• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 19 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 14 Septembrie , 2009

Ma tot mir / Ghita, un Cicero ratat

Io recunosc sincer ca nu ma prea duc la biserica si de aia poate ca n-ar trebui sa ma bag in seama, da’ nu ma mai pot abtine. La o intalnire a tinerilor romano-catolici, deputatul Gheorghe Zoicas s-a scapat pe gura afirmand plin de sine si de adevarul absolut pe care credea ca-l afirma cum ca Nihil sio dio! Pentru ca tinerii romano-catolici sa inteleaga mai bine, latinistul Ghituca a repetat cu convingere: Nihil sio dio! Ar fi interesant sa stim ce crede Ghita c-a zis. ªi cand te gandesti ca individul asta ne reprezinta in Parlamentul Romaniei in Comisia pentru cultura, arte si mijloace de informare in masa, ba, mai mult, este si vicepresedinte al comisiei pentru tehnologia informatiilor si comunicatiilor! La asa cultura si arta, asa comunicare! Am asa o banuiala ca latinistul Ghita are convingerea ca Ars longa, vita brevis (Arta este lunga, viata scurta) se traduce prin „A ars lunca si vita scurta”, asta numai daca stie ca „brevi” inseamna si in romana „scurt”. Despre Fiat lux! (Sa fie lumina!) iarasi cred ca Ghita fil ologul crede ca reprezinta un model mai nou de Fiat Punto. Obiter dicta (in treacat fie spus), Ghita ne-a avertizat ca folosirea vorbelor ii creaza mari probleme inca inainte de alegeri. Ia uitati-va pe site-ul pe care-si promova imaginea si cititi cum se mandreste hominidul: „Sunt licentiat a Institutului de Mine Petrosani.” Se vede, da-i pacat... Rautaciosii zic ca Ghituca are mari probleme in afaceri, datorii peste datorii (nu le punem si pe alea adunate la nunta fiicei lui, despre care scriau de curand Catavencii), motiv de ingrijorare in partid. Mai multi i-au spus ca ar fi bine sa faca pasul in spate, dar, prins in vartejul declinarilor latinesti, Ghita nu pricepe. Se zice ca daca mai multi iti spun ca esti beat e bine sa te duci acasa si sa te culci. Ghita o fi stiind ca latinescului beatus ii corespunde romanescul „fericit” si, daca el e fericit, de ce sa se duca acasa? Parca mi-e si putin mila de acest Cicero ratat, lucru care nu ma impiedica sa-i transmit Cura, ut valeas Ghita! indemn care se traduce nu prin „Gura si valea, Ghita!” ci prin „Ai grija de tine, Ghita!” Ioan BOTIS

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.