Lucrarea lunii la Muzeul Judeţean de Artă

Pe malul Săsarului la Baia Mare Grigore Negoşanu, 1922 (?)

Pictorul Grigore Negoşanu se naşte în anul 1885, în comuna buzoiană Căneşti şi îşi începe formarea artistică la Şcoala de Arte Frumoase din Iaşi. În instituţia academică moldavă se împrieteneşte cu Nicolae Tonitza şi, mai apoi, devine cumnat al acestuia, prin sora soţiei sale. Îşi desăvârşeşte educaţia artistică la Academia Regală Bavareză din München (1908-1912), unde specializarea iniţială este desenul sub îndrumarea lui Angelo Jank, iar ulterior trece la specializarea pictură, devenind unul din studenţii favoriţi ai profesorului Franz von Stuck.

Se mută apoi la Paris, frecventând cursuri de desen şi pictură la Academia Julian (1914-1916).

Chiar dacă după întoarcerea în ţară a pictat, succesiv, la Cluj şi Bucureşti, semnificativ în biografia artistului este faptul, că vreme de patru ani, Grigore Negoşanu s-a manifestat activ în cadrul Coloniei şi Şcolii de la Baia Mare, fiind unul dintre românii de prestigiu care au înţeles şi dus mai departe principiile care definesc şi astăzi «Centrul Artistic Baia Mare».

Între anii 1920 şi 1924, pictorul s-a manifestat deosebit de activ la Baia Mare, realizând o serie importantă de peisaje şi scene de gen în plein-air pe care le-a şi expus public în mai multe expoziţii colective ale comunităţii artiştilor băimăreni. În lucrările acestea, amprenta personalităţii sale artistice s-a împletit benefic cu principiile promovate de direcţia stilistică a celui de-al doilea val tradiţionalist (anii deceniilor 1910-1920) din evoluţia artei de la Baia Mare.

 După anul 1940 nu mai părăseşte capitala, şi tot aici se stinge din viaţă, în anul 1953, trecut oarecum în uitare şi cu o creaţie niciodată reconstituită şi evaluată (sau reevaluată !) pe temeiuri ştiinţifice comprehensive.

Tabloul Pe malul Săsarului la Baia Mare, realizat în una din perioadele petrecute la Baia Mare (1922 ?), ilustrează un segment de peisaj citadin băimărean, situat pe malul Săsarului, în aval de Podul viilor, zonă recognoscibilă datorită prezenţei în imaginea tabloului a unui element, punct de reper şi centru de interes al compoziţiei, care a inspirat mulţi pictori băimăreni; acoperişul şi turnul bisericii reformate, situat în imediata apropiere a centrului vechi băimărean.

Compoziţia lucrării este articulată pe trei registre orizontale, în care se reprezintă, de jos în sus, apa curgătoare a Săsarului, ce curge de la stânga spre dreapta, curgere sugerată de pictor prin linia uşor descendentă a malului, care vizual sugerează coborârea, apoi registrul median reprezentat de malul stâng al râului, unde sunt amplasate construcţii citadine şi vegetaţia din jurul acestora, care este un spaţiu static, monolitic, un conglomerat deosebit de frământat de formele rigide ale construcţiilor care prind şi încorsetează formele naturale în expansiune ale copacilor din proximitate. În registrul superior, care este cel mai generos din punct de vedere al întinderii, dar care, totuşi, ocupă mai puţin de jumătate din spaţiul compoziţional al lucrării, este reprezentat spaţiul aerian, adică un cer albastru (de Baia Mare), străpuns cu fermitate de vigoarea turnului bisericii, situat în stânga tabloului, care se contrapune direcţiei de înaintare, de la dreapta spre stânga, a aerului, mişcare sugerată de forma micului grup de nori alburii, din partea dreaptă a spaţiului aerian. Astfel, din punct de vedere al mişcării, compoziţia lucrării însumează trei ipostaze relaţionate cu cele trei registre orizontale, menţionate anterior.

De sus în jos; în registrul aerian, privirea este condusă pe o direcţie de la dreapta spre stânga, pe un traseu uşor ascendent, în registrul median – terestru, constatăm frământarea unui conglomerat de direcţii, iar în registrul inferior, în contra direcţie cu registrul superior, adică o mişcare de la stânga spre dreapta, pe un traseu uşor descendent.

Din punct de vedere cromatic, pictorul foloseşte o schemă complexă (tetraedrică), asociind două perechi de culori complementare (albastru – oranj, verde – roşu), prin care, dozând măiestrit suprafeţele cromatice, reuşeşte să armonizeze albastrul şi verdele care domină marea parte a suprafeţei tabloului, folosind oranjul şi roşul ca accente care animă spaţiul pictural şi conferă vivacitate compoziţiei.

Chiar dacă tabloul este dominat de albastru şi verde (culori reci), pictorul reuşeşte, prin nuanţări şi grizări cromatice de un înalt rafinament artistic, să facă imaginea cuprinsă în tablou să degajeze căldură, ilustrând cum nu se poate mai bine lumina şi temperatura unei zile însorite de vară.

Pentru că lucrarea este o achiziţie relativ recentă a muzeului nostru şi încă nu este cuprinsă în expoziţia permanentă, vă invităm să o vedeţi în luna mai a acestui an, în cadrul programului „Lucrarea lunii”.