Lupul tânăr a dus Baia Mare pe Kilimanjaro

Visul de a zbura poate fi asociat cu visul de a escalada. Ce poate fi mai frumos decât a urca pe munţii înalţi ai planetei Pământ într-o perioadă în care lumea, în general, este frământată de probleme politice, economice, sociale. Trebuie curaj, fermitate, cunoştinţe, cultură şi sensibilitate. Muntele nu este escaladat, muntele te lasă să urci pe el, într-un gest de mărinimie greu înţeleasă de cei mai mulţi dintre noi. De aceea, întreprinderea lui Cristian Niculescu-Ţâgârlaş şi a lui Cosmin Andron face parte din categoria gesturilor care rămân în memoria noastră vizuală şi sufletească drept un gest bărbătesc, frumos, sensibil, curajos. Un avocat, lup tânăr, maturizat în bătălii politice importante ale acestor ani, şi un ghid montan cu zeci de ani de experienţă în alpinismul profesionist, o echipă care a dus Baia Mare pe cel mai înalt vârf al Africii, Kilimanjaro.

Cei doi vor să facă un traseu dificil, un traseu ce se va desfăşura pe parcursul a doi ani, cel puţin, un traseu care a fost făcut de mai multe echipe de alpinişti, dar nu aşa de multe încât să fie o banalitate. Traseul celor şapte vârfuri, cei mai înalţi munţi din cele şapte continente ale Pământului, va fi parcurs de Cristian Niculescu-Ţâgârlaş şi Cosmin Andron, doi băimăreni ce vor pune drapelul municipiului Baia Mare pe culmile lumii. De aceea, visul de a zbura poate fi asociat cu visul de a escalada.

O poveste adevărată despre curajul de a urca pe munţi la mii de metri altitudine, într-o alternanţă nebună între căldura ecuatorială şi zăpada veşnică a munţilor înalţi.

Mai bine de trei săptămâni a durat primul episod din turul celor şapte munţi. Cristian Niculescu-Ţâgârlaş, însoţit de ghidul montan Cosmin Andron, au realizat ascensiunea a două dintre cele mai înalte vârfuri de pe continentul African: Mount Kilimanjaro (5.895 m) şi Mount Kenya (5.199m). Deşi Mount Kilimanjaro este cel mai înalt din Africa, acesta nu este un munte dificil, ascensiunea presupunând o drumeţie mai susţinută la altitudine înaltă. Dificultăţile întâlnite au fost cele legate de aclimatizare. A fost un fel de încălzire, mai ales pentru Cristian Niculescu-Ţâgârlaş, de profesie avocat, dar un iubitor al muntelui şi un alpinist în formare.

Al doilea munte cucerit de echipa băimăreană, Mount Kenya, este un munte dificil, pe care şi cel mai uşor traseu implică escalada tehnică în coardă. Ascensiunea propusă a avea loc pe peretele sud-estic al Nelion (5188m) şi traversarea pe Batian (5199m) a fost modificată de timpul nefavorabil, dar escalada a avut loc, iar aclimatizarea obţinută pe Kilimanjaro a fost de folos aici.

Expediţia a fost organizată de “Alpine Style Expeditions” în beneficiul “Asociaţiei Over Limit”. Ascensiunea aceasta face parte dintr-un proiect mai amplu, care vizează urcarea tuturor celor 7 cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent de către Cristian Niculescu-Ţâgârlaş.

Ghidul montan Cosmin Andron are în palmares, în cei 25 de ani de alpinism, multe trasee tehnice în premieră în Asia, Europa şi America. Mai recent, în 2010 a urcat singur un traseu tehnic pe Denali (Alaska), iar în anul 2011 a condus o expediţie internaţională în Tibet şi care avea ca scop escaladarea unui traseu nou, tehnic, pe Shishapangma (8013m) precum şi organizarea unei şcoli de alpinism la peste 5000m altitudine.

„Pentru a explica de ce am început acest proiect ambiţios, trebuie să ne întoarcem la perioada liceului. Am fost un tânăr cu multă energie, pe care o consumam şi în expediţii pe munţii Maramureşului. Nu putem vorbi de alpinism, dar a fost o dragoste la prima-vedere faţă de munte, de ceea ce înseamnă alpinismul. Am cunoscut muntele alături de partenerul meu de astăzi, Cosmin Andron, care a început din perioada liceului ceea ce se numeşte alpinism profesionist.

