Legendele primăverii, în Maramureș

Tânjaua, Zilele Babelor, Mucenicii, Alexie, Blagoveștenia… sunt numai câteva dintre sărbătorile de primăvară care se țin încă în satele maramureșene. În credința populară, începutul primăverii este considerat primordial pentru destinul omului și recolta de peste an.

A fost odată, ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti, o vreme în care Soarele era întruchipat de un bărbat chipeș care obișnuia să coboare pe pământ şi să danseze în hore. Un dragon l-a urmărit în cursul unei astfel de incursiuni şi l-a aruncat într-un beci. Deși păsările au încetat să mai cânte şi copiii să mai râdă, nimeni nu avea curajul să-l înfrunte pe dragon. Într-o zi, însă, s-a găsit un tânăr curajos care s-a decis să salveze soarele. Călătoria lui a durat trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna, dar la final a ajuns la castelul unde era închis Soarele şi s-a luptat cu dragonul mai multe zile. Tânărul a învins şi, deși sleit de puteri şi rănit, a reușit să elibereze Soarele. Natura a reînviat, dar tânărul n-a reușit să vadă venirea primăverii. Dar, în timp ce sângele său se scurgea pe zăpada imaculată, răsăreau flori albe, ghiocei, mesagerii primăverii. Iar tânărul a murit fericit că își dăduse viața pentru un scop nobil. De atunci, oamenii împletesc două șnururi: unul alb, care semnifică puritatea, sănătatea şi unul roşu care semnifică dragostea pentru frumos şi sângele tânărului. În trecut, la nivel popular, Anul Nou se serba la începutul primăverii, adică odată cu serbarea unui nou ciclu al vegetației, un nou ciclu agrar. Sărbătorirea gospodarului care a ieșit primul la arat în primăvară generează o adevărată sărbătoare a satului. La Șurdești şi Cufoaia, cel care iese primul la arat este așezat pe plug sau în car, trecut prin sat şi stropit cu apă de gospodari. La Rona de Jos, în schimb, omul care a ieșit primul la arat este pus pe teleguță, dus la râu, aruncat în apă şi apoi este cinstit la crâșmă de consăteni.
În prezent, „Tânjaua” de la Hoteni este sărbătoarea maramureșeană care seamănă cel mai mult cu vechiul obicei agrar. Denumirea ceremoniei vine de la proțapul cu care se leagă jugul de la teleguță. În preziua de Sângeorz, feciorii care au legat hotarul satului şi l-au descoperit pe cel care a ieșit primul la arat aduc din pădure mesteceni cu care vor împodobi porțile şi tânjelele. Urmează pregătirea tânjelei. Jugul este împodobit cu ramuri de mesteacăn, ștergare, broderii. Flăcăii care poartă tânjaua îşi pun clopote şi pornesc spre casa sărbătoritului, în curtea căruia se formează alaiul, iar gospodarul este invitat să ia loc pe teleguță: „Bună dimineața gazdă mare/ Rog un pic de ascultare/ Satu-ntreg s-o pregătit/ Ca să fii sărbătorit/ Pentru hărnicia ta/ Multe zile ţi-om ura/ Scoală-te cât mai de zor/ C-ai avut la holdă spor/ C-ai ieșit întâi din sat/ La arat şi-nsămânţat/ Rodul tău mereu să crească/ Casa ta să înflorească/ Să te-nveseleşti în ea/ Câtu-i lumea şi lumea”. Alaiul pornește apoi pe ulițele satului, spre ogorul arat. Ogorul se înconjoară de trei ori „ca să rodească holdele”, după care bărbații se descoperă şi rostesc o invocație către Soare: „Soare, Soare călător/ Apleacă-te pe ogor/ Încălze sămânţele/ Să rodea ogoarele” şi „Tatăl nostru”. Apoi alaiul se îndreaptă spre râu şi spune „Mara, Mara, râu frumos/ În asta zi de Sângeorz/ Du cu tine relele/ Şi ne lasă binele”. Apoi alaiul trece râul şi se înșiră pe mal, iar sărbătoritul este spălat pe față şi pe mâini, iar „boii” caută fetele care în dimi­neața de Sângeorz s-au ascuns şi le duc în mijlocul râului. Urmează ospățul şi jocul.

Perioada 1-9 martie este cunoscută ca „Zilele Babelor”. În aceste zile (în unele zone „Babele” sunt 12), se spune că primăvara luptă cu iarna şi încearcă să o alunge, iar Baba Dochia, îmbrăcată cu nouă cojoace, scutură în fiecare zi câte unul. Tradiția populară spune că fiecare fată trebuie să-şi aleagă o „Babă”. Se crede că, la fel cum e ziua respectivă, aşa va fi şi anul care urmează. Există însă şi cre­dințe populare potrivit cărora sufletul fetei este ca şi ziua res­­pec­tivă. Dacă vremea e frumoasă, fata e bună la suflet, iar dacă vremea e mohorâtă, fata e răutăcioasă. În unele zone, fiecare babă are un nume, după zilele săptămânii: Dochia, Lunica, Martica, Mărcurana, Joiana, Virita, Sitita şi Dominica.

