• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 19 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Joi , 27 Mai , 2010

Ma tot mir / Economii transparente

Nimic nu inteleg oamenii de la Daily Business. In comparatie cu ei, gandirea profund novatoare a premierului Boc (pastrand o rezerva necesara atribuirii gandirii unui alt personaj, aproape la fel de scund, dar mult mai malefic) e ca sutul lui Juninho Pernambucano pe langa stranutul Elenei Udrea. Astia de la Daily Business nu pricep nimic. I-auzi ce zic ei: ca masurile luate de guvernanti la adresa bugetarilor, pensionarilor, somerilor si sugarilor vor duce la economisirea a trei miliarde de euroi, in vreme ce adoptarea unor masuri pentru stoparea evaziunii fiscale ar aduce la bugetul de stat vreo 7,4 miliarde de euro. Boc ori stie ca nu-i asa, ori nu stie cum se face treaba aia cu redu-cerea evaziunii fiscale, ori nu are nici un interes s-o faca. Pe de alta parte, diletantii de la Daily Business primesc lectii si de la mezina familiei Basescu, o duduie care a reusit destul de cruda sa stranga atatia bani ca nu-i mai ajung ciorapii sa-i tina. Aflata cu ceva treburi pe la Bruxelles, Elena cea mica i-a dascalit pe europarlamentari, explicandu-le de ce guvernul tarii ei (aici tipa s-a exprimat corect, ca tara e a ei si a altor cativa, nu si a noastra) a trebuit sa ia masuri asa de drastice, de reducere a pensiilor, salariilor si alocatiilor. Apoteoza discursului micutei Basescu a fost inregistrata in momentul in care duduia a punctat cu fermitate: „Avand in vedere aceste masuri deosebit de dure, pentru a se asigura cheltuirea corecta a banului public, este nevoie ca achizitiile publice sa se faca in modul cel mai transparent posibil.” Ngi-ngi! Mai tare decat mine nu cred c-au ras in tara Elenei decat Videanu si Berceanu. E posibil ca mica Basescu sa fi crezut ca face vorbire – atunci cand gangurea despre cheltuirea banilor publici, achizitii si transparenta – despre cumpararea unor rochite de plaja... In vreme ce patronatele cer reducerea cheltuielilor bugetarilor de rang inalt cu 40% si Elenuta se da de ceasul mortii sa ne explice cum si ce trebuie facut ca sa iesim din criza, Senatul a scos la concurs pentru lunile mai si iunie 18 posturi vacante de soferi, experti parlamentari si consilieri parlamentari. Boc nu s-a lasat mai prejos si a mai numit cativa noi secretari de stat. Ca 300 nu erau de ajuns. Boc s-o fi gandit ca facand economii la scutece o sa aiba sa le dea si astora ceva sa bage in gura. Ioan BOTIS

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.