Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Mă tot mir / Anotimpul iertării
Ajunsesem să cred că nimeni nu mai lucrează prin Parlament şi prin Guvern, că parcă nu se întâmplă nimic important. Dintr-o dată, senzaţia asta mi-a fost zdruncinată de Mădălin Voicu, autodeclaratul ţigan care, ajuns parlamentar, a moşit iniţiativa legislativă prin care propune graţierea deţinuţilor pedepsiţi cu închisoarea de până la şase ani inclusiv.
Ca să nu fie singur, Mădălin şi l-a asociat în demersul ăsta pe Nicolae Păun. Potrivit proiectului ăsta de lege, ar putea fi graţiate şi pedepsele cu amendă, aplicate de instanţă, în timp ce infracţiunile pedepsite cu privarea de libertate până la patru ani inclusiv ar putea fi amnistiate. Adrian Năstase poate dormi liniştit, Mădălin lucrează pentru el. În perioada interbelică, Nae Ionescu scria că iertarea este atributul divinităţii şi că oamenii ar dovedi un orgoliu prea mare luându-i divinităţii acest atribut, orgoliu care ne-ar pierde. Mădălin se pare că se vrea un fel de mic Benga pus pe iertăciuni sau cel puţin un fel de mic Ceauşescu, că şi pe ăla îl apuca, de ziua lui, iertarea păcatelor „închisorilor”. Mădălin e pus pe iertat pe toată lumea: ar mai putea fi graţiaţi minorii trimişi într-o şcoală specială de reeducare şi ar mai fi graţiate cu o treime pedepsele cu închisoarea de la opt la zece ani, respectiv cu o cincime a pedepselor cu închisoarea de la opt la zece ani.
Unul dintre argumentele invocate de cei doi iniţiatori ai proiectului de lege este acela că închisorile sunt suprapopulate şi jigodiile ajunse după gratii nu se simt foarte confortabil. Aşa o fi, da’ dacă ţinem cont de numărul celor care săvârşesc infracţiuni parcă suntem prea mulţi şi în libertate, ceea ce creează un disconfort celor care nu sunt certaţi cu legea.
În total dezacord cu Mădălin Voicu, eu cred că închisorile sunt cam goale şi că în celulă cu Adrian Năstase ar mai încăpea câţiva infractori. Pot fi aleşi dintre parlamentari, că sunt destui candidaţi. Nu se graţiază mădălinii care au mâncat păunii din parcul Prater, pentru simplul motiv că n-au fost prinşi.