Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime...

 Irmosul al 9-lea al canonului Ziua Învierii, alcătuit de către Sf. Ioan Damaschinul are un înțeles dogmatic foarte profund. Obârșia acestuia o găsim la prorocul Isaia, care vorbea anticipat despre vocația pascală  a Creației.

„Luminează-te, luminează-te Ierusalime, că lumina ta vine și slava Domnului peste tine a răsăritˮ (Is.60,1). Tâlcuind această profeție, marele nostru biblicist Mitropolitul Bartolomeu Anania spune: „Intuind dimensiunea profetică a acestui text, Sf. Ioan Damaschinul a construit din el  o cântare pascală: «Luminează-te, luminează-te,  noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit. Saltă acum și te bucură Sioane! Iar tu, curată Născătoare de Dumnezeu, veselește-te întru Învierea Celui  născut al Tău»ˮ. Așadar, acest irmos are două părți: prima parte se referă la urcușul duhovnicesc al creștinilor spre Lumina lui Hristos și a doua parte se referă la bucuria Maicii Domnului prilejuită de Învierea Fiului și Dumnezeului nostru. Creștinismul, în înțelesul lui Olivier Clement, este „...făptura care Îl reflectă pe Dumnezeu...ˮ și nimic altceva decât ființa care este „în mișcare extatică spre Luminăˮ (în cartea „Hristos, pământul celor viiˮ). Sf. Nicodim Aghioritul a tâlcuit întreg Canonul Învierii al Sf. Ioan Damaschin. Și iată cum explică el acest irmos: „O, Noule Ierusalime, Biserica sobornicească a lui Hristos, luminează-te, luminează-te...Zic «luminează-te», fiindcă slava Domnului a răsărit asupra ta; iar slava Domnului este, după Teodor - Crucea lui Hristos («Acum a fost proslăvit Fiul Omului» – In.13,31)ˮ; însă, după Grigorie Teologul, „e Dumnezeirea lui Hristos, așa cum a spus Pavelˮ («Tatăl slavei» -Ef .1,12)...iar după alții, „slava Domnului este lumina dumnezeiască și strălucirea feței Sale... Într-adevăr, toate acestea trei au strălucit peste tine, o, Biserică «dintre neamuri»- Rom.16,4»ˮ. Tâlcuind cuvintele Mântuitorului din Apoc. 21,5: „Iată, Eu le fac pe toate noiˮ, Sf. Isaac Sirul zice: „Călăuză a celor vii fii Cel ce îndreaptă gândul meu spre Tine și deschide înaintea gândurilor mele ușa cugetării mele la Tine. Tu, Care le-ai făcut noi pe toate, înnoiește-mă cu cunoașterea Ta și pune în mișcare înăuntrul inimii mele adevărata Ta nădejde...Tu, Care le faci pe toate noi, înnoiește-mă, făcându-mă să simt nădejdea Ta. Bucurie Creației, învrednicește-mă de bucuria ce se mișcă dincolo de trup și care se primește în liniștea sufletului. Îngroapă în mădularele mele focul iubirii Tale... Învrednicește-mă să Te văd cu ochii mai lăuntrici decât ochii larg deschișiˮ.

(„Cuvinte către singuraticiˮ). La sfârșitul fiecărei Sfinte Liturghii Îi mulțumim Domnului pentru  trei daruri: Lumină, Duhul cel ceresc și credința adevărată.(„Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevăratăˮ). Tâlcuind aceste cuvinte liturgice, Sf. Grigorie Palama ne-a lăsat frumoasă și edificatoare exegeză.  „Hristos se unește cu ipostasurile umane și sufletești, amestecându-se pe Sine cu fiecare credincios, prin împărtășirea cu Trupul Lui și El devine astfel «contrupesc» și ne face templu al dumnezeirii, pentru că  «Întru El locuiește trupește, toată plinătatea Dumnezeirii» – Col.2,19. Deci, cum să nu lumineze cu razele dumnezeiești ale Trupului Său sufletele acelora care se împărtășesc cu vrednicie...ˮ (în Omilia, „Pentru cei ce se liniștesc în sfințenieˮ). Creștinul, ființă liturgică și profund eclezială, trebuie să simtă mereu vocația pascală, căci el trebuie să devină membru al Noului Ierusalim.

Marele nostru teolog, părintele Constantin Galeriu, recunoaște, că, din păcate, „această vocație a fost mai puțin analizată...ˮ căci Creația trebuie „...înțeleasă în deschiderea și chemarea ei în har, ca Paște, ca «trecere» printr-o fundamentală schimbare și înnoire, în final spre «cer nou și pământ nou», pregustat încă de aici ca o arvună a învieriiˮ. (în cartea „Vocația pascală a Creațieiˮ). Sf. Justin Popovici spune că: „Toată istoria Creștinismului nu este altceva decât istoria unei singure minuni, a minunii Învierii lui Hristos, care se continuă neîntrerupt în inimile creștinilor zi de zi, an de an până la cea de-a doua venire a Domnuluiˮ (Omul și Dumnezeul-Om).

Firește că vom pune această întrebare: Oare este vreo legătură dintre prima parte a irmosului 9 al Canonului Învierii și partea a doua, închinată Maicii Domnului? – Într-adevăr este o tainică legătură între ele.

Într-una din zile, când Mântuitorul a învățat poporul, o femeie  din mulțime a zis: „Fericit este  pântecele care Te-a purtat și fericiți sunt sânii pe care i-ai supt!ˮ Iar El a zis: „Așa este, dar fericiți sunt și cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzescˮ (Lc.11,27-28).

Tâlcuind  aceste cuvinte, Mitropolitul Bartolomeu Anania spune: „Iisus confirmă aserțiunea femeii și o generalizează, extinzând-o asupra tuturor celor ce,  asemenea și după modelul Maicii Sale, ascultă și îndeplinesc voia lui Dumnezeu («Fie mie după cuvântul tău» – Lc.1,38)ˮ.

Să ne ajute Maica Domnului ca, în aceste zile sfinte de pregătire pascală, să putem răstigni pe vechiul Adam din noi ca să putem rosti de Sfintele Paști: „O, Doamne, eu sunt robul Tău și fiul roabei Tale; rupt-ai legăturile meleˮ ( Ps.115,7).Ce fel de legături?  - Legături cu păcatul, prin buna și corecta Sfânta Taină a Pocăinței.

Pr. dr. Nicolae Lauruc