Lucrări de licenţă cumpărate prin SMS, la preţ de pantofi

Scandalul plagiatului care planează asupra primului-ministru, Victor Ponta, deschide o adevărată Cutie a Pandorei. Aspru pedepsită în alte ţări, frauda sau furtul intelectual e atât de răspândit în România, încât ilegalitatea s-a banalizat. Rubricile de mică publicitate, site-urile de internet, gura lumii, toate sunt pline de oferte de lucrări de licenţă, de disertaţie şi de doctorat, la preţul unei perechi de pantofi. Profesorii universitari recunosc gravitatea şi amploarea fenomenului, există legi care pedepsesc astfel de practici, dar vinovaţii nu-i caută nimeni.  

Încet, dar sigur, devenim, vorba unui cântec, o ţară de „cretini licenţiaţi”. Universităţile scot absolvenţi, masteranzi şi doctori pe bandă rulantă, deşi, mulţi dintre ei habar n-au ce specializare au absolvit. Diplomele şi titlurile universitare, care cândva erau echivalentul educaţiei, inteligenţei şi culturii, nu mai înseamnă aproape nimic şi nu mai impun nimănui respect.

Motivul e simplu. În locul a sute de ore de cercetare, studiat în bibliotecă, sintetizat şi redactat, studenţii, masteranzii şi doctoranzii îşi cumpără „lucrări la cheie, de nota zece”, printr-un simplu click sau un simplu SMS. Preţurile sunt pentru toate buzunarele, de la 100 de RON pentru o lucrare de licenţă, la câteva zeci sau sute de milioane de lei vechi, una de doctorat. Oferta e variată, aşa că s-a ajuns la situaţii penibile, în care celebra strategie de marketing „doi plus unu gratis” se aplică şi aici.

GAZETA de Maramureş a intrat incongnito în lumea „traficanţilor de inteligenţă”. Ofertele sunt numeroase şi cererea la fel, din moment ce au început să apară site-uri dedicate exclusiv acestei practici. O simplă căutare pe google scoate la iveală zeci de pagini dedicate traficului de lucrări. Anunţurile de genul „vând lucrare de licenţă la preţuri studenţeşti” sau „Ajutor! Caut urgent lucrare de licenţă” sunt pe atât de numeroase, pe cât de ilegale. 

LucrareLicenta.ro, Comandalicente.ro, Lucrari-de-licenta.ro, Lucraride diploma.net sau Diploma.net sunt site-uri care conţin zeci de mii de proiecte de diplomă gata făcute din orice domeniu. De la medicină, la economie sau drept, găseşti orice. Practica e simplă, alegi titlul, plăteşti într-un cont sau prin SMS şi primeşti lucrarea pe mail. Unii practică şi varianta trimiterii lucrării prin poştă cu plata ramburs, fără posibilitate de returnare, evident.

Aşa cum se laudă administratorii site-urilor, mai toate sunt lucrări care au luat deja note mari, 9 sau 10, nimeni nu se complică cu lucrări proaste. Dacă totuşi studenţii au dubii, există şi posibilitatea plăţii a jumătate din lucrare, traficanţii trimit jumătate din document, apoi, dacă e clientul mulţumit, se trece la etapa a doua. Despre ilegalitate, evident, niciun cuvânt.

Teoretic, cei care sunt prinşi cu astfel de practici riscă excluderea din facultate şi sancţiunea legii. Penale. Numai că, tot administratorii de site-uri te învaţă ce să faci: „modifici pe ici, pe colo şi nu e nicio problemă, nimeni nu a avut probleme”. Dacă ai nelămuriri, cel mai des ţi se indică un ID de Messenger sau o adresă de mail, deh, afacerea trebuie să fie „curată, uscată şi sigură” pentru vânzători.

