• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 24 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 17 Septembrie , 2007

Linistea dinaintea furtunii

La Craciunul de anul acesta, cand Mosul va imparti cadourile, se va trezi cu vreo 20 de candidati la presedintia SUA strabatand tara si depasindu-l ca promisiuni impartite in caminele americanilor. Cursa pentru alegerile primare din SUA a fost devansata si se anunta mai stransa ca oricand, ca urmare a dorintelor arzatoare ale unor state de „a iesi in fata” si de a atrage atentia nationala asupra problemelor lor. Actualul proces electoral incepe sa se inscrie pe o directie haotica care complica si mai mult strategiile aspirantilor si ale partidelor lor, noteaza ziarul La Vanguardia, citat de Rompres. Comitetul National al Partidului Democrat a decis la 25 august sa ia masuri drastice pentru ca situatia incepe sa-i scape din mana. Astfel, au amenintat Florida, al patrulea stat cel mai populat al Uniunii, ca le vor retrage dreptul de vot delegatilor lor la Conventia Nationala daca persista in incapatanarea lor de a organiza alegerile primare la 29 ianuarie, incalcand normele partidului. Democratii din Florida au la dispozitie 30 de zile pentru a-si modifica pozitia si a gasi o alta data. Ar fi un scandal daca si-ar mentine provocarea, iar alegerile lor primare ar fi o simpla competitie simbolica. Calendar electoral „in ceata” Calendarul alegerilor primare si „caucus-urilor” (adunari electorale) este complet in ceata. Nici pana azi nu este clar cand se va da startul pentru inceperea procesului care va duce la alegerea succesorului lui George W. Bush. De zeci de decenii startul era dat la Iowa, la jumatatea lunii ianuarie, pentru a continua apoi la New Hampshire o saptamana mai tarziu. Frigul polar si zapada sunt protagonistii campaniilor in aceste state din nord. Sunt de asemenea state cu o populatie modesta si cu orase putine. Aceste caracteristici le ofera insa prilejul sa examineze bine si indeaproape candidatii. Acestia sunt obligati sa faca o campanie de proximitate, mitinguri restranse - uneori chiar in case particulare - si intalniri directe cu alegatorii in baruri si carciumi modeste. Dimensiunea limitata a pietei mediatice ale celor doua state ieftinesc considerabil campaniile publicitare si de televiziune, astfel incat si cei mai modesti candidati pot fi competitivi. Totul s-a schimbat cand, pentru 2008, s-a decis adaugarea altor doua state la respectivele intalniri electorale, precum Nevada si South Carolina. S-au emis pretexte precum echilibrul geografic si cel etnic. Iowa si New Hampshire sunt majoritar albe si anglo-saxone. Nevada si South Carolina introduc factorul hispanic si afro-american. Problema este ca si alte state si-au reclamat dreptul de a gusta din „tortul” primarelor si adunarilor „caucus”. Michigan, un stat cu grave probleme economice, estimeaza sa le desfasoare imediat dupa Iowa. In Michigan oamenii sunt de parere ca au acelasi drept ca alte state pentru ca actualii candidati sa le dedice timp si bani, considerand ca trebuie inclus si un mare stat industrial in primul bloc al alegerilor primare. Alte state care obisnuiau sa voteze cu mult inainte, precum New York si California, o vor face de data aceasta la 5 februarie. In aceasta zi au intalnire electorala peste 20 de state care reunesc jumatate din populatie. Pentru candidati, a pregati angajamentul din 5 februarie va fi un cosmar logistic si o costisitoare investitie financiara. Vremea strategiilor Iowa si New Hampshire lupta inca pentru a-si pastra avantajoasa particularitate istorica, ceea ce i-ar putea obliga sa devanseze alegerile caucus si primare in prima saptamana a lunii ianuarie, sau inclusiv, in cazul statului Iowa, la 17 decembrie 2007 - pentru a evita sa celebreze alegerile in plin Craciun sau de Anul Nou. Atat democratii, cat si republicanii sunt constienti de aceasta devansare electorala si de concurenta neloiala intre state. Intre solutiile care se preconizeaza pentru 2012 este regruparea primarelor in patru intalniri electorale - nord, sud, est si vest - cu un sistem rotativ de date. Neintelegerile privind calendarul electoral este o dovada in plus a uriasului interes pe care il suscita viitoarele alegeri prezidentiale. Va fi pentru prima data, din 1928, cand intre candidati nu se va afla un presedinte sau in vicepresedinte in exercitiu. Portile sunt larg deschise si altor candidati, iar in tara sufla o dorinta de schimbare, ceea ce nu presupune obligatoriu o victorie a democratilor. Sistemul delegatilor alesi pentru fiecare stat face ca sondajele la nivel national privind procentele de sustinere pentru un anumit partid sa nu ofere idei exacte privind rezultatul final. Actualul favorit este senatorul democrat, Hillary Rodham Clinton, care a fost foarte rezervata in evaluarea conflictului deschis cu Florida. Aceeasi atitudine a adoptat si rivalul ei democrat, senatorul Barack Obama. Niciunul nu a dorit sa adopte o pozitie deschisa fata de dreptul statului de a-si devansa alegerile primare. Orice pas gresit sau fraza nelalocul ei ar putea trezi resentimentele disputatului si ravnitului Sunshine State si le-ar putea afecta grav sansele de a ajunge la Casa Alba. La Vanguardia

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.