Lenin vegheaza in Prefectura

Nicolae TEREMTUS teremtus@gazetademaramures.ro Ciprian DRAGOS ciprian@gazetademaramures.ro Descoperire de senzatie intr-unul din peretii biroului prefectului de Maramures, Gyongyike Bondi. Un bust a lui Lenin, doua seifuri vechi si material statistic din anii premergatori venirii lui Nicolae Ceausescu la putere, poate fi numita comoara comunistilor vegheata de prefectii din ultimii 17 ani. Comunistii au fost niste meseriasi in de-ale ascunsului. Si la propriu, si la figurat. In anii instaurarii „democratiei” populare, multi dintre cei care au lucrat pentru aparatul activistilor comunisti si-au depasit atributiile. Au dat dovada de exces de zel si au incercat sa prezerveze un sistem ce se va dovedi, intr-un sangeros decembrie, a fi fost falimentar. Constructia Palatului Administrativ a inceput in 1965 si a durat mai bine de cinci ani. Inaugurat cu mare fast, cladirea fostului Comitet Judetean PCR a devenit una din cladirile emblematice ale Baii Mari. Structura birourilor a ramas aceeasi ca in urma cu 30 de ani. S-a schimbat doar „democratia” si au venit noi locatari. In perioada comunista, biroul actualului prefect a fost al prim-secretarului si a fost amenajat ca sa reziste anilor si „intemperiilor. Pare incredibil, dar pana de curand, biroul prefectului arata ca in 1970 (mobilierul si amenajarile interioare). Peretii au fost placati cu placi de lemn si lambriuri. Si biroul secretarei are mobilier din aceeasi perioada. Impresioneaza un aparat radio, mare cat o mobila. O piesa inutila, avand in vedere ca radioul nu functioneaza (din cate stim noi). Revenind la biroul prefectural, in urma cu doua saptamani au venit fonduri de la Guvern pentru reparatii si reabilitarea biroului prefectului... In saptamana dinaintea Craciunului, Bondi si-a mutat ¬resedinta¬ in biroul senatorului liberal Ioan Corodan. Sefi de prin administratie, primari de care nu-si aduce nimeni aminte decat la alegeri, sau vizitatori de ocazie ai Prefecturii, au venit cu treburi la „centru” si au ramas mirati ca prefectul si-a schimbat locatia. Muncitorii au venit si au inceput lucrarile la biroul numarul unu din judet. Din pura intamplare, am fost pe acolo cand se lucra de zor la scoaterea lambriurilor si a placilor de lemn de pe pereti. Primul lucru care ne-a venit in minte a fost legat de microfoanele de odinioara, cu care, inainte de ¼90, fusese intesata incaperea. Constructorul ne-a spus ca incaperea trebuia sa sufere o schimbare, ea nefiind renovata vreodata. In plus, prefectul se plangea ca prin birou... batea vantul. La propriu. De asta ne-am convins si noi, vazand golurile care existau intre ramele geamurilor si perete. Lucrarea se inscrie intr-o serie intreaga de renovari, care au inclus alte birouri aflate la parterul institutiei, precum si birourile si secretariatul celor doi subprefecti. Referitor la aceasta ultima lucrare, constructorul ne-a relatat ca la schimbarea unor elemente de interior, vechile structuri au fost pur si simplu smulse, pentru a face loc celor noi. Insa, odata cu ele, s-au desprins si vechile retele ale baietilor cu ochi albastri. Astfel, timp de o zi, secretariatul subprefectilor a ramas fara telefonie fixa. Toate aceste amanunte palesc in fata descoperirii de senzatie de care au avut parte muncitorii. In latura nordica a acestuia, unde se afla zidul ce desparte incaperea de secretariat, s-a aflat un loc secret. O nisa in perete, spatiu care a fost acoperit cu placi de lemn si lambriuri. Intr-un spatiu ingust, dar lung de aproape 2 m, muncitorii au gasit cateva resturi ale regimului comunist² un bust al lui Lenin, doua seifuri metalice mari, mai multe carti de la mijlocul secolului trecut si tot felul de anuare statistice ale unor regiuni din Republica Populara Romana. Evident, am fost interesati de soarta „comorii ascunse” din biroul lui Böndi. Mare ne-a fost mirarea sa aflam ca aceasta fusese deja impartita. Statuia se afla in biroul unui angajat al Prefecturii, cartile fusesera duse la Directia de Statistica, iar seifurile zaceau pe un hol. Raftul de carti, de la Statistica, cuprindea anuare statistice ale multor regiuni. Sunt din perioada in care Romania era inca impartita in regiuni. Am vazut anuare cu regiunea Ploiesti, Timisoara si chiar Regiunea Autonoma Maghiara. Desi seifurile au fost depuse pe un coridor al Prefecturii, noi am gasit doar unul. Conducatorii Prefecturii nu s-au impacientat. Ne-au spus ca nu putea fi dus de acolo, deoarece are peste 500 de kg. In fine, noi nu am vazut decat unul. Nimeni nu se astepta la o asemenea descoperire si conducerea institutiei nu stia ce trebuia facut cu bunurile gasite. S-a incercat deschiderea seifurilor, insa acestea s-au dovedit destul de rezistente si au ramas intacte. Probabil, ar trebui chemati niste ¬locatari¬ de la Penitenciar, sa rezolve mai repede problema. Din cate stim noi, o astfel de propunere, mai in gluma, mai in serios, a fost facuta, dar „organul” a respins cererea. In acest context lansam o intrebare/solicitare² Cine se pricepe la seifuri, din perioada interbelica probabil, sa ne contacteze. Ar fi interesant de vazut ce este si in aceste seifuri. Cat despre statuia lui Lenin... Aceasta si-a gasit locul intr-unul dintre birourile Prefecturii - un bust de ipsos, ce isi arata varsta inaintata. Care ar fi semnificatia acestei ¬comori¬ ascunse intre zidurile biroului prefectului este greu de spus. S-ar putea ca un bun comunist din perioada stalinista s-o fi dosit acolo, in speranta unor vremuri cand bunurile respective vor folosi la ceva. Spera ca va cadea Ceausescu si vor reveni… Discutand cu muncitorii, am mai aflat ca, in decembrie ¼89, cei care au patruns in biroul fostului prim-secretar au cautat bunuri de valoare ascunse in pereti. N-au avut sansa sa gaseasca decat niste haine, mascate cu lemn, langa usa principala. Haine care, probabil, au apartinut vreunui demnitar comunist din perioada cand a fost construit Palatul Administrativ. Cert este ca in ultimii 17 ani prefectii de Maramures si-au desfasurat activitatea „monitorizati” din perete de Lenin. Poate si de asta judetul nostru a fost in permanenta izolat...