Mă tot mir / Nu-i bine nicicum

Ceva se întâmplă în Românica în ultima vreme, poate din cauză de călduri excesive, că altfel nu se explică. Tot mai des se leagă oamenii de păstorii lor spirituali, respectiv de popi, și nu se stin­ge bine un scandal, că și începe altul.
Ofensiva asta diavolească mi se pare nejustificată, că și preoții e oameni. Ce dacă un popă ghicește pe bani în cărțile sfinte? Păi, el e prost, ori ăia care-i dau bani ca să afle dacă îi înșeală nevestele cu factorul poștal, vecinul bărbos de la 2 ori șoferul de taxi? Și dacă alt popă și-a luat o bere și a jucat câteva sute de lei luați din cutia milei la păcănele, nu e și el om? Pentru el nu-i cald afară? Cani­cula nu se atinge de sutană, sau ce?
Mie, personal, îmi place de popa ăla pe care-l cheamă Șarpe, nici că se putea un nume mai potrivit, care n-are vreme să-și țină slujbele în sfânta besearecă, din cauză că are nește bizniz de condus, și le pune enoriașilor un compact disc cu slujba gata înregistrată, după care pleacă, hai că vă pupă taica pe portofel, că știți unde să lăsați banii. Păi, cum adică de ce pleacă la bizniz? D-aia, că și preoții e oameni și e riva­litate economică și între ei, oricât ar încer­ca să se sustragă, ca să zic așa, de la tentațiile presărate de ăl nechemat în fața lor. O fi și Șarpe puțin invidios pe popa ăla de lângă București, care și-a luat un Maseratti roșu, eftin, că l-a luat, zice el, la mâna a doua, nu aia cu care face cruce.
Interesant mi se pare și popa de la Bohotin, ăla care-și pipăie enoriașele și le și dă cu Evanghelia în cap dacă nu-s destul de smerite și de ascultătoare de porunci. Ce are, mă, dacă le pipăie popa? Le pică moțul, le sare smalțul, li se șifonează pielea sau ce? Ginecologii nu-și pipăie și ei enoriașele lor și nu se supără nimeni?

Nu-i bine nicicum. Dacă nu se apropie prea mult de enoriașe și se iubesc nu­mai între ei, ca să nu supere lumea, iarăși nu-i bine; dacă dau bani cu ca­mătă și-i iau casa ăluia care le-a rămas dator, iarăși e de porc în post; dacă refuză să ducă mortul la groapă fără ceva donații substanțiale, iarăși nu-i bine. Băi, îți vine să-ți iei lumea-n cap și să te lași de toate. Așa se face că un popă, doctor în teologie, a publicat de curând „Spovedania unui popă ateu”, care eveniment cultural m-a făcut
să-mi doresc să mă apuc de scris „Confesiunile unui ateu mistic”.