Lucrarea lunii NOIEMBRIE LA MUZEUL JUDEŢEAN DE ARTĂ „CENTRUL ARTISTIC BAIA MARE

În cadrul programului Lucrarea lunii, prezentăm în luna noiembrie, publicului iubitor de frumos, o imagine picturală de o frumuseţe aparte ce se cere „lecturată” de aproape, în liniştea holului de primire al muzeului nostru: Valea Săsarului cu Biserica Reformată la Baia Mare, semnată Nicolae Stoica (1903 - 1988).

Născut în 1903, la Brăila, într-o familie cu mulţi copii, Nicolae Stoica avea să devină unul din cei mai renumiţi restauratori de pictură religioasă din România, talentul pictorului fiind dublat şi de vocaţia unui adevărat creator si formator de şcoală, multe generaţii de ucenici întru pictură religioasă purtându-i amprenta artistică.Nicolae Stoica a absolvit Academia de Arte Frumoase din Bucureşti în 1925, fiind prezent şi la Baia Mare între anii 1922 – 1926.

Debutul artistic se consemnează în 1925, la o expoziţie de grup cu tema „Tinerimea artistică”, în anul următor realizând prima frescă la o biserică din Brăila.

Din acest moment se dedică aproape în întregime picturii religioase, restaurând mai multe biserici, făcându-se remarcat prin acurateţea picturii sale. Totuşi, în anii 1930, 1932 şi 1933, expune pictură de şevalet la Salonul Oficial, unde este remarcat de marele istoric şi om de cultură Nicolae Iorga, care îl sprijină în obţinerea unei burse de studii în Italia între 1934 – 1937. În acest context, deschide în 1935 o expoziţie personală la Roma, bucurându-se de un real succes. Nu lipsit de importanţă este faptul că a fost singurul român cooptat în echipa internaţională de specialişti care au restaurat celebra frescă Cina cea de taină a lui Leonardo da Vinci.

Întors în ţară, continuă să picteze şi să restaureze multe din catedralele marilor oraşe, în momentele de răgaz întorcându-se cu plăcere la pictura de şevalet.

Petre Achiţenie, el însuşi un pictor şi restaurator renumit, îl caracteriza în frumoase cuvinte:

„…Aş vrea să mă opresc la artistul şi profesorul Nicolae Stoica (…). Ne-a lăsat unele dintre cele mai mari comori de artă religioasă a acestui secol dacă ne gândim că viaţa sau crezul său artistic s-a realizat în acele vremuri de grea cumpănă pentru ţara noastră. Era un om blând, ambiţios în tot ce făcea cu un respect pentru tradiţie, iar prin stilul său artistic a creat o Şcoală de urmaşi…”

Lucrarea Valea Săsarului cu Biserica Reformată la Baia Mare este o lucrare de tinereţe a pictorului, fiind realizată la Baia Mare în perioada stagiilor băimărene din anii 1922 – 1926. Peisajul, de dimensiuni moderate (34x48 cm), suscită interesul prin construcţia imaginii plastice cu elemente de arhitectură urbană recognoscibile topografic, dar interpretate în mod plastic de pictor în folosul compoziţiei întregului ansamblu pictural, interpretare ce încadrează lucrarea în paradigma stilistică a unui tip de avangardă practicat şi de alţi pictori băimăreni ai vremii.

Masa compoziţională formată de grupul compact al clădirilor intră în spaţiul compoziţional prin stânga, pe orizontala desenată de albia Săsarului, situată sub mediana spaţiului tabloului. Acest traseu compoziţional, de la stânga la dreapta, orizontal, pe cursul Săsarului, este oprit de o altă masă compoziţională, situată pe verticală, în dreapta tabloului, dată de zona compactă de verde a vegetaţiei şi de siluetele câtorva arbori, care prin desenul trunchiurilor şi al ramurilor, întoarce sensul de citire a compoziţiei înapoi, prin partea superioară, spre acea pată de roşu care defineşte, formal şi cromatic,vârful turnului bisericii şi care, fiind singura pată de roşu din tablou, se constituie în principalul centru de interes al compoziţiei. Interesant de remarcat este şi faptul că pictorul, cu scopul vădit de a crea o zonă de maximă tensiune la întâlnirea celor două mase compoziţionale, renunţă la redarea podului Viilor, orizontala creată înfigându-se ca o lance în masa compoziţională situată în dreapta tabloului.

Din punctul de vedere al tratării cromatice, pictorul, deşi avea puţin peste douăzeci de ani, face dovada temeinicelor acumulări din anii de şcoală, precum şi dovada imensului talent cu care era înzestrat, orchestrând cu desăvârşită măiestrie o simfonie de nuanţări şi grizări cromatice de un înalt rafinament, ce îndeobşte caracterizează marii maeştri cu mulţi ani de experienţă în domeniul picturii de şevalet. Este greu de definit în cuvinte frumuseţea nuanţărilor şi grizărilor de violet, ocru, albastru, verde, oranj şi roşu, pigmentate prin contrast valoric cu zone închise de brun şi prin suprafeţe deschise de alburi, când acromatice – spre gri, când virate în albastru ori înspre nuanţări mai calde de ocru.