Mă tot mir / Ne-am pricopsit

Ne-am pricopsit cu un nou guvern. Ceea ce nu-i chiar aşa de rău, pentru că orice guvernare, oricât ar fi de rea, e preferabilă anarhiei. Cu Găbiţă Oprea ministru de Interne parcă nici consolarea asta amărâtă nu-şi mai are rostul. Generalul ăsta cu nenumărate stele se lipeşte tot timpul de căruţa guvernării, cu toate că e greu să găseşti un om mai gol de conţinut decât el. Singurele lucruri în care excelează individul sunt încruntatul sprâncenelor şi lătratul în microfon, ca să lămurească pe cine stă să-l asculte cât e el de important şi ce povară stă pe umerii lui. L-o fi luat Ponta în noul guvern ca să-i sperie pe udemerişti. Ăştia din urmă s-au trezit că guvernează, nici nu se mai ştie a câta oară, cu totul şi cu totul neaşteptat.

În urmă cu vreo două săptămâni habar n-aveau ce cadou li se pregăteşte, da’ nici nu are importanţă, pentru că respectivii sunt pregătiţi oricând să ocupe nişte posturi. Pregătiţi în sensul că sunt dispuşi, nu că ar avea vreo cât de mică legătură cu pregătirea pe care ar necesita-o actul guvernării.

Ponta mi-a adus aminte de bancul ăla cu calul care nu vede, da’ e curajos nevoie mare. De un curaj similar a dat dovadă Ponta când a numit-o la Finanţe pe fata aia cu doctoratul luat la Harvard. E foarte bine că e tânără şi deşteaptă, că mai trebuie scăzută puţin media de vârstă a ăstora care ne guvernează. E bine şi că are idei, cu toate că nu toate-s excepţionale. Una dintre ele e chiar puţin hilară. Cică o metodă prin care poate fi scăzută evaziunea fiscală ar fi numărarea cearceafurilor date la spălat de hotelieri şi a feţelor de masă duse la spălat de cârciumari. Se foloseşte nu ştiu ce formulă miraculoasă, se înmulţeşte, se adună, se împarte şi iarăşi se înmulţeşte, rezultatul final reprezentând numărul real de clienţi şi, în cazul restaurantelor, şi cam de cât au consumat respectivii.

O fi ceva ghiduşie în matematica asta economică, numai că la Harvard nu i-a învăţat nimeni că sunt crâşme în care feţele de masă nu se schimbă decât o dată la un an, indiferent de numărul de clienţi. Ce mă nedumireşte însă de donşoara asta e că nu are nimic. Aşa rezultă din declaraţia ei de avere. Nici casă, nici maşină, nici terenuri, nici bijuterii sau opere de artă. Asta în condiţiile în care la Maryland câştiga aproape o sută de mii de dolari pe an. Dacă nici banii ei nu-i poate administra…