Mă tot mir / Fără minuni, viaţa e pustiu...

Io de când mă ştiu am crezut cu tărie în minuni şi nu m-am îndoit niciodată, da’ absolut niciodată de egzistenţa lor, că de utilitatea lor n-are rost să mai grăiesc, pentru că minunile e bune şi face bine la oameni.
Minunile nu s-au produs numai în trecut, atunci când oamenii era proşti şi nu ştia să citeşte, trăind într-un obscurantism religios de o necredibilitate de necrezut care se egzista pe vremurile alea. Minu­ni­le se produc constant şi în zilele noastre, ca să ne mirăm ca proştii, să nu înţelegem nimic, pentru că minunile nu-s explicabile, şi să aşteptăm, precum boii furajele, o nouă minune.
Nu mai târziu decât alaltăieri s-a produs o minune la Alba Iulia: aflat într-un căru­cior cu rotile, un cerşetor invalid, a cărui preocupaţiune de bază era să sensibilizeze trecătorii şi să le ia biştarii, a fost săltat de poliţişti. Nu asta-i minunea, că ologul a fost săltat, ci faptul că, după ce a fost dus la Poliţie, paralizatul de la brâu în jos s-a ridicat din scaunul cu rotile, a început să meargă şi chiar să danseze. Osana întru cei de sus!
Pentru că minunile se ţin lanţ, trebuie spus că harul venit de sus a produs o mi­nune şi în cazul lui Pomohaci, care nu mai e părinte. Somat să aducă dovezi care să-i sprijine nevinovăţia în termen de treizeci de zile, Pomohaci nu a depus decât o cerere prin care solicită retragerea temporară din popie, invocând motive de sănătate. Bolnav de hemoroizi, oxiuri şi râie-n cur, Pomohaci s-a vindecat brusc şi a susţinut mai multe concerte în faţa iubitorilor de minuni. Aleluia!

Tot săptămâna asta, o icoană făcătoare de minuni a început să lăcrimeze. Şi icoa­nele astea făcătoare de minuni care plâng sunt din ce în ce mai dese, ceea ce de­mons­trează că-i tare tristă comunitatea sfinţilor, în frunte cu Maica Precista, care plânge mai abitir şi mai des decât tăţi ăilalţi. De aia e şi ciudat că toţi popii cu funcţii mari se autointitulează preaferi­ciţi, ceea ce e cam de porc din partea lor.
Io mă gândesc că plânsul ăsta o fi o mi­nune legată de condens, că şi condensul, ca orice fenomen fizic, tot de la Dumne­zeu vine. Am observat că procesul ăsta prin care se lichefiază vaporii de apă pe suprafeţe cu temperaturi mai scăzute decât a aerului cu care se intră în contact se produce nu numai pe sticla icoanelor, ci şi pe sticlele de bere, ceea ce produce un fenomen similar de religiozitate, multă lume înghesuindu-se la pupat sticla. Miluieşte-ne pe toţi!