Ma tot mir: Manualele alternative si ''norocul'' Romaniei

De ani de zile, se tot vorbeste despre revizuirea manualelor alternative de istorie. De la aparitia lor, respectivele manuale au fost controversate. Exista nenumarate motive care ar impune o atare revizuire. Pana la urma, Consiliul National de Evaluare si Difuzare a Manualelor a luat hotararea de a revizui manualele in care autorii impun elevilor modele din viata publica. La baza acestei hotarari a stat o propozitie dintr-un manual de istorie, aparut la Editura Sigma: „Monica Macovei este un noroc pentru Romania”. Argumentul care sustine aceasta afirmatie a autorilor respectivului manual ar fi acela ca Monica Macovei a starpit corupaciunea din Romania! Se vede treaba ca autorii manualului au niste informatii la care noi n-am avut acces... Am mai vazut niste manuale de istorie in care randurile dedicate lui Cristian Tudor Popescu erau mai numeroase decat cele rezervate lui Alexandru cel Bun si cele despre Marius Tuca aruncau in umbra marturiile despre Mircea cel Batran. Misto de misto! Aparea printre niste fraze si Ion Cristoiu, puternic personaj al istoriei romanilor, in conditiile in care despre Petru Rares nu aparea nici un cuvant in respectivul manual! Nici unul dintre cei pomeniti de respectivele manuale de istorie nu are nici o vina. Cei care au intocmit o scara valorica fara nici o corespondenta cu realitatea poarta toata responsabilitatea. Nu-i nici o problema ca romanii si-au faurit modele noi, dar sa ajungi sa afirmi ca un ministru, oricare ar fi el, e un noroc pentru Romania, mi se pare mult prea exagerat. Daca Monica Macovei e norocul Romaniei, cine o fi ghinionul tarii asteia? Poate Monica Columbeanu, scuzati cacofonia. Despre I.I.C. Bratianu sau Nicolae Titulescu nu s-a facut niciodata vorbire ca ar fi reprezentat vreun „noroc” pentru Romania, da’ uite ca ne-a lovit acuma norocul! Ne-am scos! S-a terminat cu coruptia in Romania si toate organismele internationale care semnalau ca asta-i marea problema a Romaniei trebuie sa-si reconsidere pozitia si atitudinea fata de lume si viata. Chiar nu m-ar deranja noul manual, daca nu m-as gandi ca exista posibilitatea ca Alexandru, fiul lui Dan Parcalab, sa ajunga sa fie obligat sa invete dintr-un astfel de indrumar de viata. Nu-mi pot imagina ochii adolescentului Alexandru la vederea noului text din cartea de istorie. Si nu-mi pot imagina raspunsul lui Dan la intrebarea fiului sau: „Tata, chiar asa a fost?” Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro