Liturghia Darurilor mai înainte sfințite și darul tăcerii

 Postul Sfintelor Paști mai este numit și Sfântul și Marele Post. Spunem că este mare, întrucât  mare este importanța lui pentru viața noastră duhovnicească. El ne duce cu gândul la viața strămoșilor noștri din rai și la viața primilor creștini. Cultul divin în viața Bisericii Primare avea un caracter nocturn. Care a fost temeiul acestei practici liturgice?

   Întâi de toate, se întemeia pe cuvântul revelat al Sfintei Scripturi, în care se spune că: „...Domnul Dumnezeu umbla în rai în răcoarea serii” ( Fac.3,8). Evlavia primilor creștini era așa de mare încât ei se împărtășeau în fiecare zi (F.A.2,46), iar în Postul Sfintelor Paști ajunau în fiecare zi. Acesta a fost punctul de plecare spre întemeierea Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite. Iată ce spune marele nostru liturghist Badea Cireșanu despre parcursul duhovnicesc al Bisericii până la statornicirea acestei Liturghii: „Liturghia, fiind o lucrare sfântă de veselie spirituală prin cântările și măreția ei, Sinodul din Laodiceea (360-375) a hotărât, prin can. 49 că: «Nu se cuvine în patruzecime a se liturghisi decât numai sâmbăta și duminică...Sinodul acesta  nu a oprit, însă, pe credincioși de a se împărtăși și în alte zile cu Trupul și Sângele Domnului». De aceea, pentru a nu lipsi pe fiii Bisericii de împărtășania solemnă cu Sfintele Taine și în celelalte zile ale săptămânii, Sinodul VI Ecumenic (692) a hotărât, prin can.52, că: Întru toate zilele ajunării sfintei păresimi (căci așa posteau primii creștini, cu ajunare în fiecare zi), afară de sâmbăta și duminica și de ziua Bunei Vestiri, să se facă Sfințita Liturghie a celor mai înainte sfințite. Adică, creștinii să se împărtășească și în celelalte zile ale săptămânii, nu numai sâmbăta și duminica, însă după rugăciunile de seară, cu Sfintele Taine păstrate de la Liturghia deplină precedentă”(Tezaurul liturgic, vol. III, București, 1912).

    Întrucât s-a stabilit ca slujba acestei Liturghii să se săvârșească seara, s-a hotărât ca ea să fie împreunată cu Vecernia.

     Sfântul Grigorie cel Mare „...pătruns de însemnătatea acestei Liturghii (căci ea deja era săvârșită) i-a dat întocmirea care se păstrează până astăzi”, menționează Badea Cireșanu. Astfel, „Liturghia Darurilor mai înainte sfințite a fost atât de intim legată de Triod, încât a devenit trăsătura lui cea mai caracteristică”, zice Makarios Simonopetritul (Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic, în lb. rom., Sibiu, 2003).

      În cadrul acestei slujbe, se citesc - la Vecernie - paremii din Facere și din Pildele lui Solomon. Liturghistul Nicolae Brânzan spune că au fost alese paremii din Facere, întrucât în ele se vorbește despre: „ ...căderea în păcat a primilor oameni și despre urmările triste ale păcatului strămoșesc pentru întregul neam omenesc”. Paremiile din Pilde lui Solomon, pline de înțelepciune, au fost alese ca să ne învețe: „...cum să umblăm în lumina învățăturii Fiului lui Dumnezeu cel Întrupat” (Liturgica Bisericii Ortodoxe, Cernăuți, 1904).

      Însuși Mântuitorul ne învață că avem nevoie, pentru mântuirea noastră, de virtutea înțelepciunii (Mt.10,16). În Postul Mare, avem de dus o luptă mare, căci în acest timp „ne întâlnim față către față cu răul și cu toată puterea lui”, spune Alex. Schmemann (în cartea Postul Mare).

      Cel mai important moment al Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite este ieșirea cu Sfintele Daruri, cu Trupul și Sângele Domnului. Însă, la această ieșire, preotul nu rostește niciun cuvânt, ci se iese cu multă frică de Dumnezeu, în deplină tăcere, iar tot poporul îngenunchează. Asta se întâmpla mai demult, când preotul trecea prin sat, cu Împărtășania la piept, pentru a spovedi bolnavii, însoțitorul lui suna din clopoțel, iar oamenii cu care se întâlneau se puneau în genunchi. Asta a fost...

      Preasfințitul episcop Michel Laroche, mare teolog, ucenic al părintelui Cleopa spune că : „Hristos cel Înviat poartă pe chipul Lui pecetea tăcerii” (Calea tăcerii).

Prin această deplină tăcere, „Biserica Ortodoxă ne cheamă - spune Nicolae Brânzan - să îmbrăcăm toată osteneala din Postul Mare în virtutea tăcerii”. Preotul se roagă în această slujbă cu cuvintele psalmistului: „Pune, Doamne, strajă gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele” (Ps.140,3). Tâlcuind aceste cuvinte, Sfântul Vasile cel Mare spune, că: „Nouă ni s-au dat două urechi, iar limba e doar una; trebuința spre învățătură, spre auzirea Cuvântului sfânt este îndoită, iar lucrarea limbii este pentru rugăciune și viață lăuntrică cu Dumnezeu”. Sf. Epifanie al Ciprului spune, că: „Femeia cu scurgere de sânge tace și e numită fericită. Fariseul strigă și e osândit. Vameșul nici nu deschide gura și este ascultat”.

       Scopul slujirii Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite este împărtășirea credincioșilor, iar cea mai mare învățătură a acestei slujbe este învățătura despre tăcere. Doresc să amintesc câteva texte biblice, care se citesc la această slujbă și care ne îndeamnă spre cultivarea virtuții tăcerii.

„Cine își păzește gura își păzește sufletul său, cel ce deschide prea tare buzele o face spre pieirea lui” (Pilde 13,3), „Orice osteneală duce la îndestulare, iar cuvintele fără rost la lipsă”  (Pilde 14,23). „Cel ce are limbă șireată dă peste necaz” (Pilde 17,20). „Cel ce își stăpânește cuvintele are știință” (Pilde 17, 27). „Cel ce își păzește gura și limba lui își păzește sufletul lui de primejdie” (Pilde 21,23). „Deschide-ți gura ta pentru Cuvântul lui Dumnezeu” (Pilde 31,8).

       Și Sfinții Părinți ne-au lăsat povețe foarte profunde privind tăcerea.

       Sfântul Isac Sirul spune: „Vreau să vorbesc lui Dumnezeu despre voi, dar nu vouă despre Dumnezeu. Asta este bine pentru voi, dar voi nu înțelegeți asta”. Tot el spune că : „tăcerea este o taină a veacului viitor”. Sfântul Efrem Sirul spune că  „Tăcerea este maica la tot binele, stâlpul postului și școala citirii și rugăciunii. Grăiește lui Dumnezeu multe, iar oamenilor puține”. Un alt părinte spunea: „Taci tu, să vorbească faptele tale”. Părintele Cleopa Ilie spune: „Mai mare este cel ce tace pentru Dumnezeu, decât cel ce vorbește pentru El. Mai rodnică este tăcerea decât cuvântul fără roade”. Mari pustnici se retrăgeau în munți, în timpul postului, ca să se ferească de grăire cu oamenii și petreceau în meditații și rugăciunea minții. Pentru ei, scopul principal în post era împărtășirea cu Sfintele Taine. „Trupul și Sângele lui Hristos din Sfânta Împărtășanie se luptă cu trupul și sângele nostru împotriva patimilor, sfințind trupul și arzând patimile”, spune părintele Arsenie Boca.

         Liturghia Darurilor înainte sfințite ne pregătește pentru Săptămâna Patimilor, pentru Vinerea Mare și Sâmbăta Mare. În Sâmbăta Mare auzim cântarea cutremurătoare: „Să tacă tot trupul și să stea cu frică și cu cutremur și la nimic din ce este pământesc să nu gândească, căci Împăratul împăraților se aduce ca Jertfă”.

         Liturghia Darurilor mai înainte sfințite ne îndeamnă să ne gândim la faptul că viața pământească a omului este între două tăceri, cea dinaintea nașterii și cea după plecarea din această lume. Ce poate să spună omul despre sine? Nu vorbele contează, ci faptele contează pentru veșnicie. Și să dea Domnul ca ele să ne aducă o veșnicie luminoasă.

         Tot această profundă slujbă ne amintește faptul că strămoșii noștri au tăcut înaintea ispititorului și au pierdut raiul. Noul Adam nu a tăcut înaintea ispititorului (Mt.cap.4) și ne-a redeschis raiul. În psalmi, Hristos este numit de trei ori piatră; piatră a minții noastre, temelie a picioarelor noastre și temelie a Bisericii Sale. Cu Hristos, Păzitorul minții noastre, să-l biruim și noi pe ispititorul.

         Părintele Adrian Făgețean avea o învățătură foarte interesantă vizavi de virtutea tăcerii. El spunea că de multe ori este bine să punem strajă gurii noastre. El a dat ca exemplu pe Sfântul Apostol Petru, care a zis că va merge la moarte alături de Mântuitorul, dar nu a fost așa. Nu era mai bine dacă acest Apostol ar fi tăcut? Tâlharul de pe cruce a vorbit ce trebuia și a intrat cu Domnul în Rai, cu el s-a deschis Raiul. Repetăm mereu, înainte de Împărtășanie, cuvintele tâlharului: „Nu-ți voi da sărutare ca Iuda, ci ca tâlharul zic: pomenește-mă, Doamne, când vei veni în Împărăția Ta!”. Să ne ajute Domnul și Maica Domnului să învățăm a vorbi ce este de folos, căci pentru fiecare cuvânt deșert vom da socoteală (Mt.12,36).

        Pr. dr. Nicolae Lauruc