Mă tot mir / Avem nevoie de încă o şansă

Băi, fratele meu, io când am aflat că baba Vanga o prezâs că anul 2017 o să fie unu’ naşpa păntru România, am zâs că nu-i aşa de mare baiu’, că şi ăştialalţi ani, care o trecutără până amu, tăt de porc o fost. Ca urmare şi pă cale de consecinţă mai rău nu are cum să ne hie, numa’ să nu să şcumpească horinca.
De-o vreme, m-am cam răzgândit, păntru că am ajuns la concluziunea că să poate şi mai rău. Săptămâna trecută am aflat de tuta aia, de-i zice Denisa Mane­lista, care are o boală grea foarte. Cotro­hariţa n-a zâs eczact că despre ce-i vorba, da’ oricum e complicat, ceva com­binaţie nemaivăzută şi nemaiîn­tâl­nită de cancer, râie-n cur şi mâini scurte, psoriazis şi herpes, gripă porcină şi zona zostăr.

Ca să nu rămân în urmă cu informaţiile, m-am documentatără că cine-i hohera asta şi ce vrea dânsa. Aşa am aflat că este mulţi români care îi sânt fanatici, pentru că din cauză că a făcut furori cu frumuseţea şi cu talentul ei. La fru­museţe nu mă bag, că la fiecare-i frumos ce-i place şi nu te poţi defeca în gustul omului. Ca urmare, am încercat să mă lămuresc că cum stă treaba cu talentul lu’ fata asta beteagă.
De aia zâc io că să poate şi mai rău. Dacă românii să prăpădesc din cauză de talentul ăsta, am pus-o frate! Poate să vină apocalipsul, că nu-i niciun bai,
n-am niciun regret de părere de rău, că asta merităm. Iote aici mostră de talent de versificaţie de poezie care apoi îi şi cântată de tuta asta: „Eu la cruce nu vreau lumânare/Lângă ea să îmi sădiţi o floare”. Căcatul ăsta a fost preluat de mai multe televiziuni şi difuzat la fraierii care plânge din cauză de boala Denisei cu următoarele comentarii pe scrol, nu pe scrot: „versuri tulbu­ră­toa­re”, „testament dureros”, „veşti cutre­mu­rătoare” şi „versuri care îţi frâng inima”.
Acuma facem un mic comentariu pe acest text reprezentativ pentru literatura română contemporană: dacă lumânarea nu există, n-ai cum să plantezi lângă ea ceva, nici floare, nici sângele voinicului, nici coada şoricelului, nici coaiele popii, nici baobab, nici nimic. Asta-i cum aş zâce io că n-am niciun fel de motor, da’ îmi parchez lângă el Lamborghiniul.
N-am spaţiu să vă dau tăt textul cutre­murător şi să-l mai şi comentez, da-i bai mare cu noi, nu numa’ cu Denisa. De ni s-ar scula şi la noi mintea odată ş-odată, poate că am mai avea o şansă.