Mă tot mir / Din păcate...

Din păcate, există momente în care ironia nu-şi are locul. Pentru că în momentele alea ne dăm seama că întâlnirea noastră, a tuturor, cu cucoana aia urâtă cu coasa e inevitabilă. Mai devreme sau mai târziu, pe toţi ne ia respectiva cucoană la o plimbare, care se dovedeşte a fi o plimbare fără sfârşit.

Din păcate, nu toţi suntem pregătiţi de tandreţuri cu cucoana asta cernită. Mereu mai avem ceva de făcut înainte ca... Trebuie să ne achităm ultima rată în bancă, trebuie să mai faianţăm o baie, trebuie să mai citim o carte şi, din când în când, trebuie să ne mai întâlnim la o beţie cu prietenii, deja bătrâni şi ei, şi să depănăm amintiri. 

Din păcate, întâlnirile cu prietenii sunt din ce în ce mai rare. Odată cu trecerea timpului, suntem tot mai ciudaţi, tot mai cu toane, tot mai puţin răbdători şi tot mai puţin iertători de greşeli. Şi uităm că nici noi n-am fost sfinţi, că nici noi nu suntem fără de greşeală. Suntem moralişti şi degrabă înainte stătători ai moralei. Şi regretăm că am fost aşa abia când nimic din ceea ce poate fi reparat nu se mai poate repara. 

Din păcate, mulţi dintre noi ne-am născut fără nici un talent aparte. Şi, la fel de din păcate, cei care s-au  născut cu un talent aparte nu prea ştiu să-l exploateze aşa cum se cuvine. Din varii motive. Ba sunt prietenii prea mulţi, ba notorietatea e mai mare decât ar trebui, ba nu sunt bani suficienţi pentru prietenii din ce în ce mai mulţi şi notorietatea din ce în ce mai puţină... Mereu lipseşte ceva, mereu e ceva de adăugat la viaţa asta cu un sfârşit atât de previzibil.