Turism la superlativ

Lucian Petru Goja este născut în Baia Mare şi practică turismul montan din copilărie. De atunci şi până acuma a străbătut munţii României, dar mai ales cei din nordul ţării, în dorinţa de a vedea frumosul, dar şi pentru a transmite mai departe imensitatea cerului care se uneşte cu pământul în orizontul Maramureşului. Ţinut de poveste, locuri de povestit.
Lucian Petru Goja vede natura cu ochiul expertului îndrăgostit iremediabil de frumuseţile pe care natura le oferă cu atâta generozitate.
Are mii de fotografii, are sute şi sute de pagini cu texte despre drumeţiile făcute. A lucrat la trasee turistice, a scos ghiduri turistice, a avut şi are proiecte legate de turism şi promovarea Maramureşului.

Reporter: De unde această dragoste pentru munte?
Lucian Petru Goja: Din copilărie. Părinţii mei au fost pasionaţi de turism. Tatăl meu ne-a dus în mici excursii încă de când aveam trei-patru ani. La zece ani am fost pentru prima dată pe munţii Gutâi şi în zona Tăul Ştiol din munţii Rodnei. Sunt trasee un pic mai pretenţioase. După aceea, în Şcoala generală era obiceiul ca învăţătoarea să ţină anumite ore în natură. Aşa am văzut multe din locurile din împrejurimea oraşului. Ne duceau să vedem castanii comestibili să vedem, să vedem flora şi fauna, sau zone turistice care nu prea erau în atenţia generală. Am ieşit cu familia, iar mai târziu cu prietenii au parcurs trasee dedicate cu ţinte bine definite şi care presupuneau cunoştinţe de orientare şi echipament adecvat. Au apărut şi curiozitatea, şi în funcţie de grupul de prieteni, şi emulaţia.
Trecând şi de acest nivel, pasiunea pentru turism montan a luat amploare. Am practicat turismul din ce în ce mai metodic. Pentru o mai bună cunoaştere am început să studiez publicaţii, România Pitorească, revista Munţii Carpaţi, la care am şi colaborat în peste patruzeci de numere din vreo 94. A apărut şi internetul, iar informaţiile au început să crească exponenţial. De la turismul banal până la alpinism şi speologie. Evident, multă lectură despre călătorii, cucerirea unor munţi importanţi. În copilărie exista o colecţie de carte, cartea de 15 lei, dacă nu mă înşel, o colecţie destul de prost tipărită, dar exista şi a fost o foarte bună sursă de informare. Toate acestea au dus la formarea mea ca om ce iubeşte muntele. O pasiune incredibilă şi care mă duce de fiecare dată cu plăcere pe munte.
Rep.: Sunteţi un fin observator a tot ceea ce mişcă pe zona turistică, şi nu numai. Ce lipseşte în momentul de faţă Maramureşului, din punct de vedere turistic?
Lucian Petru Goja: Ufff! În primul rând lipsesc lucruri elementare. Nu avem infrastructură rutieră. Un laitmotiv pe care îl ştie toată lumea. Nu există un interes local. Mă refer la centrele de comună, măcar. Fiecare administraţie locală ar trebui să cunoască în detaliu tot ceea ce poate oferi din punct de vedere turistic. Mă refer la formaţiuni geologice, locuri cu o peisagistică extraordinară, locuri în care există o anumită specie de flori: laleaua pestriţă sau lăcrămioare. Sunt locuri în judeţ în care avem astfel de frumuseţi şi care durează o perioadă scurtă de timp, cât înfloresc aceste flori. Cei din zona Borşa ar trebui să ştie când înfloresc rododendronul, genţienele, chiar şi floarea de colţ. Sunt multe locuri care pot constitui atracţii turistice. Eu nu mă refer la cele arhicunoscute şi scoase întotdeauna la înaintare. Maramureşul are mult mai multe locuri care pot fi oferite celor care iubesc natura. Dar trebuie să fie cunoscute de cei care administrează, în primul rând.
O altă problemă importantă şi care nu a fost în atenţia celor care au administrat, după anul 1989, se referă la specificul arhitectural.
După Revoluţie, în Maramureş a apărut o mare varietate de construcţii. S-a mers spre grandomanie, opulenţă, ostentaţie. S-a călcat în picioare tot ceea ce a însemnat tradiţional şi autentic, ceea ce a dat parfum, culoare şi atractivitate Maramureşului. Este foarte greu să mai găseşti în satele din Maramureşul istoric case autentice, din lemn, sau, de exemplu, în zona Firiza-Blidari unde erau cunoscutele case spoite în albastru şi cu motive florale. Sunt lucruri care dădeau o frumuseţe aparte acestor locuri, o frumuseţe pe care nu o regăseşti în altă parte din ţară.
Avem bisericile de lemn. Dincolo de cele care sunt în patrimoniul UNESCO am găsit multe astfel de biserici care erau neîngrijite, ca să nu spun altfel. Vorbim de biserici, monumente istorice. Trebuie dată o mai mare atenţie acestor aspecte. Se pot face mult mai multe cu înţelepciune.
Fără multe costuri ar trebui ca în fiecare localitate, în centru să existe un panou, preferabil luminat, care să îndrume pe cei interesaţi spre tot ceea ce înseamnă atracţie turistică în zona respectivă. Avem nevoie de trasee, de materiale informative, dar făcute de cei care se pricep, nu hărţi în care sunt greşeli flagrante. Am multe exemple de asemenea greşeli din care pierde, în ultimă instanţă, Maramureşul.