Ma tot mir: Participatie improprie

In rechizitoriul prin care procurorii au finalizat o parte din dosarul mineriadei din iunie 1990 se arata ca Ion Iliescu, in calitate de presedinte ales, a ordonat interventia militara cu munitie de razboi si TAB-uri pentru reprimarea manifestantilor din Piata Universitatii. Treaba asta, facuta de procurorii militari, vine dupa ce, in 19 iunie 2007, a fost inceputa urmarirea penala in cazul fostului presedinte al Romaniei, pentru „participatie improprie” la omor deosebit de grav. Iliescu a calificat concluziile procurorilor drept aberante. Daca ne luam dupa dictionar, participatia lui Ilici la mineriada este una „care nu se potriveste, care nu reda in mod adecvat gandirea, nepotrivita”. Din punctul acesta de vedere, procurorii se inseala si fostul presedinte are dreptate. Cum adica ordinul lui Iliescu nu-i reda in mod adecvat gandirea? Ba o reda foarte bine, ca asa s-a obisnuit omul scolit sub zidurile Kremlinului sa gandeasca. Pai, degeaba a scris el de o suta de ori in caietul cu liniute „Cine nu e cu noi e impotriva noastra”? Si asta e doar unul dintre sloganurile pe care Moscova le-a indesat atat de bine in capul lui Iliescu, incat nici macar Miron Cosma cu cel mai performant picamer stahanovist n-o sa i-l poata scoate din locul de incubatie. In urma cu vreo doi ani, imi dadeam si eu cu presupusul afirmand ca exista posibilitatea, mica ce-i drept, ca Miron Cosma si Ion Iliescu sa ajunga colegi de celula si sa-si depene amintirile despre cum si-au unit fortele pentru ca in Piata Universitatii sa fie plantate flori. Predictia asta nu prea mi-a iesit si am considerat tot timpul ca Ion Iliescu mi-a ramas dator. Acuma imi dau seama ca, fiind o predictie „care nu potriveste” cu realitatea, am formulat o profetie „improprie”, cu toate ca eu am considerat-o foarte proprie si personala la vremea respectiva. Procurorul general al Romaniei ne-a promis ca finalizarea dosarului lui Ion Iliescu n-o sa dureze inca saptesprezece ani, da’ nici n-a zis cam cat o sa tina toata povestea. Trag nadejde ca n-o sa fie vorba de saisprezece ani, ca atunci predictia mea, proprie sau improprie, n-o sa mai valoreze nici cat o ceapa degerata. Nu de alta, da’ pana si astia vinovati de omor deosebit de grav si-au luat obiceiul de a muri la o anumita varsta Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro