Străjerul averii verzi a Maramureşului

Mihai Sajerli: Foarte grei, din toate punctele de vedere. Maramureşul este un judeţ cu o suprafaţă acoperită de pădure în procent de 43% şi discutăm de pădure amenajată, pădure care există în cadastrul forestier. Păşune împădurită mai există în judeţ cel puţin 5-6 procente, dar e o estimare personală, pentru că aceste date nu sunt măsurate, nu sunt cadastrate. Aproape jumătate din suprafaţa judeţului este acoperită de pădure. Am dat aceste date ca să demonstrez că Maramureşul este un judeţ bazat pe pădure. Nu sunt poet, sunt inginer silvic, dar dintotdeauna, maramureşenii au fost fraţi cu pădurea şi încă mai există o cultură a lemnului. Asta e identitatea noastră.

La noi, după ce s-au închis minele, agricultura este clar inexistentă, nu mai avem altă sursă de venit importantă decât pădurea .

Rep.: Tocmai de aceea, pădurea a suferit o presiune enormă.

M.S.: Da, care este de două feluri: presiunea pe pădurile private, retrocedate de 22 de ani încoace şi încă nu suntem gata cu retrocedările şi este presiunea pe pădurea statului. Presiunea pe pădurea statului este mai mică în condiţiile în care pădurarii noştri sunt obligaţi să o păzească şi sunt gestionari.

Rep.: Cum este gestionată situația pădurilor în ţările europene?

M.S.: Suntem singura ţară din Europa în care pădurarul mai are gestiunea pădurilor. Inclusiv Bulgaria a retras gestiunea pădurii de la pădurari. Paza pădurii se face de către organele abilitate, ca orice bun.

Dar poliţia se ocupă cu aşa ceva? Cu ce este diferit furtul unui televizor din casă de furtul unui lemn? Dar este mult mai comod să dai vina pe pădurar, decât să te duci tu să cauţi vinovaţi.

După Război, după naţionalizare, în 1947 s-au înfiinţat Mariile Unităţi forestiere şi DREF-urile, Direcţiile Regionale de Exploatări Forestiere, atunci s-au înfiinţat cantoanele silvice, brigăzile silvice. De-a lungul anilor, sunt peste 60 de ani de atunci, pădurii şi-au dezvoltat adevărate reţele de informaţii. În general, dacă pădurea nu este foarte expusă, un pădurar ştie cine îi umblă în pădure.

Pagubele produse în pădure recunosc că sunt de două feluri: cele produse de pădurari şi cele produse fără ştirea lor. Cea de-a doua categorie este majoritară, covârşitoare. Pădurea nu-i gestiune închisă. La alimentară seara ai pus gratiile, ai pornit sistemul de alarmă şi ai plecat liniştit. Dimineaţa, dacă cineva ţi-a spart alimentara suni la poliţie, la procuratură, se iau amprente, se face anchetă şi tu zici „eu n-am nici o vină”. Pădurarul, săracul, e vinovat, pentru că el are program nenormat, 24 de ore din 24.

Am văzut pădurari care de la biserică, după slujba de Paşti, îmbrăcaţi în costum, au plecat în pădure pentru că au primit telefon că sectanţii taie lemne, că nu au sărbători. Nu unul, nenumărate exemple pot să vă dau de genul acesta.

Mai este o chestie care ţine de nemulţumirea mea vizavi de gestionarea pădurii de către pădurar: îi dau salariu de 700-1000 de lei, în funcţie de vechime, şi el are 20 de milioane de Euro în gestiune.

La noi există sistemul de informaţi, există poliţaiul pădurii care o păzeşte. În schimb, în cele private nu există. Şi tot în capul nostru se sparg toate. Când le spunem că nu e gestionată de noi, răspund: „cine trebuie să o păzească?”. Păi, proprietarul dacă nu a încheiat nici un contract de pază. Şi mulţi se uită puţin ciudat la noi pentru că în comunism s-au obişnuit că singurii care gestionează pădurea suntem noi. Pe ei îi verifică numai ITRSV, care are puţini oameni, iar proprietăţile sunt foarte fărâmiţate.

M.S.: Problemele legate de retrocedări s-au acutizat. Presiunea este foarte mare. Sigur că noi suntem bau-baul din acest domeniu pentru că ne opunem în unele cazuri retrocedărilor ilegale. Eu consider că suntem obligaţi să apărăm bunul statului. În general, comisiile locale nu se implică deloc. Oamenii dau în judecată comisiile locale şi judeţene, nu prea dau în judecată Romsilva, pentru că se tem de noi. Comisiile locale nu prea trimit întâmpinări. Ne pomenim în aceste situaţii cu o cârcă de sentinţe care nu pot fi puse în aplicare. Vă dau un exemplu şi poate cititorii o să poată spune cum să aplic un set de 10 sentinţe la Ocolul Sighet, toţi cei care sunt beneficiarii sentinţelor sunt neamuri, după acelaşi autor deposedat care avea 1,2 hectare de pădure. Sunt 10 sentinţe, fiecare cu 10 hectare, şi toate cer un UA din Săpânţa, care are 35 de hectare. Şi eu trebuie să pun în posesie 100 de hectare pe cele 35  pentru că sentinţa prevede expres UA-ul. Eu le-am dat UA-ul respectiv. Am dat un exemplu care este absurd. Mai avem o grămadă.

Anul trecut s-a promovat de către procurorul general un recurs în interesul legii, prin care Regiei Autonome a Pădurilor îi este recunoscut dreptul de intervenient în orice proces de fond funciar ca şi reprezentant legal al Statului Român, în condiţiile în care legea prevede că reprezentantul averii statului este Ministerul Finanţelor şi ne-au delegat această competenţă. Practic, putem interveni în orice proces de fond funciar de care avem ştiinţă. Noi preluăm toate procesele din judeţ şi avem procese şi strămutări şi avem procese şi strămutări şi în alte judeţe. Avem doi jurişti care sunt efectiv îngropaţi în dosare, dar nu există proces la care să nu depunem întâmpinare.

Rep.: Cât s-a retrocedat din pădurile Maramureşului în aceşti 20 de ani?

M.S.: Mai avem 143.000 de hectare din 263.000 de hectare cât aveam în 1990. Aproape jumătate. Jumătate din această suprafaţă s-a retrocedat fără forme în regulă. Nu condamn judecătorul, pentru că el judecă după hârtii. În momentul în care nu găseşte nici o întâmpinare din partea unor organe ale statului în care să se spună dacă omul are sau nu dreptate, judecătorul nu poate decât să dea dreptate omului. Sunt multe cazuri în care se resping aceste cereri. Sunt şi greşeli ale comisiilor locale. DNA- ul a intrat acum pe probleme de retrocedări. Avem un dosar aproape finalizat la Poienile de sub Munte, unde anumiţi oameni bănuiesc că vor trebui să plătească.

Sunt şi cazuri în care au ras tot după ce au primit pădurea. Sunt şi cazuri în care, după ce au fost puşi în posesie şi au ras tot, au cerut schimbarea amplasamentului şi li s-a dat. Există şi asemenea cazuri. Şi sigur că în aceste situaţii suntem noi bau-baul pentru că ne opunem unor mânăreli ale oamenilor.

Rep.: Vă confruntaţi şi cu mulţi procesomani şi reclamagii.

M.S.: Din păcate da. În instanţă e greu de demonstrat reaua credinţă şi dacă cineva doreşte, poate bloca Direcţia Silvică sau orice altă instituţie pe baza Legii 544. N-am nimic împotriva transparenţei, dimpotrivă. Dacă veţi coborî la parter, veţi vedea că avem un panou de doi metri pe unu şi jumătate plin de informaţii publice. Avem un site, pe care avem descrierea ocoalelor, organigramă, anunţuri, licitaţii etc. Transparenţa există, dar vorbeam de exagerări.

Rep.: Din punct de vedere financiar, care este situaţia Direcţiei?

M.S.: Din 2010 încoace stăm foarte bine. Noi depindem din punct de vedere financiar de piaţă. Piaţa lemnului merge bine, nu la nivelul lui 2007-2008, dar având în vedere criza, situaţia este foarte bună. În 2010 am făcut 4,5 miliarde profit, în 2011, 7 miliarde de lei vechi şi anul acesta cred că facem puţin mai mult dacă nu pică piaţa. Noi depindem mult de Bursa de la Londra, care dictează preţul pieţei. Anul trecut am reuşit să dăm toate drepturile personalului, incluzând salarii, tichete de masă şi prime. În contractul colectiv de muncă avem stipulate două tipuri de prime, prima de Paşti şi de Crăciun, în cuantum de 150 de RON. Cândva salariaţii erau stimulaţi prin participarea la profit. 10% din profit era împărţit în funcţie de realizări, din 2008 încoace nu se mai dau. Anul trecut ni s-a permis să cumpărăm 6 maşini prin programul Rabla.

Rep.: Aveţi personal suficient?

M.S.: Nu. În 2005 eram 1163, suntem 560 la ora actuală, dar angajaţi fizic cu contract suntem 520. Mai sunt 40 de posturi vacante, avem câţiva reprezentanţi în administraţia locală la care le păstrăm posturile, deputaţi, primari, viceprimari. Nu mai avem şoferi, mai avem unul singur pentru drumurile din Bucureşti, nu mai avem femei de serviciu.

Femei avem puţine, secretariat, contabilitate, patru inginere silvice avem numai. 98% sunt bărbaţi.

Rep.: Statutul pădurarului, ca şi în cazul altor meserii, s-a schimbat mult. Se folosesc tot felul de clişee, mai este o meserie respectată?

M.S.: Din contră, noi suntem hoţii, bandiţii etc. Ne deranjează pe toţi, şi pe mine mă deranjează. Este un domeniu foarte complex care impune şi calificarea la locul de muncă, bază teoretică, condiţie fizică. Pădurarul este poliţistul pădurii. Dar această meserie nu poate fi făcută fără pasiune.

Şi, în ciuda greutăţilor, există multe părţi frumoase. Când urci într-un vârf de munte, într-o zi senină, nici un aparat foto nu poate surprinde ce surprinde ochiul. Ai o satisfacţie deosebită când vezi cât e de frumoasă ţara asta.