Lucrarea lunii la Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Tasso Marchini s-a născut la Belgrad, în 1907, într-o familie cu tată italian şi mamă sârboaică. Copil fiind, în perioada tulbure din timpul şi imediat după Primul Război Mondial, a pierdut legătura cu părinţii lui şi, trecând prin mai multe peripeţii, a ajuns în cele din urmă în Transilvania, unde, întâmplător, şi-a întâlnit o mătuşă care l-a luat în întreţinere şi alături de care, după un timp, s-a stabilit la Cluj.

Între anii 1926-1929, Tasso Marchini a studiat la Şcoala de Arte Frumoase din Cluj, cu profesorii Catul Bogdan şi Aurel Ciupe, dar pentru că s-a îmbolnăvit de tuberculoză a întrerupt studiile, pe care le-a reluat ulterior şi le-a terminat în anul 1934, la Timişoara.

La Baia Mare, Tasso Marchini a lucrat în perioada 1926 şi 1928, iar mai apoi (1931-1933) a activat la Sighetu Marmaţiei, alături de Letiţia Muntean şi Traian Bilţiu-Dăncuş. Tot în această perioadă, împreună cu Traian Bilţiu-Dăncuş, a pictat biserica Adormirea Maicii Domnului din Sighetu Marmaţiei,  biserică în stil neogotic, construită între 1890-1892. Debutul artistic s-a produs în anul 1929, la Salonul Oficial din Bucureşti, unde a expus şi între 1931-1933. A participat, de asemenea, la expoziţii de grup organizate la Cluj, în 1930 şi 1932, împreună cu Letiţia Muntean şi sculptorii Jenõ Szervátius şi Radu Puşcariu.

Fiind un animator al mişcării tinerilor plasticieni transilvăneni, a fost ales în 1933 preşedinte al Societăţii tinerilor pictori şi sculptori din Ardeal. În vara anului 1935 a călătorit la Balcic cu Letiţia Muntean şi Traian Bilţiu-Dăncuş. În acelaşi an, pentru a-şi trata boala, s-a internat la sanatoriul din Arco di Trento (Italia), unde în anul următor s-a stins prematur din viaţă, la numai 29 de ani. După moartea sa, lucrările i-au fost prezentate, în 1939 la Budapesta, într-o expoziţie a artiştilor ardeleni şi în 1946 într-o amplă expoziţie de artă transilvăneană la Cluj.

Dublu portret este o compoziţie figurativă cu două personaje într-o organizare verticală cvasi-simetrică. Marea suprafaţă a imaginii plastice este ocupată de reprezentarea plastică a două copile într-o atitudine statică, ambele şezând, fiecare cu mâinile împreunate în poala rochiei şi cu privirile îndreptate înainte, spre privitor. Ele sunt aşezate aproape simetric stânga-dreapta faţă de o axă ce se situează, în mod fericit, puţin mai la dreapta medianei verticale a tabloului.

Cele două personaje sunt prezentate alăturat cu aceeaşi atitudine şi îmbrăcăminte, dar puţin diferenţiate ca dimensionare, ca pondere de ocupare a spaţiului plastic şi implicit ca poziţionare a portretelor în spaţiul plastic, cel situat în partea dreaptă fiind puţin mai mic şi situat mai jos faţă de cel din partea stângă, care este puţin mai mare şi situat mai sus. Această structurare, care eschivează simetria perfectă, creează un ritm plastic de mare rafinament artistic ce înnobilează compoziţia lucrării.

Chipurile celor două fetiţe se constituie în centrele majore de interes din compoziţia tabloului, pictorul realizând un contrast de luminozitate cromatică, rezultat al unui ecleraj foarte bine dozat, ce are ca efect scoaterea în evidenţă a celor două portrete ca două suprafeţe mai luminoase care devin mai vivante şi se detaşează de tonalitatea voit reţinută a întregului.

Tasso Marchini orchestrează compoziţia tabloului propunând o „lecturare” de jos în sus, de la baza tabloului, pe două direcţii verticale şi paralele, corespunzătoare celor două personaje, o citire binoculară care parcurge în paralel traseul de la porţiunea membrelor inferioare cuprinse în tablou (de sub genunchi), până la mâinile care sunt redate într-o ipostaziere simetrică şi care sunt centrele secundare de interes în compoziţie şi continuă apoi ascendent pe traseul acelor elemente decorative ale rochiţelor de aceeaşi croială, dar diferenţiate cromatic, până la portretele celor două personaje. Aici traseul parcurs pe suprafaţa epidermală a tabloului se opreşte. Pentru că, aici, la nivelul portretelor, expresia blândă de pe chipul fiecărui personaj şi licărul ochilor larg deschişi ce te privesc creează premisele unui dialog afectiv-emoţional de profunzime, care te transpune în universul complex al candorii copilăriei, într-un moment de cumpănă care se petrece la trecerea de la o etapă la alta în procesul maturizării şi al conştientizării de sine.

După un asemenea moment încărcat de sensuri, semnificaţii şi trăiri profund umane, privirea (binoculară) ne este redirecţionată în jos, până la mâinile personajelor, ţinute de fiecare una peste cealaltă, într-o atitudine de smerenie şi cuminţenie profundă. De la acest al doilea punct de reflexie, ciclul se poate relua pe acelaşi traseu între cele două perechi de centre de interes ale tabloului (chipuri-mâini).

Toate aceste inspirate şi rafinate alcătuiri compoziţionale sunt susţinute măiestrit de artist prin cromatica aleasă pentru a desăvârşi în mod magistral întregul imaginii  plastice. Nimic disonant în ansamblul trinomic formă-culoare-conţinut. O dominantă caldă învăluie în mod unitar tabloul, pictorul folosind o gamă cromatică în care violetul este roşcat şi grizat, galbenul este rupt şi dus înspre ocru, verdele este bine ţinut în frâu şi potenţează ansamblul cromatic fără a fi strident. Până şi rozul de pe obrajii fetelor şi roşul buzelor se exprimă subtil, discret şi ponderat. Întreg ansamblul pictural transgresează dincolo de o armonie cromatică ce se poate învăţa la un curs de cromatologie, fie el şi academic, spre un întreg armonic care ţine mai degrabă de harul artistului venit de sus, de la pronia cerească.

Tasso Marchini a lăsat în urma sa o operă valoroasă, poate insuficient cunoscută şi apreciată astăzi, dar care a marcat generaţia tinerilor artişti transilvăneni din prima jumătate a secolului XX, o creaţie dominată în marea ei majoritate de expresia personalizată a reprezentării motivului antropomorf ce se concretizează în imagini plastice în care se disting chipuri umane surprinse în ipostaze meditative, orientate spre prospectarea interiorităţii fiinţei umane.

Sperăm ca alegerea acestei lucrări pentru a fi prezentată prima din seria anului 2016, în cadrul programului Lucrarea lunii, să fie de bun augur pentru continuarea eforturilor de promovare şi valorificare a patrimoniului muzeului nostru, şi de asemenea să fie spre deliciul, bucuria şi satisfacţia iubitorilor de frumos ce vor vizita muzeul pe tot parcursul lunii ianuarie.