Lucrarea lunii la Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Istvan Boldiszar a început studiile de pictură la Baia Mare sub îndrumarea lui János Thoma, al cărui asistent a devenit mai târziu. În anul 1918 a urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase din Budapesta. În anii 1919-1924 a activat  în colonii diverse şi a avut o scurtă şedere în Munchen.

În 1924 s-a stabilit la Budapesta. În perioada 1941-1949 a predat desen la Academia de Arte Frumoase. În calitate de reprezentant al celei de-a treia generaţii de artişti (al doilea val tradiţionalist) din Baia Mare, el este privit ca păstrător al moştenirii patrimoniului coloniei de la Baia Mare.

Chiar dacă îl cunoaşte pe István Réti încă din perioada Primului Război Mondial, urmând cursurile Academiei de Arte Frumoase din Budapesta, anii decisivi ai formaţiei sale plastice se vor contura în preajma altor doi mari maeştri. La Kecskemet este îndrumat de Béla Iványi-Grünwald, pentru ca mai apoi să ajungă în grupul de artişti ce au format mişcarea artistic a lui János Thoma de la Baia Mare.

Gruparea din jurul maestrului băimărean, formată din nume ale artei maghiare, cât şi româneşti, va cuprinde în timp artişti ca Ştefan Szönyi, Hugo Mund, Alexandru Szolnay, Alexandru Ciucurencu sau Aurel Ciupe. Chiar dacă la începutul anilor ’20 ajunge la Munchen, fiind sponsorizat de colecţionarul Marcel Nemeş, lecţia academistă nu reprezintă decât o însumare lucidă a unor principii legate de construcţia compoziţiei, adevărata lecţie fiind definitivată de plein-air-ismul tipic băimărean.

Stabilit la Budapesta, îşi va petrece timpul, vară după vară, la Baia Mare, devenind astfel ultimul nume cu sonoritate al faimoasei grupări. După ce în 1941 ajunge profesor la Academia de Arte Frumoase din capitala Ungariei, Boldizsar va deveni un pion important în dezvoltarea artei maghiare postbelice, fiind ultima punte de contact dintre spiritul vechii colonii şi noile direcţii artistice.

A pictat mult şi în jurul Centrului Artistic de la Baia Mare, a ajuns şi la Baia Sprie, fiind atras neîncetat de peisajele expresive întâlnite în desele drumeţii. În maniera unui naturalism plein-air-ist, Boldizsar a pictat în principal peisaj, coloritul tipic băimărean fiind adoptat încă de la începutul anilor ’20.

Aflat în expunere permanentă la Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» tabloul Femeie cu copil datează din 1922.

Tematica maternităţii este una din cele mai amplu abordată pe parcursul istoriei artei, mai ales în subiecte religioase. De data asta, la Boldiszar subiectul este unul laic, înfăţişând o femeie  din împrejurimile Băii Mari, probabil o ţărancă, cu un copil în braţe.

Este evident faptul că Boldiszar îşi propune să prezinte o anume tipologie socială, având în vedere îmbrăcămintea sărăcăcioasă a personajelor înfăţişate care domină tabloul prin plasarea lor în prim-plan. Personajele sunt evidenţiate şi prin contrastele cromatice şi valorice puternice. Ca şi în cazul unui alt tablou al aceluiaşi pictor, aflat în patrimoniul muzeului nostrum, - Seminud în peisaj -, motivele sunt plasate în plein-air. Fără a-şi fixa ca ţintă stilistică abordări de tip avangardist, Istvan Boldiszar militează mai degrabă pentru păstrarea în limitele tradiţiei postimpresionismului băimărean a picturii, indiferent dacă pictura sa se limitează la peisaj sau la motivul antropomorf plasat în peisaj.

Compoziţia este simplă, cu personajele amplasate pe verticala mediană a tabloului, în care mama ţine copilul în partea dreaptă a tabloului (la fel ca în iconografia religioasă ortodoxă în care este reprezentată Maica Domnului cu pruncul). Peisajul este folosit ca fundal, planurile se succed pe verticală, în planul îndepărtat putem recunoaşte dealurile specifice Băii Mari.

Coloristica specifică picturii de Baia Mare este una pronunţată prin tonurile intense de alb al basmalei şi şorţului care contrastează puternic cu vermillionul bluzei şi cu violetul rochiei. Umbrele sunt puternic evidenţiate pe feţele personajelor de lumina solară. Mai temperată cromatic în fundal, ocrurile din prim planul drumului, pe care este aşezat personajul feminin desculţ, se continuă cu lanul din spate şi se încheie în partea superioară cu verdele dealurilor împinse la marginea superioară a tabloului.

Femeie cu copil este o lucrare relevantă pentru ceea ce s-a sedimentat în timp în opinia specialiştilor ca fiind al doilea val tradiţionalist băimărean.

Bibliografie:

Catalog Artmark, Licitaţia de Toamnă #17/2010

BOROS, Judit, MURADIN, Jeno, „Thorma”, Galeria Kormendi,  Budapesta, 1997