Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Mă tot mir / Dificultăţi ale arestului la domiciliu
Noul Cod penal e plin de surprize. Aflăm, spre exemplu, că o samă de infractori ar putea să treacă din arestul preventiv într-o altă formă de detenţie, se pare mult mai crâncenă, adică arestul la domiciliu. Ca să se potrivească prevederea asta ca o mănuşă României de azi, primul care beneficiază de această prevedere legală este fiul vrăjitoarei Mama Omida.
Ce poate fi mai mişto?
Frumuseţea merge mai departe, că ea e infinită câteodată. Infractorul care execută arestul la domiciliu trebuie supravegheat permanent de un ofiţer. Adică un om care e plătit din banul public ca să prindă infractori n-o să aibă altceva de făcut decât să belească ochii pe locuinţa infractorului, ca să-l monitorizeze adecvat, nu cumva răufăcătorul să iasă din casă şi să facă ce ştie el mai bine.
Am greşit. Nu un ofiţer va fi alocat acestei atente supravegheri, ci vreo trei, dacă stau să mă gândesc mai bine, că nici ofiţerilor nu le poţi cere să lucreze una-ntruna. S-a ajuns la ideea supravegherii de acest tip în urma constatării că nu există brăţări de monitorizare cu CIP, bijuterii care ar trebui agăţate de glezna infractorilor arestaţi la domiciliu.
Supravegherea asta creează mai multe dificultăţi din punctul de vedere al punerii ei în practică. Am văzut hogeacul progeniturii Mamei Omida. Hardughia aia, tipic ţâgănească, are vreo două intrări la o stradă şi alte trei la alta, aşa-i de lăbărţată. Unde o să stea ofiţerul, ca să nu plece infractorul din casă fără ştirea lui? Nu m-am lămurit cu încă o problemă: cam câţi infractori o să beneficieze de prevederea asta nouă? Că dacă-s sute sau chiar mii, mă tem că nu au poliţiştii atâtea maşini ca să-i supravegheze pe toţi şi în frig şi ploaie nu poţi să-l ţii pe ofiţer.
În sfârşit, dacă infractorul arestat la domiciliu e unul de tipul Adrian Năstase, adică are nenumărate case, vile, căsuţe de vacanţă, coteţuri, acareturi şi alte hleaburi, cine alege locul unde urmează să fie pus în practică arestul la domiciliu? Dacă suferindul de oxiuri supranumit Bombo are o vilă pe Coasta de Azur, una cu vedere la mare, poate să stea acolo liniştit, pe terasă, şi să-şi savureze cafeaua la o discuţie tandră cu Eugen Bejinariu? Dacă da, atunci mi-e milă de ofiţerul supraveghetor.
Nu că-i nu-i frumos pe Coasta de Azur, da’ ce scârbă o să i se facă văzând ce se poate petrece...