Mă tot mir / Mari cacare...

Înainte de a semna contractul cu ciobanul, oierul ori păcurarul din Pipera, care, culmea, nu comercializează nici piper, nici măsline de oaie, Marica care-i bolnav acuma, a refuzat să facă teste medicale complete, pe motiv că şi-a făcut toate controalele la o clinică din Germania şi ăia i-au făcut un dosar beton, după ce l-au căutat de gâlci, păduchi, oxiuri, platfus şi limbrici, plus măseaua de minte.

Apoi s-a aflat că Marica, care nu mai jucase fotbal de o jumătate de an, avea enorm de mult timp liber la dispoziţie, atâta de mult încât să poată citi şi el o carte sau să înţeleagă vreun film de-al lui Tarkovsky.

În timpul ăsta, pentru că cărţile-s grele şi filmele de artă greu de priceput, Marica care avea o abundenţă de timp liber şi nu ştia ce să facă cu el, s-a dus la Belgrad la vraciul ăla celebru cu fustă, de-i zice Marijana Kovacevici. „M-am dus cu piciorul în mână la ea şi după câteva zile am plecat de acolo apt de joc”, zicea Marica. Acuma se vede cât de bine i-a sudat, înşurubat, nituit, încleiat şi recondiţionat aia piciorul.

Dacă nici de data asta Marijana nu reuşeşte cu mijloacele ei neconvenţionale să-l repare cum se cade, am io o reţetă de mare succes pentru Marica, pe care dacă o aplică nu numai că o să poată juca, da’ o să dea şi goluri. Şi asta-i neconvenţională. E mai complicat de obţinut, da’ merită. Iată reţeta: se ia o găleată de transpiraţie de-a lui Beckenbauer, în care se fierb laolaltă şireturile de la ghetele de fotbal ale lui Pele, puţin praf de pe Cupa Mondială, trei fire de păr de pe fruntea lui Zidane, un ghiul de ne-am prost de-al lui Maradona, puţină piele de pe mingea cu care s-a jucat finala Campionatului Mondial din 1970 din Mexic, panglica cu care-şi leagă părul Ibrahimovici, un rest de unghie de la un deget de la piciorul stâng al lui Messi, un fir de iarbă din alea pe care şi le bagă în sân Neymar înainte de a-şi face cruce, un dinte de lapte de-al lui Suarez şi puţin gel din ăla cu care se dă pe cap Cristiano Ronaldo.