De unde provin lucrările vândute ca la piaţă? Păi de la studenţi şi profesori. Unii le vând de bunăvoie, alţii, la rândul lor, sunt victimele unui furt şi se trezesc cu lucrările scoase la mezat pe internet. Cum ajung acolo? Cel mai probabil prin profesori. Adică cei care ar trebui să urmărească şi să stopeze aceste practici. Lector univ. dr. Ilie Gherheş, cercetător gradul II, spune franc: „Deja m-am săturat, mi-a ajuns până peste cap, mi-e scârbă de situaţia actuală! O spun răspicat: 80% dintre lucrările de licenţă de la toate facultăţile sunt cumpărate, sunt plagiate! Doar 20% sunt corecte. Asta după aprecierea mea, şi recunosc că pot să mă înşel acum, dar asta e părerea mea!

Şi minim 60% dintre lucrările de doctorat sunt cumpărate! Pot să spun şi anumite preţuri de acum câţiva ani. De exemplu, o lucrare de istorie era 200 – 300 de milioane lei vechi. O lucrare de ştiinţe economice era aproximativ 300 de milioane lei vechi, iar una de drept se cumpăra cu 500 de milioane. Astea erau preţurile pentru lucrările de doctorat.

Cât priveşte lucrările de licenţă, se cumpără de la profesori în toată România, nu numai în Baia Mare. Preţurile încep de la 100 de euro şi ajung la 200 – 300 de euro dacă e vorba de medicină sau ceva mai important. De la profesori ajung lucrările, dar prin intermediari, nu direct. Dar sunt şi profesori care le vând direct din portbagajul maşinii.

Şi spun asta cât se poate de intrigat. Pentru că nu se mai poate! Atâta impostură câtă este în jurul nostru, nu se mai poate! Tot felul de agramaţi au doctoratul! Nu se pot exprima corect, dar au doctorat. Ce mă îndreptăţeşte să spun toate astea? Nu-i o părere, ci cu părere de rău mi-am dat drumul la tolba cu sincerităţi. Până acum am predat la Universitatea Babeş-Bolyai, secţia Sighet, la Universitatea Banatului, la Universitatea Pro Unione, la Universitatea de Nord şi la Universitatea Vasile Goldiş. Am fost de 4 ori preşedinte de bacalaureat. Deci vorbesc în totală cunoştinţă şi durere de cauză.

Am constatat că la mine veneau cu licenţa în special studenţii săraci, care nu aveau bani să-şi cumpere lucrările. Cei care învăţau cu mine nu se temeau că le întorc lucrarea de 5 – 7 ori, până se lămureau şi puteau să o susţină ca lumea”.

Gheorghe Mihai Bârlea, prodecanul Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii de Nord Baia Mare, recunoaşte, de asemenea, că: „din păcate, trebuie să constatăm că în ultimii 20 de ani au fost şi astfel de practici, să se vândă lucrări de diplomă. Asta în special în zona universităţilor private. Au fost cazuri suficiente şi nu-i o premieră ceea ce se întâmplă astăzi. Din păcate, există foarte multe vulnerabilităţi în zona aceasta, a învăţământului privat prin excelenţă, unde s-au dobândit cu uşurinţă foarte multe diplome de licenţă. Şi s-au întâmplat lucruri de genul acesta inclusiv în mediul ştiinţific. Că au fost profesori care pentru bani s-au oferit să facă lucrări? Este o chestiune pe care nu-mi permit să o discut, pentru că nu trebuie extrapolat cazul punctual asupra întregului sistem. Dar au fost foarte multe situaţii de acest gen, care probabil au decredibilizat într-un fel sau altul sistemul.

Ce soluţie văd? Eu cred că legea învăţământului care a fost promovată, cu unele imperfecţiuni, ca orice lege, are în ea mecanisme de natură să repună şi să repoziţioneze învăţământul românesc la toate nivelurile, de la cel primar, până la cel academic, pe o recuperare şi de natură morală şi ştiinţifică. Dacă această lege va fi returnată de la scopurile ei, atunci vom mai parcurge o perioadă destul de mare în situaţia aceasta. Toate cazurile sesizate vor trebui atent prelucrate şi să dea exemple care să inhibe pe viitor astfel de practici”.

Cum cumperi o lucrare de licenţă în 9 paşi?

