• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 30 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 7 Noiembrie , 2005

Ma tot mir / Fotbalul becalian

Cica Dumnezeu nu bate cu bota, numa-i lasa la om ceata pe creier, un exemplu graitor in acest sens fiind Jiji. Imediat ce am aflat ca Steaua n-o sa mai fie Steaua pur si simplu, ci Steaua Crestina, mi-am imaginat un nou tip de campionat de fotbal. Mergand pe drumul deschis de misionarul din Pipera, Farul ar trebui sa-si schimbe numele in Lumina Crestinatatii, Otelul in Taria Credintei, Jiul in Apa Botezului, Dinamo in Cainele lui Isaia, Gloria in Slava lui Dumnezeu, Universitatea, oricare ar fi ea, in Seminarul Teologic si Rapidul in Calea Adevarului. La meciuri, suporterii n-ar mai afisa banere, ci icoane si prapori, n-ar mai manca seminte, ci anafora, n-ar mai injura de toti sfintii, ci ar canta muzica gospel ori pricesne si de baut s-ar bea in tribune numai vin sfintit. Meciurile ar fi arbitrate de preoti, antrenorii ar fi dieci, secunzii, musai cantori si sefii galeriilor, clopotari. Fotbalul ar fi revolutionat total, ca nici faulturi n-ar mai exista, sau cel putin nu din alea voluntare. Ofsaidurile s-ar pedepsi cu un numar bine stabilit de matanii, iar pentru faulturile involuntare jucatorul care a comis infractiunea ar trebui sa aprinda zece lumanari si sa zica de zece ori „Inger, ingerasul meu”. Io am observat ca miscarea asta reformatoare are un precedent, ca mai toti jucatorii isi fac cruce cand intra pe teren. De nea Puiu ce sa mai vorbim, ca l-a vazut toata lumea ce spor are la pupat icoane... Cantonamentele s-ar tine la manastirea Frasinei, ca acolo am auzit ca se scoate dracu’ din atacanti. Transferurile s-ar face numai tinand cont de confesiunea jucatorului si cu acordul preotului paroh. Federatia Romana de Fotbal si-ar muta sediul in dealul Mitropoliei, campionatul s-ar intrerupe in perioada posturilor si-n loc de cupe s-ar da cadelnite si aghiasmatare Ce mai, ar fi o fericire si o concordie nationala, de-ar intra dracu’ pe somaj si s-ar albi de ciuda vazand cum galeriile fac schimb de flori intre ele. Nu stiu daca atunci cand s-a gandit sa inventeze mingea de fotbal si sa le-o dea oamenilor Dumnezeu a anticipat aparitia lui Jiji. Teoretic, da, ca se zice ca nimic nu se intampla fara voia Lui. De aia se tot mira o tara intreaga si se intreaba „Da’ cum dracu’, ma?” Ioan BOTIS

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.