Mă tot mir / Dezvelirea pupincuristului

Primul pupincurist băsescian s-a dezvelit, după ce, vreme de un deceniu, a stat acoperit. Ca orice om care nu prea înţelege cum stă treaba cu oamenii ăia de se acoperă n-am priceput mare lucru. Dacă lu’ Turcescu i-a fost frig într-o anumită perioadă a vieţii lui şi s-a simţit mai confortabil să stea acoperit, cred că e treaba lui. La fel şi acuma: dacă au dat căldurile peste el taman când s-a răcit vremea şi a luat hotărârea să se descopere, iarăşi e treaba lui.

N-am priceput, în schimb, multe alte lucruri. Cum e posibil ca un individ neinstruit, cum e Robert, să fie făcut ofiţer, chiar şi în varianta de ofiţer sub acoperire, în condiţiile în care figurantul ăsta nici n-a efectuat stagiul militar? Pupincuristul de profesie nu ştie nici care-i stânga, nici care-i dreapta, nu cunoaşte diferenţa dintre înălţător şi percutor, iar cartuşul şi glonţul pentru el sunt unul şi acelaşi lucru. Dacă, totuşi, perversul ăsta a fost făcut ofiţer la apelul bocancilor, cred că ar trebui transformat în ţintă „piept cu cercuri” într-un poligon de încercare ministrul care a luat măsura asta cretină. Adică Gabriel Oprea. Lucrurile par a ieşi de sub semnul mirării, gândindu-ne că şi lătrăul de Oprea a primit un grad de general pe care-l primesc doar cei care au condus trupe pe front, în vreme de război.

Nu pricep nici de ce l-au apucat pe Robert Turcescu procesele de conştiinţă taman acuma, înainte de declanşarea campaniei electorale. În urmă cu câteva luni sau cu un an nu avea conştiinţă? Avea, dar nu se manifesta? Avea conştiinţă, se şi manifesta sub forma unor procese, da’ el n-o băga în seamă? Asta nu pricep.

Ce nu înţeleg însă în cel mai înalt grad e cum poate un om să fie atât de josnic. L-am văzut pe pupincurist delirând şi invocând numele Domnului, afirmând că numai Dumnezeu ştie cine e Robert Turcescu şi că lucrurile pe care le spune el nu sunt de înţeles, pentru că ele ţin de o instanţă superioară. Era un monolog adaptat parcă după discursul lui Isus ţinut în faţa Sanhedrinului. N-ar strica ca urmarea să fie aceeaşi. N-avem Golgota, da’ avem Dealul Mitropoliei...