Lumea cat o corabie

Din camera de zi pana la usa de lemn masiv de la intrare sunt sapte pasi. Cat o lovitura libera din meciul copiilor ce joaca fotbal langa suportul de covoare din curtea blocului. Sapte pasi, pe care i-a facut incet, culegand hainele imprastiate pe jos. Langa usa inchisa, s-a oprit, rezemandu-si fruntea de lemnul lacuit. Ii venea sa-si faca cruce, ca langa un mormant proapat. Mirosul dulceag al lutului i s-a prelins pe sub barbie, cuprinzand-o incet ca un sarpe. Lemnul usii si-a intins fibrele moi luand-o in brate ca intr-o chemare muta. Prin vizorul aburit, ca printr-un caleidoscop, lumea de afara se multiplica in ecrane mari de gheata. Deasupra lor, prunci cu patru maini desenau case, fantani si flori. Sub unghiile lor, crestea o lume stramba. Oamenii se facusera foarte rai si Dumnezeu a pus gand sa-i prapadeasca. Noe era inca un ficior de-a lui Adam. Dumnezeu i-a dat in vis sa faca o corabie, la care lucrase de era mai gata. Dracul stia ca se face corabie, dar nu stia unde. Merge la femeia lui Noe s-o intrebe ce lucreaza si unde lucreaza barbatul sau si-i aduce un sip de rachiu. Ea il intreaba, dar Noe nu vrea sa spuie, ca asa i-a zis Dumnezeu. A doua zi, dracul aduce mai mult rachiu si spune sa-i deie si lui Noe. El s-a cam ametit, dar tot n-a spus. Tocmai a treia zi s-a imbatat bine; atunci a spus ce lucreaza si-a spus anume locul unde, in padure. Dracul a mers acolo si-a facut corabia bucati. Cand a mers Noe a doua zi s-a vazut, a inceput a plange. Oasele mainii au gemut peste metalul rece. A impins usa, pasind in aerul uscat din intunericul coridorului. Dincolo de peretii camerei din care iesise ca dintr-o gaoace, lumea vuia asurzitor. Chipurile oamenilor infierate de ura o pironeau. I se parea chiar ca femeile o arata cu degetul, scuipandu-si veninul in baltoace mari, verzui. Mana lui atarna pe dunga patului, prelungind-ui umbra pana peste sticlele goale de pe podeaua uda. Asternuturile botite ca o hartie de ambalaj murdara tradau locul parasit de ea. El nu-si deslipi privirea din tavan pana cand intunericul a crescut ca o pasta moale peste zugraveala. Atunci Dumnezeu i-a zis: Nu ti-am spus sa nu te increzi femeiei? Ia-te acu si mergi la copacul din care ai taiat cel intai lemn, plangi si citeste la rugaciuni si pan’ nu-i gatai sa nu te scoli. Asa a facut. A plans si-a cetit si, cand s-a sculat, corabia era gata; dracul a trebuit s-o faca la loc, intocmai precum a fost (E. Niculita-Voronca). Cand s-a intunecat suficient s-a ridicat si a mers pana la fereastra, sprijinindu-se de mobilele putine din casa. Orasul il privea cu ochii lui multi si rosii de dincolo de sticla aburita. Apartamentul nefiresc de pustiu dupa plecarea ei, trosnea ca o corabie deasupra vuietului orasului inecat de fum. Undeva, in celalat colt de oras, un taxi purta o femeie cu ochii plansi catre o alta arca plina de jivine. Emanuel LUCA