Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Mă tot mir / Între mesianism şi schizofrenie
În 2011, toţi membrii legislativului de la Strasbourg s-au ridicat în picioare atunci când a intrat în sală un europarlamentar român. Ho, nu vă umflaţi pipotele de mândrie patriotică, pentru că nu-i de bine. Oamenii ăia s-au ridicat în picioare nu din admiraţie, ci pentru ca să-şi poată încorda mai cu forţă foalele în scopul huiduirii cu cât mai mare aplomb a europarlamentarului român Adrian Severin, care refuza să-şi dea demisia, după ce a fost dovedit corupt de nişte jurnalişti britanici. Ştiţi povestea, da’ am vrut să vă aduc aminte episodul.
După mai bine de cinci ani, Adrian Severin a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Nemernicul a zis, după ce a aflat sentinţa, că s-a încheiat comedia, ceea ce-i fals, pentru că pe mine de abia acuma mă umflă râsul şi-mi pare bine. În continuare, jigodia politică a mai zis că asta nu a fost o luptă între cinste şi corupţie, ci între patrie şi duşmanii ei, sugerând că el ar fi patria.
Mie mi se pare că omul s-a dereglat rău la copertină şi cred asta pentru că Adi a adoptat un limbaj oarecum mesianico-apocaliptico-naţionalisto-schizofrenic. Severin mai zisese cu puţină vreme în urmă că va fi condamnat pentru patriotism.
Să mori tu, măi Severine, dacă nu-i aşa! După condamnare a mai zis că nu-i este frică de cruce, de parcă ar fi un fel de mic Iisus urcând o Golgotă a pătimirilor cu procurorii biciuindu-l fără milă şi fără nicio Magdalenă care să-l plângă. Severin merge mai departe cu plasarea sa în ţoalele Mântuitorului şi zice că-i poate ierta pe „călăii în robe”, ăştia fiind judecătorii care l-au condamnat. Aşa să faci Adriane, să-i ierţi, că ăştia chiar au ştiut ce au făcut. În fine, jigodia încearcă să-şi păstreze aura de martir şi de lider carismatic, zicând că istoria nu se opreşte aici şi că românii vor merge mai departe. Da’ ce-ai crezut, obositule, că se pune lacăt pe ţară din cauză că ai ajuns tu la „mititica”?
Pentru ca mila să ne cuprindă şi mai tare, Severin a mai zis că el e cel mai sărac om politic din România. Dacă e aşa, înseamnă că e şi cel mai prost, după ce atâţia ani a fost plătit cu peste zece mii de euro pe lună. Ori poate c-o strâcat bănişorii cum nu să cade: i-o dat pe curve, s-o dus cu ei la păcănele, ori cine ştie ce beteşig o făcut cu ei, da’ tot prost rămâne. Şi ca să nu rămână veşnic aşa, îl anunţ că şi în puşcărie apa are tot doi atomi de hidrogen la unul de oxigen, că treaba asta n-o ştia.