• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 21 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 23 Octombrie , 2012

Încă un proiect major al judeţului este în stand-by din cauza incoerenţelor şi lipsei de implicare din trecut. Licitaţia pentru proiectul “Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord”, un proiect în valoare de peste 20 de milioane de RON, a fost anulată.

 
 

Proiect „scurtcircuitat”! După drumul Baia Sprie-Bârsana şi reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constatin Opriş”, încă un proiect major al judeţului are probleme.

Demarat cu mare vâlvă, „Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord” este finanţat din fonduri europene în cadrul Programului Operaţional (axa 5: „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, domeniul 5.1: „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe”).

Valoarea totală se ridică la 20.233.536 RON. Obiectivul? Creşterea gradului de accesibilitate a turiştilor la cele 16 biserici de lemn din Bârsana, Bogdan Vodă, Botiza, Călineşti, Copalnic Mănăştur, Cărpiniş, Deseşti, Ieud, Ocna Şugatag, Poienile Izei, Remetea Chioarului, Rozavlea, Săcălăşeni, Şişeşti, dezvoltarea infrastructurii conexe zonei turistice şi consacrarea acestora ca destinaţie turistică prin deularea unor acţiuni de promovare şi informare. Problema e că, proiectul a debutat cu stângul şi „bubele” din implementarea lui au cauzat întârzieri de peste un an.

Până acum, lista problemelor a fost lungă: întocmirea deficitară a documentaţiei tehnice. Firma de consultanţă selectată de beneficiarul proiectului, CJ Maramureş, AEDLIS PROIECT SRL nu a prevăzut în proiect o serie de lucrări, cum ar fi platformele de parcare, forma şi structura gardurilor şi nu a inclus nici studiile hidrologice. De asemenea, nici echipa de implementare, nici consultantul tehnic nu au stipulat cu exactitate în documentaţie lucrările necesare în localitatea Ieud, unde proiectul prevede reabilitarea unor tronsoane de drum incluse şi într-un alt proiect cu finanţare europeană! Ori, se ştie că un obiectiv nu poate primi două finanţări.

 

De asemenea, şi echipa de implementare se pare că a avut ceva lacune, deoarece, documentele înaintate ADR Nord-Vest au fost întocmite defectuos: au lipsit acte, clarificări tehnice, nu a fost corelată partea economică cu modificările propuse etc.

 

Execuţia lucrărilor trebuia să înceapă în acest an, dar abia s-a organizat licitaţia pentru atribuirea contractului şi lucrurile par blocate din nou. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Emil Marinescu, spune că: „Licitaţia pentru proiectul Circuitul Bisericilor de Lemn a fost anulată. Niciuna dintre firmele care s-au înscris nu s-a calificat în conformitate cu ceea ce s-a solicitat în caietul de sarcini, în consecinţă, licitaţia va fi refăcută”. Marinescu spune că nu întârzierea e o problemă gravă, cât: faptul că „trebuie să găsim soluţii în aşa fel încât finalul să fie o reuşită pentru că este vorba de un patrimoniu unicat în România, un patrimoniu al maramureşenilor, al Maramureşului şi nu ne putem permite ca proiectul să nu fie bine făcut. Ţinta finală a proiectului ne dorim să fie atinsă, adică să avem cât mai mulţi vizitatori şi cât mai mulţi oameni interesaţi să viziteze acest patrimoniu fără egal în România. Foarte sincer, nici nu ştiu câte şi nici ce firme au participat la această licitaţie. Nu am fost în această comisie şi nici nu am coordonat-o şi chiar nu mă interesează cine câştigă sau nu. Noi trebuie să facem o documentaţie serioasă, în aşa fel, încât să nu poată participa oricine care nu are experienţă sau care de-a lungul timpului a demonstrat că nu este o firmă serioasă”.

 

„Este un blestem al Maramureşului că nu reuşim să ni se închege proiectele (că Baia Sprie – Bârsana este în plop, Aeroportul, Spitalul au probleme etc.)? Pot să spun că în ceea ce priveşte Aeroportul avem şi noi partea noastră de vină, atâta timp cât nu am răspuns la timp şi cererea de finanţare nu am făcut-o aşa cum ea a fost cerută de Ministerul Transporturilor. La fel, avem o problemă cu ceea ce priveşte achiziţiile şi altele din caietul de sarcini, încălcând legea concurenţei la drumul Baia Sprie – Bârsana. Deci astea sunt problemele noastre interne. Cât priveşte Circuitul Bisericilor de Lemn, nu avem probleme. Sper să nici nu avem, pentru că pur şi simplu cei care s-au înscris la licitaţie nu au demonstrat că ceea ce au prezentat este conform cerinţelor din caietul de sarcini”.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.