Bătrânii spun că după „Zilele Babelor” urmează „Zilele moșilor”. Sărbătoarea care îi „răzbună” pe bărbați, se mai numește Moșii de primăvara, Mucenicii (Macinicii), când Biserica îi sărbătorește pe cei 40 de mucenici din Sevastia, martirizați în Capadocia, în timpul împăratului Licinius. Întregul ansamblu de obiceiuri, credințe şi rituri practicate în această zi atestă substratul agrar, legat cândva de echinocțiul de primăvară, de o divinitate a naturii şi a vegetației, care moare toamna şi învie primăvara. După ziua Afroditei, romanii aduceau jertfe şi-l serbau pe Adonis. Specifice pentru această sărbătoare sunt şi obiceiurile menite să grăbească venirea primăverii şi dezghețarea pământului. Bătrânii, înarmați cu bâte sau cu maiuri, lovesc pământul, încercând prin această acțiune magică, în care bâta simbolizează un principiu masculin, falic, să trezească forțele adormite ale pământului. Este tot o practică rituală – cu rol magic de a scoate căldura din pământ şi de a alunga frigul. Ceremonialul presupune şi un descântec:: „Intră frig şi ieși căldura/ să se facă vreme bună/ Pe la noi pe bătătură/” sau „Patruzeci de sfinți voinici/ Dați cu botele-n pământ/ Ca să tune (între) frigul / Să iasă căldură”.
În același timp, se aprind şi focuri rituale: în ziua de Macinici, toate gunoaiele ard, ca să vie primăvara mai curând. Peste focurile aprinse, tinerii săreau pentru a li se îmbiba hainele cu fum, acesta având rol de purificare.

Ziua Cucului, Sărbătoarea Blago­veșteniei (25 martie) este situată imediat du­pă echinocțiul de primăvară, când încep să vină şi primele păsări călătoare. De aceea i se spune şi Ziua Cucului. În credința creștină, Blagoveștenia sau Bunavestire este ziua în care Maica Domnului a fost vestită, prin Arhanghelul Gavril, că îl va naște pe Fiul Domnului, Iisus Hristos. Această zi este prielnică pentru prognozarea timpului, a destinului şi pentru practicarea unor ritualuri de îndepărtare a răului. Se spune că, în aceasta zi, nu este bine să umbli flămând şi fără bani asupra ta. Pentru a întâmpina sosirea cucului, oamenii se pregăteau, din timp, cu bani. În momentul în care auzeau cucul cântând, numărau glasurile cucului, deoarece se considera că fiecare „glas” corespunde unui an de viață. Dacă pasărea îi cânta cuiva din față, se spune că toată vara îi va merge bine, dar dacă pasărea cânta din spate sau lateral-stânga, atunci semnul era potrivnic pentru cel care îl asculta.
Pe 17 martie, este prăznuit sfântul făcător de minuni pe ape, Alexie, omul lui Dumnezeu. Alexie este patron al viețuitoarelor care iernează sub pământ şi în aceasta zi „descuie” pământul pentru a putea ieși toate viețuitoarele care iernaseră în el. Legenda spune că toate viețuitoarele fuseseră încuiate de Ziua Crucii (14 septembrie) într-o lacră. Apoi Dumnezeu l-a chemat pe Alexie şi l-a trimis să le arunce în apă. Dar acesta a deschis lacra şi toate insectele s-au răspândit în nisip, în iarbă, în copaci. De atunci, Alexie a fost pedepsit pe viață, ca între 17 martie şi 14 aprilie să adune toate insectele îm­prăștiate în lume. De Alexie se mătură curțile şi ogoarele şi se ocolesc casele cu tămâie pentru alungarea șerpilor şi insectelor, iar de tulpinile pomilor se leagă cu paie să nu se cațere omizile.

Istoria zilei de 1 Martie sau Legenda Mărțișorului

Originile sărbătorii zilei de 1 Martie și deci a mărțișorului nu sunt cunoscute cu exactitate, dar se consideră că această dată a fost sărbătorită pentru prima dată în Imperiul Roman, când Anul Nou era în prima zi a lunii martie, adică în luna zeului Marte.
Marte nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și al vegetației, iar această dualitate este remarcată însăși de culorile mărțișorului, roșul ce simboliza războiul și albul ce simboliza pacea. Cu toate acestea, simbolistica acestor culori este cu mult mai veche, demonstrată de cercetările arheologice efectuate chiar în țara noastră, la Schela Cladovei în județul Mehedinți, unde au fost scoase la iveală amulete asemănătoare cu mărțișorul datând de acum circa 8000 de ani. Aceste amulete formate din pietricele vopsite în alb și roșu și înșirate pe o sfoară erau purtate la gât pentru a aduce noroc și pentru a alunga duhurile rele. De altfel, în folclorul românesc, există o serie întreagă de legende despre mărțișor și motivele sărbătoririi acestuia. O primă legendă spune că, atunci când se afla la păscut cu turma sa de oi, Baba Dochia a legat un fir de ață de o floare de măr găsită din întâmplare pe islaz chiar în ziua de 1 martie. Astfel, aceasta a devenit prima persoană care a purtat un mărțișor la început de primăvară. Din acest motiv, în unele regiuni ale țării nu se lucrează în ziua de 1 Martie, pentru a nu o supăra pe Baba Dochia, care va trimite iarna și gerul înapoi. Un alt mit ancestral spune că, pe vremuri, soarele a fost răpit de un zmeu și închis
într-o temniță adâncă. Un tânăr voinic a luptat pentru eliberarea soarelui timp de o iarnă întreagă, până când, rănit fiind, a reușit în sfârșit să-l învingă pe zmeu. Odată cu revenirea soarelui pe cer, natura a reînviat, iar sângele eroului s-a scurs în zăpada albă. De atunci, tinerii flăcăi sunt îndemnați să împletească două fire de lână, unul alb și unul roșu, pe care să le dăruiască fetelor dragi. Roșul simbolizează dragostea și sacrificiul salvatorului soarelui, iar albul emană albul zăpezii, dar și culoarea ghiocelului, vestitorul primăverii. Astfel, culorile alb și roșu au rămas, până în zilele noastre, ca simbol al mărțișorului, simbolul ce este oferit persoanelor dragi în prima zi de primăvară.

Sursa: lectiadeistorie