Mã tot mir / Brazii negri

M-am tot gândit de ce ar trebui sã mã mai mir în curva asta de lume, acuma, la sfârºit de an, ºi n-am gãsit rãspunsul. Iniþial, am crezut cã rubrica asta ar trebui sã i-o dedic lui Ion Iliescu, cel mai mare infractor, mafiot ºi criminal pe care l-a cunoscut România în ultimele patru cincinale, care, dupã modelul sovietic, se realizeazã în patru ani fiecare. Pe urmã, am citit într-un ziar cã Victoraº Ponta a zis cã: „Iliescu va fi judecat doar de istorie.” Dacã individul ãsta, pe care mulþi s-au grãbit sã-l catalogheze ca fiind un fel de „micul Titulescu”, zice aºa, cu toate cã în decembrie ’89 el se mai juca cu puþa-n homoc, ce pãlãria mea sã mai zic? Dintr-o datã, mi-am adus aminte cã minorilor polonezi li se elibereazã o legitimaþie ºtanþatã cu un cap de mort, dovadã a faptului cã au voie sã fumeze în incinta liceului, asta numai dacã pãrinþii ºi-au dat acordul în acest sens. M-am întrebat dacã pãrinþii lui Victoraº ºi-au dat acordul ca mutantul pe care l-au produs sã dea pe gurã o asemenea aberaþie ºi dacã i s-a eliberat o legitimaþie cu orice fel de cap. În Occident, ºi brazii la modã sunt negrii. Cam cum e Oprescu în cerul gurii, Victoraº Ponta în pauza gândirii, Nãstase în gaura despre care numai amanþii lui ºtiu ºi Ion Iliescu în amnezia faptelor pe care le-a sãvârºit acum 16 ani: omor, omor deosebit de grav, propagandã pentru rãzboi, tratamente neomenoase ºi distrugerea unor obiective. „Graþie” unor nenorociþi care ne-au guvernat ºi a celor care ne guverneazã am îmbãtrãnit în ultimul deceniu nepermis de mult. E un motiv suficient ca sã nu mai îmi fie fricã. Dacã pãrinþii mei ar fi trãit, n-aº fi avut tãria sã scriu ceea ce scriu azi. Mama, o femeie de bun simþ, m-ar fi certat cã scriu despre fostul prim-ministru al României ca despre un homosexual, despre fostul preºedinte al României ca despre un criminal ºi despre „speranþa” social-democraþiei româneºti ca despre un fãtãlãu al celor doi. Din pãcate, ai mei au murit. Din fericire, Constituþia României nu-mi interzice sã urãsc, drept constituþional de care mã folosesc... Pe vremuri, împreunã cu pãrinþii mei, împodobeam un brad verde. Astãzi, nu mai am nevoie nici mãcar de un brad negru. Lumea îºi cumpãrã brazi ºi beculeþe sã-i lumineze. ªi-mi pare cã nimeni nu vede cã toþi brazii lumii sunt negri... La Mulþi Ani! Ioan BOTIS