Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Mă tot mir / O soluţie minunată
Orice situaţie delicată, orice problemă are o rezolvare. Uneori soluţia e atât de simplă, încât te şi miri că ea nu ţi-a sărit în ochi de la bun început. Dacă o găseşte altul, parcă te şi străbate un fior de invidie, pentru că n-ai avut tu viziunea soluţionării, una, în fond şi la urma urmei, atât de simplă.
Ce poate face torul futelar atunci când, din varii şi numeroase motive, nu mai poate ţine un director în funcţie? Asta era o problemă până mai ieri. Ca orice problemă, ea nu este însă una fără rezolvare. Un creier destul de odihnit, nesupus gândirii decât sporadic şi absolut întâmplător, a găsit soluţia. Cea mai simplă dintre toate. Atât de evidentă, încât nimeni nu s-a gândit la ea, până mai acum câteva zile. Ca să nu mai prelungim suspansul, iată soluţia găsită: se înfiinţează o nouă instituţie, unde fostul director să binemerite un nou scaun de director.
În acest mod simplu, toată lumea va fi mulţumită: contestatarii fostului director că au scăpat de el, fostul director pentru că va fi din nou director, la ce instituţie nu are nici o importanţă, esenţial este doar să i se spună lui “domnule director” şi să-şi poată duce cu el “staff”-ul, unul la fel de remarcabil precum mirabila-i personulitate, marele baştan de la torul futelar pentru că va avea în continuare în subordine un milog cu o limbă mai mare decât bucile lui, dispus oricând, aş putea spune chiar obligat, să-l şteargă respectuos la orice oră din zi şi din noapte, şapte zile pe săptămână.
Poate bugetul să fie supus unei presiuni suplimentare, da’ ce contează, are balta peşte, după cum cerul e spuzit de stele şi planete. Toate celelalte probleme devin minore şi o să-şi găsească soluţii la fel de simple. Pentru că orice instituţie nouă trebuie să aibă personalitate juridică, o să fie angajaţi mai mulţi oameni, că nu poate funcţiona instituţia fără o contabilă extrem de performantă, care nu ştie că calculeze cât reprezintă 2% din 50, o secretară, un şofer, un specialist în PR şi alţi vreo câţiva angajaţi, ca să fie treaba făcută aşa cum se cuvine.
Nu era treaba mea să găsesc această soluţie simplă, dar parcă mi-e ciudă că nu m-am gândit la ea…