Mă tot mir / Limba mătăsoasă a chestorului Nelu Pop

Am rămas dator cu semnalarea apariţiei unui text semnat de chestorul Nelu Pop, maramureşean de-al nostru, de pe la Suciu de Sus, unde se făceau nişte blide excepţionale în vremea epocii bronzului. Chestorul Pop, şef al Poliţiei de frontieră, şi-a publicat respectivul text în revista „Migraţia şi Azilul”, editată de Inspectoratul general pentru Emigrări, din bani publici, adică şi din banii mei. De aia îmi şi permit să comentez, că pe banii mei fac ce vreau io! N-o să fiu rău să-i doresc pupincuristului nici să migreze, nici să-l mănce azilul, da’ ceva tot trebuie să comentez!

Popică dixit: „De mult aşteptam ziua în care un şef al nostru să îşi aprecieze oamenii”, de unde putem trage concluzia că, potrivit chestorului Neluţu, toţi foştii miniştri de Interne l-au tratat ca pe un nime-n drum, ca pe un colduş fără izmene pe vreme friguroasă. De aici, probabil, şi aşteptarea venirii lu’ Izmană, ca să-i ţină de cald lu’ Popică. Delirul scatologico-verbal al mai sus amintitului continuă: „De mult aşteptam un om care să ne adune într-o echipă, să facă armonie”. Scriitorul vrea să zică că şefii lui de dinainte n-au ştiut cum se face treaba asta, ca urmare un poliţist de frontieră nu lucra în echipă cu colegul lui de schimb, unul arestând contrabandistul de ţigări netimbrate şi confiscându-i marfa, ălălaltul dându-i drumul infractorului şi vânzând ţigările confiscate. De aici şi lipsa de armonie.

Da’ acuma s-a terminat! De când a venit Izmană şef la Interne, că la Neurologie şi Psihiatrie era ocupat salonul, tăţi, da’ absolut ţăţi subordonaţii lui, inclusiv cei ai lui Nelu Pop, lucră mână-n mână şi mai mult decât atât. Deja şi infractorii colaborează cu organele, dând înapoi şi ce n-au furat, ajutând babele să treacă strada, ca să fluidizeze circulaţia, şi bătându-se unii pe alţii cu pulanele, preventiv, ca să nu mai greşească săvârşind infracţiuni şi să-l supere cumva pe Oprea.  

„...Şi Dumnezeu l-a adus la noi”, se apropie Pop de juisare, considerând în mod eronat că Dumnezeu e un fel de şef la aprovizionare, un fel de mahăr la Intendenţă, cum era Găbiţă Oprea, înainte de a-l ţuca Nepu Pop fix între buci, respectiv în cur. În final, înainte de a se iscăli, Nelu Pop îl salută pe Oprea cu mâna la caschetă. Normal, că doar n-o să-l salute cu mâna la prohab...