Lucas Cranach cel Bătrân

Unul dintre cei mai de seamă pictori germani din perioada Renaşterii, Lucas Cranach cel Bătrân, a murit la 16 octombrie 1553, la Weimar. Spre deosebire de contemporanul său Albrecht Dürer, Lucas Cranach nu şi-a însuşit toate inovaţiile pe care le-a adus în pictură Renaşterea italiană. Şi totuşi, arta lui reprezintă unul din evenimentele cel mai importante ale artei germane a secolului al XVI-lea şi nu numai.

Lucas Cranach cel Bătrân s-a născut în anul 1472, la Kronach, în Franconia. Din păcate, nu s-au păstrat nici un fel de informaţii referitoare la prima perioadă din viaţa artistului. Nu se cunoaşte nici adevăratul său nume de familie. Cranach este pseudonimul artistic derivat de la numele localităţii Kronach din Franconia, unde s-a născut. Tatăl lui era tot pictor şi semna cu numele Hans Maler, care înseamnă Hans Pictorul. Se presupune că tânărul Lucas s-a iniţiat în tainele meseriei chiar în atelierul tatălui său.

În acea perioadă, principalul centru artistic al regiunii era Nürnberg, uraşul natal al lui Dürer, observându-se multe similitudini între primele lui lucrări şi arta marelui maestru. În jurul anului 1500, Cranach a sosit la Viena, unde aptitudinile sale artistice şi tehnice desăvârşite l-au scos din anonimat. Pictorul a fost primit în cercurile erudiţilor umanişti şi a intrat în contact cu noile tendinţe artistice concentrate asupra Renaşterii italiene.

Când se vorbeşte despre Renaşterea germană, numele lui Lucas Cranach cel Bătrân este un cap de afiş. Afirmarea definitivă a maestrului s-a produs la Viena (anul 1500), după realizarea capodoperei „Plângerea de sub Cruce”, finalizată în 1503.

Tabloul „Plângerea sub cruce”, din anul 1503, care se găseşte acum în Pinacoteca din München, este una dintre cele mai vechi opere ale lui Cranach care s-au păstrat până în ziua de azi şi cea mai remarcabilă operă caracteristică pentru începuturile vieneze ale pictorului. Se poate recunoaşte stilul gotic german tardiv şi influenţa lui Dürer. Foarte evident în acest tablou este dialogul între tematica compoziţiei (Martiriul Domnului) şi răspunsul naturii, cu tunetul înăbuşit al furtunii.

La invitaţia prinţului-elector saxon Friedrich al III-lea, un mare mecena al artelor, Cranach a plecat în primăvara anului 1505 la Wittemberg, unde a devenit pictorul curţii princiare, îndeplinind această funcţie până la sfârşitul vieţii sale. Vreme de cincizeci de ani a pictat tablouri sau a proiectat cartoane pentru gobelinuri, veşminte de cute, blazoane. A schiţat, de asemenea, scene de vânătoare, a proiectat ceea ce numim astăzi design-ul interior al saloanelor în diferite reşedinţe princiare. A realizat şi numeroase gravuri în lemn şi cupru.

În anul 1504, Lucas Cranach a primit titlul de „pictor ducalis”, în vremea când avea 32 de ani. Deşi Cranach s-a aflat în mare competiţie cu Dürer pentru realizarea de piese de altar şi decoraţiuni interioare în imobile seculare, Cranach a fost desemnat pictor regal la Curtea Olandei. Mai mult, onoarea de care se bucura a fost augumentată de logo-ul care i-a fost acordat: un şarpe înaripat alăturat iniţialelor sale, pe toate operele desăvârşite în acea conjunctură.

În anul 1508, Cranach a făcut o călătorie în Olanda, unde a descoperit bogăţia picturii flamande. Activitatea sa creatoare nu s-a limitat numai la lucrările pe care le-a executat pentru principii electori saxoni, a primit şi comenzi din partea familiilor înstărite din Witemberg sau chiar din principate îndepărtate. Artistul a fost nevoit să-şi deschidă un atelier şi să primească ucenici. Datorită acestora a reuşit să facă faţă solicitărilor tot mai numeroase, dobândind renumele de pictor rapis – pictor celerrimus.

În anul 1512, Lucas Cranach s-a căsătorit cu Barbara Brangbier, fiica primarului din Gotha. Din această căsătorie au rezultat doi fii, Hans, născut în anul 1513, şi Lucas, născut în anul 1515. Amândoi aveau să devină pictori, cel mai tânăr cunoscut în istoria artelor cu numele de Lucas Cranach cel Tânăr.

Situaţia financiară a familiei era înfloritoare. În anul 1513, Lucas Cranach a deschis o tavernă, mai apoi o farmacie, iar în anul 1544 a cumpărat o tiparniţă. Artistul a participat la întrunirile consiliului orăşenesc, pentru ca în anul 1544 să devină primar al oraşului Wittemberg.

Vâltoarea Reformei protestante l-a prins pe Cranach în mijlocul ei şi pictorul a început să se specializeze în arta portretului, categorie în care s-a manifestat fără nici o tendinţă de idealizare a personajelor. Cranach a întreţinut o strânsă prietenie cu Martin Luther, fiind adept al Reformei, căreia i-a dedicat  multă energie şi talent. A pictat câteva portrete ale lui Luther, care au fost răspândite prin toată Germania. Printre numeroasele portrete memorabile ale sale se află şi membrii familiei lui Martin Luther. Cu toate acestea, maestrul a continuat să fie influenţat de pictorii italieni, mai ales în privinţa folosirii tehnicii clarobscurului. Artistul a ilustrat totodată câteva ediţii ale Noului Testament în traducerea germană a lui Luther, dar şi numeroase pamflete protestante.

