Londra, capitala secolului XXI

Prin dinamismul sau, capitala britanica este pe cale sa depaseasca New Yorkul, supranumit „Big Apple’’. O admite pana si revista New York Magazine, scrie saptamanalul francez Courrier International, citat de Rompres. Pentru generatii de newyorkezi, deviza „La New York, si nicaieri altundeva” este, totodata, o dovada de dispret si un strigat de adunare. Ea evoca exceptionalul caracter al acestui oras, si o repetam pentru a ne aminti ca New Yorkul ramane singurul si unicul oras in care putem trai. Insa, dupa patru ani petrecuti la Londra, nu mai suntem chiar atat de siguri de lucrul acesta, scriu autorii articolului. Surori de sange Daca Parisul a fost capitala secolului al XIX-lea, iar New Yorkul, cea a secolului al XX-lea, Londra ar putea fi, efectiv, capitala celui de-al XXI-lea. Nu Marea Britanie si Statele Unite ale Americii intretin relatii privilegiate, ci Londra si New Yorkul - ca doua surori de sange incapatanate care nu se pot impiedica sa se bata pentru a fi cea mai buna. Finantele, cultura si societatea, totul este pretext de competitie, iar similitudinea istoriei lor - strania complementaritate a celor doi primari ai lor, Ken Livingstone la Londra si Michael Bloomberg la New York, atentatele din 11 septembrie 2001 si, respectiv, din 7 iulie 2005, inscrise in memoria locuitorilor, disparitia clasei muncitoare, legata de explozia preturilor in domeniul imobiliar - nu face decat sa intensifice competitia. Dar Londra pare sa preia avantajul. Este suficient sa privesti in jur. Se contruieste pretutindeni. Potrivit lui Ken Livingstone, Londra ar putea numara, in 2015, nu mai putin de 20 de zgarie-nori. Sunt in curs transformari arhitecturale radicale, ca la Berlin sau la Shanghai in anii ’90. De cata vreme asteapta New Yorkul renovarea garii Pennsylvania Station? Si sa nu mai vorbim de mediocrul rezultat al Ground Zero. In ceea ce ii priveste, londonezii simt ca viitorul este al lor: uneori, ai impresia ca, pe strazi, nu este nimeni trecut de 30 de ani si ca orasul este un laborator gigantic al problemelor imigratiei masive si integrarii. Timp de un secol, newyorkezii au considerat o certitudine faptul ca populatiile cele mai incercate, cele mai sarace si cele mai numeroase isi aduc combativitatea si bogatiile pe tarmurile noastre. Londra este, insa, pe cale sa intreaca New Yorkul in inima acestor populatii. Pe strazi si in autobuze, se aude vorbindu-se bengali, turca, poloneza si vietnameza. Potrivit recensamantului din 2001, 2,2 milioane de londonezi - adica 30 la suta din populatia orasului - nu s-au nascut in Marea Britanie. Aceasta cifra ar fi, astazi, mai apropiata de 40 la suta. Polonezi, lituanieni, letoni si alti est-europeni s-au instalat, aici, in masa, de la admiterea lor in Uniunea Europeana (UE), in mai 2004. I Love London In domeniul culturii, Londra da dovada de o uimitoare vitalitate. Frieze Art Fair a reusit - in doar patru ani - sa transforme o scena artistica amortita intr-o „halta” inevitabila in circuitul international al artei. O avalansa de filme englezesti, cum ar fi ‘’Wonderland’’ al lui Michael Winterbottom si ‘’Dirty Pretty Things’’ al lui Stephen Frears, s-au aplecat asupra orasului si a noilor sai locuitori. Si nu va mai trece multa vreme pana cand un realizator va cauta sa redea atmosfera Londrei in acelasi spirit liric ca si ‘’Manhatta’’ al lui Paul Strand si Charles Sheeler (turnat in 1921). Dar nu, ia stati, grupul (pop britanic) St. Etienne a facut-o deja, cu ‘’Finisterre’’, un imn inchinat ritmurilor sacadate ale Londrei si farmecului versatil al orasului. Scena teatrala a Londrei, care a fost intotdeauna viguroasa, traieste - si ea - ceasuri pasionante: sunt montate piese noi, de Tom Stoppard, David Hare, Michael Frayn si Peter Morgan (scenaristul filmului ‘’The Queen’’); Harold Pinter va juca in piesa lui Beckett ‘’Ultima Banda’’ (‘’Krapp’s Last Tape’’); iar Old Vic Theater regaseste o noua tinerete gratie lui Kevin Spacey. Insa, in spatele acestei agitatii se ascunde o anume melancolie. In ciuda libertatii sale de ton si actiune, orasul este prada indoielii. Un prieten propune o versiune londoneza a celebrului ‘’I Love New York’’: ‘’Imi place Londra’’ (I Love London). De fapt, dinamismul Londrei pare sa se datoreze - in mare parte - competitiei sale deschise cu New Yorkul. Obsesia londonezilor pentru New York se transforma intr-o idee fixa: aproape in fiecare zi, in ziare exista fotografii si articole despre New York si sunt foarte numeroase magazinele prevazute cu firme precum New York Shoe ori Manhattan Donut. Pentru londonezi, ideea ca un oras poate provoca un sentiment atat de puternic de apartenenta, de mandrie - de vanitate - este deosebit de atragatoare. Intr-o zi, cu prilejul unei sedinte de autografe la cripta din St. Martin-in-the-Fields, o educatoare engleza ne-a intrebat de unde suntem. Cand a auzit numele de New York, fata i s-a descompus si a exclamat: „Cum? Si ati venit aici?!’’ Ne-am intors la New York in luna martie. Ne-am petrecut ultima zi la Londra la expozitia British Library intitulata ‘’London: A Life in Maps’’ (Londra: o viata in harti). Contempland labirintul strazilor, din epoca romana pana astazi, ne-am simtit minusculi in fata acestui oras, a carui inima bate de doua mii de ani, si dezolati ca plecam inainte de a-i fi putut epuiza toate bogatiile. Dar eram gata sa revenim in orasul in care „suntem noi insine”, dupa cum canta Beastie Boys (formatie din New York City, din cartierele Brooklyn si Manhattan, n.red.), „precum si electrici”. Poate ca este o nebunie sa gandesti asa, ori, cel putin, o fi semnul orgoliului excesiv ce caracterizeaza cele doua orase. Capitala secolului al XXI-lea nu va fi nici New Yorkul si nici Londra, ci Beijingul, conchid, insa, semnatarii articolului din revista americana. Courrier International