În facultate m-am rupt pentru o perioadă de timp de acest sport, dar am rămas cu visul de a escalada munţii din viaţa mea, dar şi cei din realitatea ce ne înconjoară. Dar nimic nu este întâmplător, iar de ceva vreme am revenit la vechea iubire. Chiar anul trecut am fost pe Mont Blanc, din munţii Alpi, nu la escaladă, dar am schiat. Acolo am făcut planul pentru Seven Summits (vârfurile cele mai înalte de pe fiecare continent). Acest proiect îl dedic oraşului Baia Mare, pentru că aici m-am născut, m-am format, aici trăiesc şi iubesc aceste locuri, iubesc Maramureşul. Cred că a venit momentul să şi dau înapoi din ceea ce am primit. Nu este campanie electorală, de imagine sau mai ştiu eu cum. Este ceea ce simt şi aşa voi face.

În acest context, am vorbit cu prietenul meu, Cosmin Andron, am făcut planul, proiectul şi am ales primul vârf, cel din Africa, respectiv Kilimanjaro. L-am ales primul dintre cei şapte poate şi pentru că în adolescenţă am citit „Zăpezile de pe Kilimanjaro”, o lectură care te urmăreşte apoi. Pe de altă parte, am văzut multe documentare despre acest munte şi mi-am dorit să trăiesc visul din adolescenţă de a vedea savana, pădurea tropicală, viaţa sălbatică din Africa, continentul negru”, ne-a povestit Cristian Niculescu-Ţâgârlaş.

După ce planurile au fost puse la punct, după ce echipamentul a fost asigurat, cei doi băimăreni au plecat în Kenya, locul din care a început marea aventură, 7Summits-ul lui Cristian Niculescu-Ţâgârlaş.

„Am ajuns în Kenya, la Nairobi, de acolo am plecat în Tanzania, la poalele muntelui Kilimanjaro. Am escaladat muntele, a fost o experienţă unică. Am simţit tot ce se putea simţi, de la răul de munte, până la controlul voinţei. Am ales Kilimanjaro ca primă etapă, deoarece este un munte mai uşor de escaladat şi aveam nevoie de antrenamentul adevărat. Trebuie să menţionez că sunt un avocat care a făcut multă mişcare, am lucrat tot timpul în sală, în concluzie, nu am avut mari probleme din această perspectivă. Dar sunt probleme cu altitudinea. Organismul nu este obişnuit cu lipsa oxigenului, cu schimbările rapide de altitudine. Am văzut lucruri uluitoare, pentru mine. Am trecut prin toate zonele geografice africane, de la junglă, la savană, zona alpină cu vegetaţia specifică, deşertul din zonele înalte.

Pădurile de acolo emanau o energie incredibilă. Simţeai cum capeţi putere de la tot ce te înconjoară.

Am văzut modul de organizare al unei rezervaţii uluitoare. Toaletele de munte de la înălţimea de 3.700 de metri erau mai curate decât sunt cele din Bucureşti. Am văzut modul de organizare al expediţiilor, angrenarea comunităţii în gestionarea acestor parcuri naturale. Nu poţi intra acolo dacă nu ai angajat ghid şi ajutor de ghid, o oportunitate pentru locuitorii acestor zone. Peste tot am văzut o curăţenie exemplară, nu era poluare, nu sunt mizerii ca la noi, de exemplu. Toate acestea ar trebui să ne dea de gândit, deoarece şi noi avem rezervaţii naturale pe care ar trebui să le protejăm, aşa cum o fac cei din Africa.

După Kilimanjaro am încercat să facem un munte mai special, evit să spun cucerit deoarece un munte nu poate fi cucerit, el te lasă să îl îmbrăţişezi, să urci, să simţi semeţia lui. Munţii sunt toleranţi cu noi, oamenii. Muntele Kenya este mai sălbatic, mai tehnic, este exact pe Ecuator, este mai pretenţios. Este muntele sfânt al triburilor masai. Am prins o vreme de nepovestit. În prima zi ne-a udat ploaia, de am crezut că nu se va termina niciodată. A doua zi a ieşit soarele, la rugăciunile noastre, şi am avut trei zile foarte frumoase. În a treia zi ne-am trezit la trei noaptea pentru a urca pe vârful Batian, dar aveam amândoi nişte dureri incredibile de cap. Am ieşit din cort şi afară era o zăpadă şi un viscol care ne-a lăsat fără grai. În câteva ore, muntele s-a schimbat. Eram la cota de 4700 de metri, la baza unui gheţar şi a unei stânci care puneau dificultăţi sporite escaladei. Ne-am luat piolet, colţari, corzi, carabiniere şi am traversat gheţarul din zonă. În două ore jumătate am ajuns la baza traseului, dar a fost imposibil de urcat. Cosmin ar fi putut să facă acel traseu, evident. Dar fiind echipă, am constatat că pregătirea mea fizică nu este suficientă pentru a urca acel vârf. Ne-am întors la refugiu şi, după un timp, ne-am îndreptat spre un alt vârf, un pic mai mic, pe care l-am escaladat şi mi-am făcut datoria faţă de municipiul Baia Mare, punând drapelul oraşului acolo, la Ecuator, pe un vârf de munte din Africa. Pentru mine a fost foarte important acest gest, nu o spun doar pentru a fi spus, chiar a fost important faţă de Baia Mare să pun drapelul pe vârful pe care l-am urcat ca un alpinist în devenire ce sunt.

