ma tot mir: Medievalul Axis mundi

Avea coapse lungi, ciocolatii, bronzate de un soare care nu se arata muritorilor de rand. Sfarcurile sanilor ei aveau culoarea apusurilor de dupa caderea Soarelui in marea ce freamata ca la inceputurile lumii. Broboanele de ceata se schimbau intr-un halou multicolor in jurul buricului ei, cerul albastru schimbandu-si culoarea in rosu, galben, roz, verde, mov si portocaliu. Parea ca buricul ei s-a transformat intr-un fel de axis mundi. Ochiul meu, obisnuit sa stea intr-o barca, in vremea vanatorii de amintiri, i-a vazut linia curba si atat de tentanta a coapsei ciocolatii. Retina s-a strans, pagaia s-a curbat, cerul s-a aruncat in jos si fluviul sangelui ce-mi batea prin vene s-a transformat intr-un rau de foc, rau ce vorbele mi le-a dus spre marea fara de sfarsit a inceputurilor Lumii. Era bogata! Si toata bogatia pe care mi-o oferea pe tava era tentanta. Coapsele ei ciocolatii erau poleite cu aur si varfurile sfarcurilor ei aveau straluciri de rubine. Avea si marele talent de a-mi susura in ureche, ca-ntr-o cascada revarsata de cristale in gama sol, sunetele verzi ale ochilor ei, izvorati din rocile de smarald ale primei eruptii mondiale in verde... Alaturi de ea eram rege... Nimic nu putea sa ma detroneze de pe tronul de coral multicolor. Alaturi de ea eram totul si fara ea nimic nu parea sa aiba sens. Nici nu se putea sa fie altfel! Pentru ca ea, zeita cu ochii de safir, stia tot; niciun vis al meu despre minele de sidef nu trecea prin ceea ce nimeni nu stia ca reprezinta cheile secrete ale cristalelor de diamante fara ca ea sa stie. Atingerile ei, nocturne, m-au facut sa uit ca lumea nu se reduce la coapsele ei ciocolatii, la sfarcurile ei cu varfuri de rubin, la ochii ei izvorati din minele de smarald ale inceputurilor lumii. Retina s-a strans din nou, pagaia s-a curbat inca o data, cerul s-a aruncat in jos si fluviul sangelui ce-mi batea prin vene s-a transformat intr-un rau de foc, rau ce vorbele mi le-a dus spre marea fara de sfarsit a inceputurilor Lumii... Mult mai tarziu, ca oricarui om, mi s-au deschis ochii; zeita avea coapse comune, sanii ei erau cazuti, pleoapele ii ascundeau o privire cenusie. Si dincolo de toate acestea, rapusi de toate atingerile nocturne, cavalerii pe scuturile carora m-am ridicat pentru a fi rege agonizau cu o tigara in colturile buzelor, in vreme ce zeita mea se plimba printre ei, dandu-le foc la ultima tigara... Si-n rugul asta, am recunoscut axis mundi... Ioan BOTIS