GAZETA de Maramureş a intrat, incongnito, pe unul dintre site-urile care vând lucrări de licenţă cu strategii de marketing atractive: „preţuri: lucrări doctorat cu doar 69 EUR/lucrare; lucrări licenţă cu doar 35 EUR/lucrare. La 2 lucrări cumpărate ai reducere, la 3 lucrări cumpărate primeşti una gratis!!!”. Dacă ai nelămuriri, poţi trimite un mail la o adresă simplă licenta10@yahoo.com sau poţi scrie un mesaj pe Messenger. Paşii sunt însă uşor de urmat pentru tot studentul scos „pe bandă rulantă”. Administratorii promit răspuns tuturor, în maxim 24 de ore. Afli cuprinsul lucrării cerute, oraşul în care a fost prezentată şi orice vrei. Mai mult, vânzătorii se laudă că trimit lucrări oriunde în ţară, cu o singură menţiune: „vindem doar ceea ce avem pe site, nu facem la comandă!”.

„Ruşinea” de a fi doctor!

„N-am nicio idee ce se poate face să nu se bagatelizeze total ce a rămas din sistemul acesta. În primul rând, ar trebui restrâns numărul titlurilor ştiinţifice. Deci să nu se dea titlul de doctor decât acelora care vin cu o noutate în domeniu. Pentru că asta a însemnat doctorat în toată dezvoltarea ştiinţei de până acum: cineva care vine cu ceva nou. Înainte, până şi la licenţă trebuia să vii cu ceva specific, cu ceva nou. De exemplu, în cazul nostru, la istorie, veneai cu ceva local. Dar şi la drept, şi oriunde puteai să vii cu ceva nou.

Deci trebuie redus numărul de doctori! Nu mai avem nevoie, ce să facem cu atâţia doctori? Eu nu sunt împotriva reducerii învăţământului! Pentru că suntem pe penultimul loc în Europa ca număr de studenţi şi de elevi, dar nu trebuie date titluri de doctori. Eu mi-am dat doctoratul în 6 ani şi am crezut că înnebunesc. Şi când îi văd pe ăştia că îşi iau doctoratul în 2 – 3 ani, îmi vine din nou să înnebunesc, de ciudă! Mi-e ciudă pentru că am muncit enorm de mult şi văd că se bagatelizează. Cu ce văd în jur, aproape că mi-e ruşine să mai spun că sunt doctor.

Nu-i nicio problemă, să-şi facă toţi cei care au bani facultatea, dar să nu aibă alte pretenţii. Că nu se poate să fii prim-ministru şi să spui: şi ce dacă, renunţ la titlul de doctor, dar la funcţia de premier nu renunţ! Eu n-am nimic cu el, dar unde-i componenta morală a acestui om?

Mulţi nu au simţul ridicolului. Că deja a ajuns facultatea că te-ai putea înscrie la început şi, dacă plăteşti suma totală, s-ar putea să mergi în capătul holului, la ultimul ghişeu, unde să ţi se completeze formularul să iei diploma. Iar asta se întâmplă parcă aproape în mod oficial.

Tot timpul sunt discuţii despre lucrări cumpărate. Dar toate sfârşesc în coadă de peşte, toată lumea se exonerează de obligaţii şi spune că nu este de competenţa lor. Şi într-adevăr este foarte greu, pentru că în comisia de doctorat sunt 5 profesori universitari, academicieni etc. Şi ăia se schimbă în general.

Ideea este că mergem din rău în mai rău. Şi    imaginaţi-vă că eram director la Arhivele Statului în 1996. Şi am rugat pe un mare profesor universitar de la Bucureşti să mă ia la doctorat. Eram cu tema aia a mea cu Odoviciuc, care la momentul respectiv a bulversat puţin istoriografia, iar omul a spus foarte simplu: este ceva ce nu s-a auzit în România, dar nu pot să te iau pentru că am parlamentari care stau la rând până în 2005. Că el avea dreptul la 5 sau 8 doctoranzi pe an. Şi m-am dus la un alt profesor universitar, echivalentul lui ca şi grad didactic. Dar imaginaţi-vă că din ’96 se făcea rând la a-şi lua doctoratul” - Lector univ. dr. Ilie Gherheş, cercetător gradul II.