Îi mulţumesc primarului de Baia Mare, Cătălin Cherecheş, pentru că ne-a înmânat drapelul şi pentru că a acceptat această provocare împreună cu noi. El instituţional, noi mergând acolo. Primarul a încurajat acest demers, ca fiind ceva atipic, atât momentului politic, cât şi celui administrativ. Pe de altă parte, mi-am demonstrat şi am demonstrat că pot să fac şi altceva decât politică, dar tot în beneficiul comunităţii.

Sigur, a fost obositor, am mers şi 24 de ore încontinuu, aproape 50 de kilometri la altitudine mare, ceea ce nu este chiar aşa de uşor. Am pregătire fizică, dar au fost probleme cu altitudinea, pe care le-am depăşit şi mă va ajuta la următoarele etape ale proiectului nostru.

În mare, cam asta a fost prima expediţie. Vor urma expediţii din ce în ce mai complicate. Voi prezenta un proiect la care vor veni şi alte ONG-uri din Baia Mare, ce îşi vor duce mesajul propriu, în acest mod, pe cele mai înalte culmi ale Pământului. Cred că în februarie va urma o nouă încercare, cu siguranţă o vom duce la bun sfârşit. Va fi în Oceania, mai multe pe parcursul lunilor ce vor veni”, a spus Cristian Niculescu-Ţâgârlaş.

În lume sunt 300 de persoane care au reuşit 7Summits, există discuţii că ar fi şi un român printre cei 300. „Chiar dacă nu am fi primii români, vom fi primii băimăreni, vom pune drapelul Băii Mari pe fiecare culme şi vom finaliza traseul cu Everest. Va dura doi ani, cu trei vârfuri pe an. Asta nu înseamnă că voi renunţa la politică, mi-a intrat în sânge, dar voi face politică într-un stil propriu. Voi continua să spun ceea ce gândesc, ceea ce este important de spus. Nu îmi este frică de nimeni, nu pot fi şantajat, nu pot fi atacat şi voi continua să fac ceea ce este mai bine pentru comunitate, atât cât voi putea. Categoric voi rămâne lângă politică, chiar dacă fac alpinism”, a spus Cristian Niculescu-Ţâgârlaş.

Fostul lider liberal, unul dintre lupii tineri din politica băimăreană, a tras şi o concluzie interesantă după expediţia din Africa.

„Am fost marcat de trei lucruri, pe scurt. În primul rând, am fost marcat de semnele de retragere ale gheţarilor. Se estimează că în 30 de ani, gheţarii de pe Kilimanjaro vor dispărea. Un fapt care te sperie, urmele care rămân în urma retragerii gheţarilor sunt teribile.

M-a încântat capacitatea acestor ţări, sărace, într-un fel sărace, au multe resurse naturale, dar în acest moment sunt sărace, de a se putea organiza la un nivel atât de ridicat. Noi, încă ne vânăm caprele negre prin Borşa şi le mâncăm, ei ştiu să păstreze tot ce au şi nu cred că sunt sătui, că au mâncare suficientă.

În al treilea rând, atât în Kenya, cât şi în Tanzania am umblat cu toate mijlocele de locomoţie posibile, am circulat precum cei de acolo, eram în autobuze singurii albi, am vrut să simţim pulsul, nu am dorit confort, lipsă de griji. Am trecut prin triburi, prin sate şi orăşele şi nu am văzut pe nimeni care să urle, să ţipe, nu era nimeni agitat, nimeni nu părea stresat, nimeni nu era violent. Dacă ne plimbăm la noi cu autobuzul, vom vedea mulţi zgomotoşi. Acolo este linişte, totul este echilibrat. Au un termen care defineşte această stare: „pole-pole”, adică încet-încet, dar nu încet, doar echilibrat. Au o filozofie de viaţă din care am putea învăţa multe”.

Cristian Niculescu-Ţâgârlaş