Mă tot mir / Forme fără fond, da’ cu fund

Anul ăsta se anunţă destul de anost, din moment ce a debutat fără nici o chestie mai spectaculoasă, ceva care să te uimească total, să te dea pe spate, să te uluiască nemăsurat. Ceva-ceva tot ar fi, da’ cestiunile astea vin din lumea fotbalului, o lume plină de şmenari, de gherţoi, de jmecheri, de gelaţi semianalfabeţi şi de cocalari tatuaţi nevoie mare. Prima la mână ar fi aia că Mirel Rădoi îşi face Academie de fotbal.

Cineva ar trebui să le spună fotbaliştilor că ei n-au nici o treabă cu ceea ce, de la Platon încoace, poartă numele de Academie. Ca să lămurim puţin lucrurile: Academiile sunt cele mai marcante institute culturale ale unei ţări, iar membrii acestora, academicienii, reprezintă personalităţi proeminente ale culturii naţionale şi mondiale. Cum să-şi facă o Academie unul care nu şi-a luat încă bacalaureatul şi poate că nici n-o să şi-l ia vreodată?

Dacă tot vrea Mirel să-i ajute pe micii fotbalişti să-i calce pe urme, adică să devină nişte neica-nimeni, nu mai bine îşi făcea o şcoală ajutătoare de fotbal sau, hai, treacă de la mine, o şcoală profesională de fotbal? Fix Academie şi tichie, musai de mărgăritar, îi trebuia şi finului primului cioban al ţării. Avem de-a face şi aici, ca de multe ori în istoria noastră, de o teorie a formelor fără fond.

Dacă lumea fotbaliştilor geme de forme fără fond, putem spune că e la fel de dubuită de forme cu fund şi, la capitolul ăsta, al formelor fără nici un fel de fond, dar cu fund, Cristi Borcea e ăl mai bazat. Răutăcioşii zic despre Borcică ăsta că, înainte de a se naşte el în Valea Boului, localitatea se numea mai simplu: Valea. Abia după naşterea retardatului, aşezarea a fost redenumită Valea Boului, fără să mai explice de ce această schimbare de nume.