Lucas Cranach s-a remarcat ca un desăvârşit portretist. Personajele portretizate în diferite tablouri poartă semnele incontestabile ale stilului maestrului, proiectate pe un fundal cu caracter pur decorativ, realizat de ucenicii săi. Portretele lui Cranach măsoară în general 50 cm în înălţime, fapt care permite redarea chiopului în mărime naturală. Lucas Cranach cel Bătrân a reuşit să profite de toate posibilităţile pe care i le-a oferit pictura. Este unul dintre adevăraţii maeştri în folosirea culorilor, dar şi un desenator inegalabil şi un grafician desăvârşit.

Tabloul „Iudita”, pe temă biblică, pictat totuşi după regulile portretistice, redă probabil figura uneia dintre doamnele de la curtea princiară, fiind foarte asemănător cu tabloul „Portret de tânără doamnă”, din 1526, aflat la Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg.

Strămoşii biblici au reprezentat un motiv la care Cranach a revenit foarte des în creaţia sa. Cel mai adesea a reprezentat episodul în care Eva i-a întins lui Adam fructul oprit. Cranach a schimbat, totuşi, în fiecare versiune, reprezentarea celor doi protagonişti, ca şi mediul înconjurător. Într-un astfel de tablou surprinde prezenţa a numeroase animale. Frapantă este reprezentarea Evei, care aminteşte de alte tablouri ale lui Cranach, care prezintă frumuseţea seducătoare şi provocatoare a femeilor. În pictura lui Cranach adeseori există un singur pas, de la Eva, la Venus.

Pictorul pare că se amuză cu redarea cât mai fără de ocolişuri a caracterului erotic al personajelor înfăţişate, nu se mulţumeşte numai cu interpretările senzoriale ale temelor mitologice (Venus, Lucreţia, cele trei zeiţe din tabloul „Judecata lui Paris”), ci apelează şi la teme biblice (Eva, Judita, Dalila).

În reprezentarea nudului feminin, Cranach s-a raportat de obicei la o anumită viziune asupra trupului femeii. De cele mai multe ori nudurile sunt în poziţie verticală, fapt care îi  permite prezentarea în întregime a portretelor sale de femei suple şi zvelte, întruchipând stereotipurile artei gotice. Cranach a gătit modelele cu „rechizite” variate: pălării, voaluri diafane, coliere, panglici, mici accesorii care evidenţiază şi mai mult goliciunea. În acelaşi timp, nu este greu să observăm faptul că nudurile lui Cranach nu sunt chiar realiste. Ele nu corespund idealului de frumuseţe renascentistă. Renunţând la normele artei antice greceşti, nudurile lui sunt caracterizate de unduiri insistent desenate, îmbinând realismul cu fantezia.

În anul 1550, principii protestanţi care luptau împotriva împăratului Carol al V-lea au fost înfrânţi în bătălia de la Mühlberg. Principele-elector saxon, Johann Friedrich, a fost silit să plece în exil, la Augsburg şi apoi la Innsbruck. Lucas Cranach l-a însoţit. Din această perioadă datează „Autoportretul”, realizat la vârsta de aproape optzeci de ani, din care rezultă hotărârea şi forţa de creaţie, rămase neclintite. Revenit în 1552 la reşedinţa din Weimar, pictorul a murit un an mai târziu, la 16 octombrie 1553.

Încă în viaţă fiind, Cranach a fost foarte admirat de ceilalţi artişti germani. După moartea sa, această admiraţie a fost resimţită de un număr crescând de artişti, reprezentând orientări din cele mai variate.

Dragostea artistului pentru peisaj l-a făcut precursorul maeştrilor „şcolii de la Dunăre”, caracterizată de o sensibilitate cert romantică faţă de natură, mai ales în cazul lui Albrecht Altdorfer. Hans Holbein  cel Tânăr a luat drept model portretele lui Cranach, iar culorile calde din perioada vieneză vor fi o sursă de inspiraţie pentru Hans Grien şi, în secolul XX, pentru Erns Ludwig Kirchner. Nudurile feminine ale lui Cranach i-au impresionat pe Paul Gauguin şi Amedeo Modigliani.

Subiecte „minore”

„Una dintre operele care avea să dezvăluie nuanţele ludice ale lui Cranach este „Fântâna tinereţii”, realizată în ultima parte a vieţii. Este o compoziţie specială, în care, de la distanţă, se observă tineri şi tinere care se scaldă într-un fel de piscină prevăzută în mijloc cu fântână arteziană. A fost o concesie făcută de artist unui mit al tinereţii veşnice, adus de conchistadori din Lumea Nouă, şi care demonstrează deschiderea lui Cranach către subiecte considerate pe atunci de importanţă minoră.

Modul în care Cranach a figurat-o pe Venus contrastează cu celelalte nuduri cu teme mitologice ale sale. Femeile din „Nimfa odihnindu-se” şi „Milostivenia” nu mai poartă un mesaj erotic atât de bine conturat precum Venus; trupul lor plăpând parcă nu s-a maturizat sau poate că sugerează femeia care trăieşte sub constrângeri religioase ferme. Oricum, poziţiile acestora reprezintă opere de pionierat pentru generaţiile viitoare de maeştri care au abordat nudul feminin în prim-plan...” - Paul Ioan

Alături de Isus, Ioan Botezătorul Şi Martin Luther