Mă tot mir / Ceva nu-i coşer

Bă, să mor io dacă mai pot înţăleje cum de să petrec atâtea lucruri de rahat în ţara asta, că n-are nici o lojică. N-are cum, bă, n-are cum! Ia, amu am aflat că suntem pe locul cinci în lume în topul ţărilor cu cele mai multe icoane făcătoare de minuni. La icoanele astea se mai adaugă locuri făcătoare de minuni, oameni făcători de minuni, başca moaştele sfinţilor şi sfintelor, care şi ele îs făcătoare de minuni cu nemiluita. 

Le-o numărat popii şi le-or ieşit că-s vreo două sute şi ceva de icoane în tătă ţara. Numa-n Bucureşti îs patrujcinci, apoi vine Neamţul cu douăşuna (asta nu înseamnă că-i Johannis cu cărţile ungureşti în mânuri) şi Suceava cu optsprăzăce. No, acuma stau şi mă întreb: dacă tăt avem aşe o abundenţă de icoane, unde mama franţului îs minunile, că io nu le văd? De aia poate că şi am  îndoieli. Mari.

Şi mai stau şi mă întreb că de ce nu-s tăte bine la noi în ţară, dacă icoanele astea îşi fac treaba, că ele îs de folos păntru muierile care vor a face prunci, păntru ăia de se vor vindeca de gâlme, leucemie, gâlci, progerie şi alti cele. De autism, nu, asta nu-i în fişa postului. Mai sunt icoane bune la vreme de secetă, da’ tăt este secetă, altele-s bune împotriva farmecelor, vrăjilor şi blestemelor, altele ocrotesc împotriva pericolelor de moarte, da’ tăt mor oameni în tătă zâua.

Ceva nu-i coşer. Ori icoanele astea nu-şi fac treaba cum să cade, ori îi ceva lucrul dracului cu ele, că tătă lumea, da’ absolut tătă, are năcazuri: la unu’ i-o murit soacra, la altu’ nu dă Dumnezo să-i moară, aiştia mai tineri nu-şi iau bacu’, la unu’ nu-i intră cartea la filcău, la altu’ nu i s-o făcut prunele şi la vecinu-so i s-o spart olu cu horincă. Câte unu’ nu să poate însura, altu’ nu mai poate scăpa de nevastă-sa şi la tăţi ne mere rău. Da’ di ce-i aşe?

Mie cel mai mult îmi plac icoanele care plâng. Astea-s, ăle mai multe, ale Maicii Precista, că ea-i femeie şi-i mai sâmţâtoare din hire. Da’ plâng şi bărbaţii, cum îi, par de-un examplu, o icoană cu Arsenie Boca.