Ma tot mir / Martisor

Din anul de gratie, de la nasterea Mantuitorului, 2003, nu am mai cumparat nici un martisor. A fost anul in care a murit cea mai frumoasa femeie din lume, respectiv mama mea. A venit insa un an in care, la o propunere extrem de indecenta, am acceptat sa mai ofer un martisor. Martisorul eram eu... N-aveam snur impletit din panglici bicolore, albe si rosii, n-aveam simboluri care sa sugereze ceva – cu toate ca as fi vrut sa am ceva care sa aduca aminte de doi porumbei pieduti intr-un pod de cladire medievala – ma aveam doar pe mine. Si asta, ei, i-a fost de ajuns... Nici astazi nu stiu cat de mult i-a placut martisorul primit. Din reactiile ei ulterioare am inteles ca nu i-a displacut cadoul oferit din toata saracia mea. Motiv pentru care m-a „sechestrat”, vreo cinci luni de zile, intr-un apartament nemansardat, da’ unde-ti placea sa auzi „ca ploua infernal si noi ne iubeam prin mansarde.” Era un apartament la ultimul etaj al unui bloc comun. Ca-n fiecare an, vine din nou 1 Martie. Mai trist ca de obicei. Ca-n fiecare an, o sa-i duc mamei mele un martisor. Si o sa-mi aduc aminte, in timp ce o sa-i dau de seama celei mai frumoase femei din lume care a existat vreodata, ce-am facut cu viata mea de cand n-am vizitat-o, de prietenul meu Florin, care-mi canta, mai rar de cat as vrea, piesa aia care incepe cu „Cata iarba, mama, ai in ochi”. Atat de des si atat de repede uitam ca lucrurile fundamentale ale vietii sunt formate din mici piese de suflet, adunate intr-un vitraliu, prin care lumina vietii cade pe sufletele celor care ne iubesc si pe care ar trebui sa-i iubim la timpul lor si asa cum se cuvine. Ca de obicei, regretele sunt prea tarzii... Abia spre sfarsitul vietii mamei mele am inceput sa o prezint „lumii” ca fiind cea mai frumoasa femeie din lume. Si ea, saraca, modesta din fire, ne facea placinte si ne aducea un pahar de vin la masa, scuzandu-se pentru impertinenta fiului ei, care o prezenta asa cum ea nu se simtea. Martisorul mamei mele e pus de-o parte si o sa-l primeasca ca in fiecare an, da’ ce dracului sa fac anul asta cu martisorul care-s eu? Ioan BOTIS