• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 20 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 26 Martie , 2007

Ma tot mir: Mai multe dezamagiri

Cateva ziare centrale s-au grabit sa anunte, pe prima pagina, ca presedintele Traian Basescu s-ar fi gandit sa demisioneze. Am privit stirea asta de mare importanta pentru tara cu o doza considerabila de scepticism, pentru ca, de-a lungul timpului, am crezut in tot felul de lucruri si m-am inselat. Prima mare dezamagire s-a petrecut cu foarte multi ani in urma. Am crezut mai multi ani de zile in existenta lui Mos Craciun, numai ca pe vremea aia ii zicea Mos Gerila. Pastrez inca dovada existentei acelui impostor sub forma unei fotografii alb-negru cu marginile zimtate. Apoi, prin clasa a doua, am crezut-o pe Lili, fata aia blonda cu ochii verzi, care-mi spunea ca ma iubeste. O credeam pentru ca-mi dadea bomboane si dunacovici aduse de la unguri. Nici n-am ajuns sa trec intr-a treia ca Lili m-a parasit pentru Otto, care era poliglot si avea bicicleta. Io n-aveam bicicleta si in loc sa fiu poliglot eram credul. Mai multi ani am crezut in toate povestile biblice pe care mi le spunea, dupa terminarea orelor, cantorul de la catedrala. Il credeam pentru ca era un om bun. In vacanta dintre a saptea si a opta am citit pentru prima oara Biblia. Cred ca dracu’ m-o pus, ca pe urma nu l-am mai crezut pe cantor cu toate ca, asa cum am mai spus, era un om bun. In vremea liceului m-am intalnit intamplator cu Lili. Era buna, da’ n-o mai puteam crede. Trebuie sa recunoasteti ca dupa atatea dezamagiri majore, adunate intr-o perioada scurta de timp, ti-e greu sa mai crezi in cei contemporani cu tine. Asta e unul dintre motivele pentru care m-am apucat de istorie, pe langa faptul ca, vorba lui Cioran, de istorie se apuca numai cine nu poate face altceva in viata. M-am pacalit de multe ori si cu istoria asta, dar m-am consolat cu ideea ca nu ea e de vina, ci oamenii care o scriu. M-am hotarat sa nu mai cred in nimeni si-n nimic. Treaba asta m-a tinut pana cand, student fiind, i-am dat unuia niste bani imprumut pentru vreo doua zile. Am aflat pe urma ca imprumutul asta nerambursabil e o procedura standard in lumea studenteasca si ca nu trebuie sa ma supar. Am invatat insa ceva: daca unu’ te minte o data, fara motiv, e prost; daca te minte si a doua oara, tu esti prost. De aia stau acuma si, pana isi demisia Basescu, astept sa vad porcul cum zboara, pe Mos Craciun cum vine de Pasti si un cadou de la Lili, cadou care sa-mi panseze orgoliul ranit: bicicleta lui Otto. Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.