Mă tot mir / Cu politeţe, pentru Severin

„Legea poate şi trebuie apărată cu politeţe, cu calm, cu omenie, cu supleţe, cu respect pentru celălalt (chiar dacă este rătăcit sau căzut). Apărarea ei nu cere mitocănie, isterie, ură, abuz de putere, umilirea semenilor (inclusiv umilirea celor greşiţi).” Rar mi-a fost dat să citesc un text de o asemenea sensibilitate. Prin comparaţie cu acest text serafic, până şi Biblia pare o carte plină de răutăcisme. Citindu-l şi mai apoi recitindu-l, mi-au trecut adieri de zefir prin pletele care-mi lipsesc, am auzit zurgălăi şi un cor de îngeri cântând pricesne şi iarăşi m-o umflat plânsu’, c-aşa-s io, mai sensibil, băgami-aş...

Interesant este că scriitura citată îi aparţine unui infractor. Un infractor deja dovedit şi condamnat, în speţă Adrian Severin. Ăla care vedea şpioni peste tot, până şi printre borcanele de murături pe care le ducea în sacoşă la Bruxelles, ca să-şi dea greaţa înainte şi după ce solicita şi lua nişte şpăgi de neam prost. Unele metehne nu se îndreaptă niciodată, ele refuzând să devină erecte, şi aşa stau lucrurile şi cu decrepitul ăsta de Severin, vârsta în acest caz neconstituind o scuză.

Mai nou, asta însemnând după condamnare, Adrian Severin vede iarăşi forţe oculte care se abat deasupra României pentru a o stăpâni, spioni, conspiraţii şi ne mai vorbeşte şi despre neo-otomanismul turc. Treaba asta din urmă cred că i-a scăpat în mod nefericit pe gură, pentru că el, săracul, habar n-are cam ce ar putea fi otomanismul şi de ce otomanismul ar putea să fie şi altcumva, în afară de turc. Da’ n-are rost să încerc să-i explic şpăgarului ăsta cum stă treaba cu pleonasmul, nici măcar dacă-i vorba de bancul ăla cu scula, că el are mintea exagerat de hodinită.