Lucrarea lunii martie. PETRE ABRUDAN. Peisaj băimărean

Considerat drept unul din cei mai importanţi pictori ardeleni ai secolului XX, Petre Abrudan s-a născut în anul 1907, în localitatea Sutoru (judeţul Sălaj). S-a format profesional la Şcoala de Arte Frumoase din Cluj, pe care o frecventează între 1925 – 1932, cu o întrerupere de doi ani pentru satisfacerea serviciului militar. I-a avut ca profesori, printre alţii, pe Catul Bogdan, Aurel Ciupe, Anastase Demian şi Eugen Pascu – ultimii doi, reputaţi creatori strâns legaţi de mediul cultural interbelic din «Centrul Artistic Baia Mare».

În perioada studiilor clujene, ia contact pentru prima dată cu Baia Mare şi cu mişcarea artistică de aici, ca bursier al Ministerului Cultelor şi Artelor din Bucureşti, în cadrul coloniei studenţeşti de vară organizată în 1927 pentru studenţii din instituţiile academice româneşti de artă.

După absolvire se stabileşte la Baia Mare pentru o perioadă mai îndelungată (1932 – 1948), timp în care desfăşoară o prodigioasă activitate artistică. Profesează o vreme ca desenator tehnic la Fabrica Phoenix şi, fapt anecdotic, oarecum „exotic”, practică fotbalul semiprofesionist în cadrul echipei Unirea Tricolor Baia Mare. Urmându-şi însă vocaţia principală – aceea de pictor, participă activ la viaţa expoziţională băimăreană în manifestări de grup, colective şi personale. În 1939 a fost prezent cu lucrări la expoziţia deschisă la Bucureşti de membrii coloniei artistice băimărene, creaţia lui fiind apreciată elogios de George Oprescu. În 1942 şi 1943 participă la Expoziţiile Pictorilor Români din Transilvania de Nord.

Ca urmare a importantei poziţii pe care o dobândeşte în cadrul coloniei artiştilor băimăreni, în 1937 este ales secretar al nou înfiinţatei Societăţi a Artiştilor Plastici din Baia Mare.

În perioada ocupaţiei maghiare de după Dictatul vienez din 1940 continuă să locuiască şi să activeze la Baia Mare (septembrie 1940 – octombrie 1944), iar imediat după eliberare devine lider al grupării artistice băimărene, fiind ales în 1945 preşedinte al filialei locale a Sindicatului de artişti, scriitori şi ziarişti. Toate acestea îl consacră pe Petre Abrudan drept una din personalităţile marcante a perioadei interbelice a istoriei «Centrului Artistic Baia Mare».

După o scurtă şedere la Oradea se stabileşte definitiv la Cluj, unde primeşte un post de conferenţiar la Institutul de Arte Plastice «Ion Andreescu». În capitala culturală a Transilvaniei participă cu consecvenţă la Expoziţiile Regionale şi apoi la Expoziţiile anuale judeţene, respectiv la expoziţiile naţionale anuale şi la bienalele de stat organizate la Bucureşti. De-a lungul timpului şi-a prezentat public activitatea şi în numeroase expoziţii personale organizate în principalele centre artistice româneşti, inclusiv la Baia Mare. Deşi stabilit definitiv la Cluj, Petre Abrudan nu renunţă niciodată la Baia Mare şi Maramureş, revenind periodic atât la Baia Mare, cât şi în diferite localităţi din Maramureşul istoric, până la încetarea sa din viaţă, în 1979. Creaţia sa a fost reprezentată în numeroase expoziţii ale muzeului băimărean de artă, inclusiv în expoziţiile permanente (1967-1978, 1984-2007, 2010...).

Peisaj băimărean, este o lucrare de tinereţe, fiind realizată în 1937, la vârsta de treizeci de ani şi după cinci ani de la absolvirea Şcolii de Arte Frumoase din Cluj, perioadă în care, fiind deja integrat în mişcarea artistică băimăreană, Petre Abrudan devenise o personalitate artistică în plină afirmare şi formare, a cărui creaţie (readusă la lumină îndeosebi după 2000) lasă să se întrevadă interesul şi admiraţia pentru direcţiile majore ale avangardei băimărene din acei ani (sintaxa expresionistă târzie, respectiv viziunile interpretative derivate din modelele primitivismului şi noii obiectivităţi). Este în primul rând elocventă apropierea lui Petre Abrudan de forţa expresivă a cromaticii picturilor lui Sándor Ziffer, artist care era în acea vreme „vârful de lance” al avangardismului artistic băimărean.

Deşi avem de a face cu un peisaj citadin, în care ne este prezentată imaginea Bisericii Reformate, văzută din amonte de pe malul drept al râului Săsar, pictorul lasă în planul secund construcţiile citadine, făcând ca prim-planul tabloului să fie dominat de siluetele maiestoase ale trunchiurilor copacilor şi de vegetaţia bogată, situate în imediata apropiere a albiei râului. Osatura tabloului este dată de formele puternice, masive, ascendente, ale trunchiurilor redate în brunuri mult închise, care prin contrastul valoric generat, brăzdează puternic suprafaţa cromatică a tabloului şi care, dispuse fiind pe o diagonală ascendentă, direcţionează citirea compoziţiei, la modul general, din stânga-jos în dreapta-sus, particularizându-se pe diferite trasee cvasi verticale şi oblice, generând prin dispunerea petelor cromatice şi mişcarea tuşelor, ritmuri plastice bine orchestrate care susţin vivacitatea ansamblului, făcând dintr-o lucrare relativ mică în dimensiuni, una de mare forţă expresivă.

O singură linie orizontală este prezentă în compoziţia lucrării, fiind dată de firul apei Săsarului care traversează discret de la stânga la dreapta spaţiul plastic. Această orizontală situată puţin deasupra liniei mediane a tabloului ar fi trebuit să liniştească dinamismul compoziţiei, dar ea trece aproape neobservată în economia spaţiului pictural, neavând nici menirea şi nici forţa să liniştească, să atenueze dinamica accentuată a ansamblului.

Este deci, din punctul de vedere al organizării spaţiului plastic, al mişcării şi al abordării cromatice, o compoziţie deschisă şi dinamică, susţinută frenetic de cromatismul puternic de pe întreaga suprafaţă a tabloului, realizată în principal prin exploatarea expresivă, în primul rând al contrastului complementar de roşu - verde, secondat de complementaritatea albastrului şi a oranj-ului, încheind paleta registrului cromatic cu asocieri discrete a nuanţărilor de galben cu grizări deschise de violet. Şi ca totul să fie complet şi complex, multitudinea contrastelor cromatice de complementare sunt însoţite, completate şi susţinute de prezenţa contrastelor valorice de închis – deschis, duse în anumite zone ale tabloului, până aproape de valorile extreme de alb şi negru.

Toate aceste valenţe creative, etalate de tânărul pictor într-o cheie stilistică ce ţine de paradigma picturii băimărene de la finalul perioadei interbelice, fac din lucrarea Peisaj

băimărean un ansamblu pictural de o mare complexitate şi forţă expresivă, care depăşeşte cu mult cadrul unui „banal” peisaj citadin, situând pictura în galeria valorilor plastice de necontestat ale «Centrului Artistic Baia Mare».