Mă tot mir / Menajerie avem

Mare vânzoleală legată de cine o să ne reprezinte la adunarea aia importantă de la Bruxelles. Marinarul zicea că numai el poate, doctorul în drept că numai el ştie şi uite aşa problema a ajuns la Curtea Constituţională. Care i-a dat dreptate marinarului. De aici a început o nouă discuţie.

Mulţi s-au grăbit să-l acuze pe Titulescu ăsta mic că nu respectă instituţiile statului de drept, că a trecut peste o hotărâre a Curţii Constituţionale, că altădată când o hotărâre a aceleiaşi Curţi i-a fost favorabilă, a zis că trebuie respectată decizia respectivă, că aşa nu se mai poate cu noul prim-ministru care dă cu mucii în fasole deja destul de des şi, fiind destul de înalt, provoacă stropi care-i deranjează pe cei din jur. De ailaltă parte, doctorul în drept spumegă pe motiv că instituţia asta minunată care e Curtea Constituţională e politizată şi că ia doar decizii favorabile preşedintelui Băsescu.

De când e micul Titulescu în politica românească? Dacă ţin io bine minte, pe vremea când Ion Iliescu era preşedintele iubitei noastre patrii şi Adrian Năstase prim-ministru, ăl mai mare tartor peste mafioţi, primul vânător al ţării şi pasionat achiziţionar de diferite arme (fără să viseze nici în coşmarurile lui cele mai urâte că una dintre ele îi va servi ca să se vâneze pe el), în Curtea Constituţională existau nici mai mult, nici mai puţin, patru foşti miniştri ai Justiţiei veniţi din PSD, numiţi de Ion Iliescu. Victoraş era, pe vremea aia, şeful corpului de control al primului-ministru, Bombo, ăla care se preface că zace astăzi la penitenciarul Rahova, individ care-i şi coordona pe vremea aia lucrarea de doctorat. Aia cu probleme. Atunci nu era politizată Curtea Constituţională?

Până la urmă s-a dus Victoraş la Bruxelles. Nu că ar avea mare importanţă şi, de fapt, aici e marea problemă. Putea să se ducă şi preşedintele ţării, la braţ cu primul-ministru, putea să se alăture alaiului şi regele Cioabă, bineînţeles după un conflict similar celui dintre Băsescu şi Ponta, purtat cu împăratul Iulian, că care îi mai şucăr, putea să fie şi amintitul Iulian de faţă şi, cireaşa de pe tort, putea să apară şi Mihai, cetăţeanul ăla care a purtat de pomană o scurtă perioadă de timp titlul de rege al României, că tot nu se schimba nimic. Ce trebuie să se întâmple se va întâmpla oricum. Cu toata menajeria amintită de faţă sau în absenţa ei totală. E greu să acceptăm că nu contăm şi de aia poate începe circul. Că menajerie avem, har Domnului...