Curs valutar
Euro
4.5680 RON
Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc
1.4823 RON
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
bonta emese pe 29.02.2024 la 09:22
Domnilor ziaristi, sunteti intr-o grava eroare din nou, sunt in muzeu de pe vremea lui Ceausescu, domnul Alexa
G. Buju pe 16.01.2024 la 01:04
Felicitari lui !
Bun si de cinste Morosan !!
De mirare e ca polutucii din acelashhh aluat moroseni nu fac
Pompiliu Barbu pe 14.11.2023 la 16:08
Un om deosebit! De ar face fiecare roman pe sfert din ce a facut acest om Romania ar fi departe!
Nelu Botiș pe 29.09.2023 la 14:27
1. Stimate domnule Teremtus, cu tot respectul, vreau sa va comunic faptul ca Bonta Emese nu va respecta.
2.
Luni , 4 Decembrie , 2006
Lupta pentru crama Butoiasul cu Bere a fost castigata de fostul proprietar
Fosta crama Butoiasul cu Bere a fost vanduta chiriasului, desi fostul proprietar a revendicat imobilul si i-a fost atribuit de Comisia Judeteana. Fara a respecta hotararea respectiva, unii angajati ai Primariei si-au permis sa vanda imobilul. Insa fostul proprietar a apelat la instanta de judecata, care i-a dat castig de cauza. Acum Primaria trebuie sa plateasca valoarea reactualizata a pretului obtinut pe imobil.
Inainte de ‘90, era una dintre cele mai vestite crame din Baia Mare. Se afla intr-o zona buna a orasului si avea mereu clienti. Aici gaseai mici proaspeti, iar toamna, crama era cautata pentru must. In ultimii ani, a cazut intr-un anonimat, din care nu s-a mai ridicat nici pana azi, desi zona a fost revigorata, infrastructura stradala refacuta, iar o parte din Centrul Vechi, reabilitata prin proiectul Millenium. Localul arata exact ca si acum 15 ani. Un interior ponosit si o terasa cu vesnicele scaune de metal, vopsite in alb, scorojite de soare si ploi. Asta e crama Butoiasul. Unora le place. Au nostalgii. Altora nu, prefera ceva nou. Legat de acest local, consilierii municipali au fost recent pusi in situatia de a restitui niste bani fostului administrator al acestuia, SC Butoiasul cu Bere. Povestea acestui local este destul de complicata si a inceput acum cativa ani, odata cu cererea fostului proprietar, care revendica imobilul nationalizat de comunisti. Pe atunci, actiunea sa a fost considerata neintemeiata si respinsa. Omul a contestat decizia Primariei si a depus alte acte, in baza unei alte legi, iar Comisia Judeteana de aplicare a legilor proprietatii i-a dat castig de cauza. In mod bizar, Primaria a vandut imobilul, in baza legii, totusi, administratorului localului. Fostul proprietar a deschis un proces, pretinzand imobilul si l-a obtinut. In baza sentintei judecatoresti, contractul de vanzare – cumparare a ramas fara efecte, iar fostul proprietar a primit imobilul. Evident, fostul chirias, administratorul SC Butoiasul cu Bere, a cerut Primariei restituirea banilor. Dar a solicitat si despagubiri in natura (probabil pentru realizarea unei alte investitii similare).
Hartia ratacita...
Recent, consilierii locali au fost pusi in situatia de a solutiona cererea depusa de SC Butoiasul si de a formula un raspuns. Analizand actele depuse la dosar, consilierii comisiei juridice au constatat ca in acest caz s-au comis cateva erori. Cea mai mare este legata de faptul ca actele emise de Comisia Judeteana nu au ajuns la Primarie. „Este foarte greu, desigur, sa treaca hartia asta strada. De la Prefectura pana aici e nevoie de mult timp. Insa hartia a venit, sa fiti siguri de asta. Pentru ca avocatul fostului proprietar a solicitat Primariei toate actele si a gasit si actele de la Comisia Judeteana. Deci erau in Primarie. Nu vreau sa zic mai multe”, a spus consilierul Radu Stef. Nu vrea sa afirme, dar completam noi. Hartia a zacut mult si bine, „ratacita” prin sertarele Primariei, dosita de... nu se stie cine. Evident ca trebuia facuta pierduta, altfel secretara Rodica Brad nu putea consfinti la vanzarea imobilului. O „manevra” nu prea inspirata si fara sorti de izbanda in fata instantei de judecata. Saptamana trecuta, in cadrul sedintei de Consiliu Local, pesedistii au propus amanarea unei hotarari in vederea solutionarii cererii adresate de SC Butoiasul si constituirea unei comisii, condusa de primar, care sa analizeze situatia si sa-i ofere o rezolvare. In mod cert, se va restitui pretul, insa nu se stie daca la valoarea reactualizata a pretului. Cat despre cererea pentru un alt imobil, consilierii au strambat din nas si au considerat-o aberanta. Evident, nimeni nu va raspunde pentru acest abuz. Daca hartia nu a trecut strada...
Ciprian DRAGOS
ciprian@gazetademaramures.ro
Comentariile celorlalți
Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.
Comentează acest articol
Adaugă un comentariu la acest articol.