Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Mă tot mir / Logica lui Mircea Delatrezo
Ca urmare, omul responsabil cu lovelele în haita asta de prăduitori s-a hotărât să ne demonstreze cât e el de capabil, urmarea fiind aceea că ne-a informat asupra faptului că datoria partidului foarte social şi extrem de democrat este de doar 7 milioane de euro.
Mai zice Mirciulică că, mai înainte vreme, în 2010, datoria partidului era de 10,5 milioane de euro, el reuşind să scadă datoria cu 4,5 milioane de euro, care matematică trebuie să recunoaşteţi că e minunată, inovativă şi avangardistă. Dacă reuşeşte să mai plătească vreo 5 milioane de euro din cei 7 rămaşi, atunci mai rămân de plată numai vreo 4 milioane.
Ce un pricep în ruptul capului e cum mama dracului a ajuns un partid plin de borfaşi, de jefuitori ai banului public, de hoţi şi de nemernici să aibă asemenea datorii umilitoare pentru ei, ca partid în general şi ca indivizi în particular. Păi ăştia-s bani la prestanţa lor? Toată datoria asta o putea acoperi un singur mahăr pesedist, dintr-o trăsătură de condei, chiar dacă respectivul era semianalfabet.
Mă întreb dacă datoria asta trebuie musai plătită. Că-n politică lucrurile stau de multe ori sprijinite pe logica matematicii lui Mircea Delatrezo. Că lucrurile stau aşa cum bănuiesc io o dovedeşte recenta aducere aminte a lui Fidel Castro, care zice că Statele Unite ale Americii datorează Cubei mai multe milioane de dolari din vremea poveştii ăleia vechi, aia cu rachetele. N-am auzit ca americanii să fi sărit ca arşi şi să trimită spre Cuba ceva marafeţi. Nici cât valorează un trabuc fumat de Il Lidero Maximo.
De Grecia, mai are rost să grăim ceva? O să-şi plătească datoriile atunci când o să le dau io banii necesari, ceea ce-i exclus, din cauză că io-s dator la o bancă şi aştept să-mi dea unul nişte bani pe care i-am dat cu titlul de împrumut cu ceva vreme în urmă, care unul ăla de l-am amintit mai înainte zice că n-are bani şi că atunci când o să facă rost o să-şi plătească cotizaţia la PSD, că altfel, zice Mircea-cu-paraii, îl dă afară din partid.
Soluţia e oarecum fără ieşire şi-mi pare tare rău... de mine şi de greci...