Lucrarea lunii la Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Gyula Dudás (1929-2015) s-a născut în localitatea Topliţa, în 24 mai 1929 şi a trăit până în 20 octombrie 2015, când a încetat din viaţă la Baia Mare. A început studiile la Colegiul «Bethlen Gábor» din Aiud, apoi a absolvit Şcoala Normală din Cluj, în anul 1949. După absolvire, Gyula Dudás a funcţionat timp de doi ani ca învăţător în comuna bistriţeană Branişte. Studiile academice de artă le-a parcurs între anii 1953-1958, la Institutul de Arte Plastice «Ion Andreescu» din Cluj, unde i-a avut ca profesori, printre alţii, pe Tibor Kádár şi Sándor Mohi.

După terminarea studiilor a fost repartizat la Baia Mare. Aici, în chiar anul debutului carierei sale didactice de profesor de desen şi pictură, s-a numărat printre „părinţii fondatori” ai învăţământului preuniversitar de stat local în domeniul artelor (profiluri: arte plastice şi muzică). Astfel, a contribuit decisiv la înfiinţarea Şcolii de Muzică şi Arte Plastice din Baia Mare (în vara anului 1958), apoi la dezvoltarea acestei instituţii în Liceul de Muzică şi Arte Plastice, profesând neîntrerupt în ambele ca profesor de desen şi pictură, timp de treizeci şi doi de ani, până în anul 1990, când s-a pensionat.

Începând din anul 1959, Gyula Dudás s-a implicat activ în activitatea artistică a Filialei Baia Mare a U.A.P. din România, expunând cu regularitate la expoziţiile regionale şi apoi la cele judeţene, organizate la Baia Mare. A fost prezent şi la expoziţiile itinerante, prezentate de comunitatea artistică băimăreană la Arad, Bistriţa şi Cluj din 1969, la Braşov în 1973, Cluj-Napoca, Satu Mare şi Oradea în 1980 şi la Bucureşti, în 1989. Tot la Bucureşti a fost prezent la câteva expoziţii anuale de stat.

În străinătate a fost prezent la expoziţii colective deschise la Budapesta, Szolnok, Nyiregyháza şi Vaja (Ungaria), Lons Les Saunier (Franţa), Stockholm şi Solna (Suedia). Între anii 1964-2014, a prezentat publicului mai multe expoziţii personale, la Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Târgu Mureş şi Cluj-Napoca, la Vaja (Ungaria) şi Hof Sale (Germania).

Un segment important al activităţii sale, care s-a manifestat cu precădere în ultima perioadă a vieţii, a fost implicarea pictorului Gyula Dudás în participarea şi organizarea de tabere internaţionale de pictură. De menţionat este faptul că a fost coordonator artistic a patru tabere de pictură, organizate în Ungaria. Activitatea sa artistică a fost recunoscută şi apreciată prin acordarea a numeroase diplome şi distincţii conferite de oficialităţi din Baia Mare şi din mai multe localităţi din Ungaria.

Natură statică cu peşti (1963) este o pictură din perioada de tinereţe a pictorului, fiind realizată la cinci ani de la absolvirea institutului de arte, pe când Gyula Dudás avea treizeci şi patru de ani. Lucrare de mare forţă expresivă, „Natură statică cu peşti” frapează de la bun început privitorul, prin expresia cromatică exacerbată de tentele pure care sunt gata să explodeze într-o expansiune cromatică ce ar fi fost greu de stăpânit şi de controlat dacă pictorul nu ar fi uzitat, în mod cu totul inspirat, de o reţea lineară indestructibilă de negru, răspândită pe tot spaţiul plastic, care uneşte monolitic ansamblul lucrării într-o manieră care aminteşte de exuberanţa expresivă a avangardei artistice a secolului XX.

Compoziţia lucrării, din punctul de vedere al organizării spaţiului plastic, este una deschisă pe toate laturile tabloului, pentru că, parte din elementele naturii statice nu intră în totalitate în spaţiul tabloului, fiind scoase voit în afara acestuia. Imaginea plastică prezintă un gros-plan, cu o mulţime de elemente specifice subiectului (farfurie, peşti, flori, pahare, etc.) redate supradimensionat, într-o formă plastică interpretativă, dusă la limita recognoscibilului, cu accent pe valoarea de pretext pictural, folosit de pictor mai mult pentru organizarea spaţiului plastic şi mai puţin pentru redarea lor intrinsec mimetică.

Din punctul de vedere al mişcării, multitudinea diagonalelor şi a curbelor care domină spaţiul plastic generează direcţii, linii de forţă care determină caracterul dinamic al ansamblului compoziţional, cele câteva accente de linii rectangulare, când orizontale, când verticale, care, fixând două zone mici ca întindere în economia spaţiului compoziţional, nu pot avea rol hotărâtor în definirea caracterului ansamblului.

După această scurtă analiză a structurii compoziţionale, pot afirma că „Natură statică cu peşti” este o compoziţie deschisă şi dinamică, cu principalul centru de interes situat în centrul imaginii plastice, „desenat” de ovalul farfuriei cu peşti. Repartizarea maselor valorice în spaţiul plastic compoziţional scoate în evidenţă închisul ca factor dominant. O structură formată de linii drepte şi curbe, închise până aproape de negru, ţine închegat întregul tabloului şi dă, aparent, impresia că pictorul apelează la procedeul suprapunerii grafice, procedeu folosit în unele lucrări de Wassily Kandinsky, pe la începutul secolului al XX-lea. Dar la Gyula Dudás, închisul nu vine din spatele culorilor, ci vine odată cu ele. Astfel, pictorul creează cu acest „închis” o masă compoziţională dominantă, ce ocupă marea parte a spaţiului plastic şi se situează pe o direcţie ascendentă, care porneşte din partea stânga-jos şi continuă până în dreapta-sus, lăsând pentru valorile deschise un spaţiu îngust, situat în stânga-sus şi un alt spaţiu şi mai mic, situat în partea din dreapta-jos.

Abordarea cromatică a picturii scoate în evidenţă utilizarea contrastului în sine dat de culorile primare (galben, roşu, albastru) şi alăturarea lor cu cele secundare (oranj, verde, violet), folosite mai întotdeauna în intensităţi cromatice apropiate de tentele pure. Acestea, aşezate pe închisul valoric, primesc o strălucire aproape de fosforescenţă. Efectul este tonic, vibraţia puternică şi, în cele din urmă, întregul este animat. Toate acestea sunt susţinute şi de modul frenetic, direct, frust, în care pictorul aşază culoarea pe pânză, direct cu cuţitul de paletă, în gesturi încărcate de energii lăuntrice, care lasă să se vadă trăirea paroxistică a actului pictării.

Cele câteva suprafeţe tratate cu griuri neutre şi pe alocuri uşor colorate, împreună cu acea structură de negru despre care am vorbit anterior, ne fac să percepem tabloul ca un pretext, folosit de pictorul şi, în acelaşi timp, de profesorul Gyula Dudás, pentru o „lecţie” despre contrastul simultan de luminozitate şi despre rolul acromatismului în pictură.