Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Mă tot mir / Arma lui Rogozin
Pe vremea când Dmitri Olegovici Rogozin era ambassador al Rusiei la NATO, respectivul individ şi-a agăţat pe un perete al biroului său de la Bruxelles un portret al lui Stalin. De aia nu trebuie să mire pe nimeni că vicepremierul rus, mai corect ar fi sovietic, a afirmat că data viitoare când va survola spaţiul aerian al României va veni la bordul unui TU-160, care e un bombardier strategic supersonic rusesc, cel mai mare avion de luptă construit vreodată. Rusul a ţinut să-i avertizeze pe domnii români că în curând o le explice cine sunt ei de fapt şi ce cred ruşii despre ei. Despre doamnele românce, Rogozin nu a zis nimic, ceea ce nu e foarte elegant.
Până şi modelul său de om politic, Iosif Visarionovici Stalin era destul de interesat de femei, încă din vremea când studia pe la ceva seminar teologic.
Rogozin ăsta e doctor în filosofie, fapt care demonstrează că şi în Rusia unele doctorate se dau fără nici un fel de discernământ. Rogozin e şi scriitor. Ca urmare a scris o carte. Care carte se numeşte „Duşmanul poporului” şi în care autorul făcăturii îi etichetează pe români drept „fascişti”. E o confuzie regretabilă pentru un doctor în filozofie, care ar trebui să fie, cât de cât, familiarizat cu ideologiile politice ale secolului XX. Fascismul este italian, după cum nazismul este german. Nu există fascism german, nici nazism italian. Pe cale de consecinţă, nu există nici fascism românesc. Dacă ne făcea pe toţi, la grămadă, legionari, mai era cumva, cu toate că nu ăsta-i adevărul. În aceeaşi carte, Rogozin se arată mândru de faptul că a luptat cu arma în mână împotriva moldovenilor în timpul conflictului de pe Nistru.
Constatând dezinteresul lui Rogozin pentru partea feminină a naţiunii române, putem presupune că arma lui Rogozin, aia pe care a ţinut-o în mână, are doar câţiva centimetri, de unde şi evidentele sentimente de frustrare ale diplomatului rus.
În lipsa unei arme performante, Rogozin îşi foloseşte limba. Domnii români nu trebuie să se îngrijoreze, pentru că Rogozin numai atâta poate. Sincer să fiu, nu-mi doresc să văd un Tupolev zburând pe deasupra blocului în care sălăşluiesc, dar nici nu cred că Rogozin poate face chestia asta. Pentru asta îţi trebuie o potenţă serioasă, nu o armă pe care să o poţi ascunde în palmă…