Lucrarea lunii la Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»: Somnul - Ion Popescu-Negreni (1907-2001)

Nume cu multiple şi relevante rezonanţe în pictura românească a secolului XX, Ion Popescu-Negreni s-a născut în 2 ianuarie 1907, în comuna Negreni din judeţul Olt şi a trăit până în 28 octombrie 2001, când se stinge din viaţă la Bucureşti.

Trăgându-şi seva talentului său din descendenţa străbunicului, un călugăr iconar, venit tocmai de la muntele Athos şi stabilit la Negreni, tânărul Ion Popescu se înscrie la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, unde studiază pictura la clasa profesorilor Camil Ressu şi Constantin Artachino, până la absolvirea din anul 1931. Mai târziu, între 1954 – 1972, devine el însuşi profesor la Institutul de Arte Plastice «Nicolae Grigorescu» din Bucureşti.

Nu lipsit de importanţă pentru biografia artistului este faptul că în perioada studiilor, Ion Popescu-Negreni ia contact cu «Centrul Artistic Baia Mare», venind pe malurile Săsarului alături de alţi studenţi de la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti.

De-a lungul existenţei sale, care traversează aproape în întregime secolul XX (1907-2001), Ion Popescu-Negreni se dedică artei sale, pictând mult şi cu fervoare până în ultimele clipe ale existenţei sale, participând la numeroase şi importante manifestări expoziţionale.

Crezul său artistic îl exprimă foarte sincer şi sintetic, chiar pictorul, în câteva cuvinte scrise în Pagini de jurnal: „Gloria în artă se obţine prin ardere proprie, printr-un consum dureros al fiinţei tale. Ca pictor, am căutat pe cât am putut să prevăd aceste lucrări cu nişte virtuţi spre a trece prin vama timpului şi, la analiza doctă a teoreticienilor, să nu mă umilesc, să păstrez tăcere.”

Fiindu-i recunoscută valoarea atât în ţară cât şi în străinătate, pictorul este răsplătit de-a lungul vieţii cu cele mai importante premii şi onoruri artistice, decernate atât de breasla artistică, cât şi de instituţiile statului român.

Opera sa adună numeroase, diverse şi valoroase opere de artă, materializate în picturi, desene şi sculpturi, care-i definesc astăzi personalitatea artistică, făcând ca operele sale să fie din ce în ce mai atractive pe piaţa liberă de artă din România, lucrările ce-i poartă semnătura bucurându-se de creşteri constante a cotelor de tranzacţionare, aşa cum sunt menţionate şi în Indexul pieţei de artă.

Lucrarea intitulată Somnul este o operă de relativă tinereţe a pictorului, judecând după maniera tratării picturale a suprafeţei şi după modul în care semnează (I. Popescu), cunoscut fiind faptul că adăugarea numelui (Negreni) este folosită după anii ’40.

Cadrul tabloului prezintă portretul unei fetiţe surprinse în timpul somnului, fiind reprezentată cu capul întors într-o parte şi afundat în perna albă, pufoasă, fiind acoperită până la gât de o pătură cu margine albă, redată în aceeaşi tonalitate ca perna.

Toate acestea scot în evidenţă liniştea interioară ce se desprinde de pe chipul pictat, aflat în relaxarea unui somn liniştit, pictorul decupând profilul copilei printr-un contrast valoric ponderat, care fac din portret centrul major de interes al compoziţiei tabloului şi de asemenea principala masă compoziţională situată pe mediana orizontală a tabloului, dar în partea dreaptă faţă de mediana verticală a spaţiului plastic.

Deşi este o compoziţie statică, spaţiul tabloului este dinamizat de câteva linii oblice, situate pe diagonale descendente, „desenate” de marginea pernei şi a păturii. Aceste oblice, de altfel domoale nu au forţa să tulbure liniştea ansamblului, dar, împreună cu tuşele jucăuşe folosite de maestru, creează o efervescenţă picturală care induce o stare plăcută, încărcată pozitiv de emoţii.

Din punct de vedere al tratării cromatice, pictorul alege să se exprime deosebit de expresiv şi plastic, folosind o dominantă caldă în care roşul este „rupt”, nuanţat şi grizat, ocrul, destul de cald şi el, susţine şi integrează armonios tonurile de brun, iar albul dizolvă tot ce întâlneşte în cale, creând valori deschise, folosite de pictor pentru sublinierea şi conturarea prin contrast valoric de închis-deschis a elementului principal al tabloului, portretul.

Nu lipsit de interes este modul în care pictorul ştie să folosească accentele cromatice, în maniera-i atât de personală, care îl şi diferenţiază de ceilalţi artişti ai vremii, dându-i o tonalitate aparte în marele cor al picturii româneşti. Astfel, tuşele de albastru şi verde, prezente în ansamblul deosebit de pictural al lucrării, potenţează, dar fără ostentaţie, fiind foarte bine integrate în substanţa pigmentară a tabloului, dând o mare savoare cromatică ansamblului.

Fiind una din ultimele achiziţii realizate de muzeul nostru, avem bucuria să o prezentăm publicului iubitor de frumos pe întreg parcursul lunii iulie, în cadrul proiectului de promovare a valorilor patrimoniale, Lucrarea lunii.