Lucrarea lunii la Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Elena Vavilyna (1901-1971) face parte din generaţia interbelică a femeilor pictoriţe care, alături de alte artiste, au fondat asociaţiile de femei din epocă, ea însăşi fiind fondatoarea Grupului Femeilor, care a funcţionat între anii 1939 şi 1954.

Artista s-a născut la Brăila în 1901 şi s-a stins din viaţă în anul 1971, la Bucureşti. A început studiile artistice la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, sub îndrumarea lui Dimitrie Serafim şi a lui Ipolit Strâmbu. Documentele matricole ale Şcolii de la Baia Mare consemnează prezenţa ei aici în anii 1920 şi 1922, Elena Vavilyna făcând parte din grupul studenţilor îndrumaţi de pictorul şi profesorul Ipolit Strâmbu. După perioada studiilor bucureştene a plecat la Paris, unde între anii 1924-1925 şi-a continuat studiile la Academia Julian, cu Paul Albert Laurens şi Clement Serveau, pregătindu-se în principal pentru pictura de plein-air.

Elena Vavilyna a făcut, apoi, o călătorie de documentare în Bulgaria unde a luat contact cu arta orientală şi cu peisajul de la malul mării, specific zonei Balcic. Urmarea acestei călătorii a fost o expoziţie personală deschisă la Bucureşti, prin care artista şi-a câştigat notorietatea.

Deşi prima expoziţie personală este consemnată în 1923, artista a expus constant la Saloanele Oficiale, începând din anul 1925 şi între anii 1938 si 1942 la manifestările Tinerimii Artistice.

Până în anii ’60 şi-a petrecut viaţa la Paris, dar a revenit periodic în România pentru a expune în diferite grupuri de artişti interbelici, apoi a părăsit Parisul şi s-a stabilit definitiv în România.

Frumuseţea ei proverbială a atras de-a lungul timpului şi admiraţia colegilor artişti, ea fiind model pentru fresca realizată de pictorul Steriadi în holul hotelului Athénée Palace din Bucureşti.

Ceaiul de la ora 5 (1923) este o lucrare de tinereţe, realizată la un an după ultimul stagiu băimărean şi cu un an înainte de perioada studiilor pariziene. Imaginea tabloului înfăţişează un interior, prezentat într-un cadru strâns, care lasă să se vadă în prim-plan o masă acoperită cu o faţă albă, pe care se găsesc aproximativ doisprezece elemente (mere, sticla cu lichior, ceaşca de ceai, vasul cu miere, ceainicul, cutia cu ceai, linguriţa şi o jumătate de cozonac) care alcătuiesc o natură statică viu colorată, caldă şi strălucitoare, deoarece masa se găseşte în imediata apropiere a ferestrei, care lasă să se vadă în exterior un peisaj însorit de vară.

Compoziţia lucrării este structurată, în principal, pe câteva linii importante (orizontale şi verticale) care se constituie în osatura principală a tabloului şi care definesc, din punct de vedere al mişcării, caracterul static al compoziţiei. Deoarece a ales prezentarea unui cadru strâns al interiorului, compoziţia se poate defini, din punct de vedere al organizării, ca fiind una deschisă stânga-dreapta şi sus-jos. Mai mult, atenţia privitorului este condusă şi în profunzimea tabloului prin deschiderea ferestrei unde ni se relevă crâmpeie din frumuseţea cadrului natural situat în proximitatea interiorului. Accesul privirii în exterior, prin transparenţa ferestrei, reliefează patru vectori compoziţionali pe direcţii oblice, daţi de siluetele copacilor, care împreună cu alţi vectori compoziţionali oblici, conţinuţi de natura statică din interior, dinamizează interiorul compoziţiei conferindu-i o energie debordantă.

Cromatica lucrării ne relevă alegerea făcută de artistă în utilizarea unei scheme cromatice complexe, în care foloseşte două perechi de culori complementare (roşu-verde, albastru-oranj), pe care reuşeşte să le armonizeze folosind ruperea tentelor pure precum şi folosirea zonelor acromatice de alb şi gri, cu rol de pasaj.

Ritmul plastic, dat de poziţionarea elementelor care alcătuiesc prim-planul tabloului este unul echilibrat, cu zone aglomerate şi spaţii libere de respiraţie. O tensiune mai mare se creează în partea dreaptă a spaţiului plastic, prin poziţionarea în acel loc a ceainicului, element ce se constituie în unul din principalele centre de interes ale tabloului şi care, datorită oglindirilor de pe suprafaţa nichelată a recipientului, adună acolo aproape toate accentele cromatice folosite în lucrare. În partea stângă se află linguriţa care se detaşează de grupul compact de elemente, canatul închis al ferestrei şi chiar semnătura artistei, care au rolul să echilibreze compoziţia ansamblului.

Am ales să prezentăm această lucrare pe parcursul lunii martie, în cadrul programului Lucrarea lunii, pentru că este o achiziţie relativ recentă a muzeului nostru şi… pentru că lucrarea poartă semnătura unei doamne, dorim să facem şi noi, prin această alegere, o cuvenită reverenţă în faţa „eternului feminin”.