• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 17 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 8 Septembrie , 2008

Legea si tocmeala spatiilor verzi

Primariile municipiilor si oraselor din Maramures incalca legea, din cauza... legii. La inceputul acestui an, administratiile publice locale trebuiau sa intocmeasca registre ale spatiilor verzi si programe care sa creasca etapizat suprafata acestora. Potrivit datelor de la Ministerul Mediului, nicio primarie din Maramures nu s-a conformat. Imediat dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, guvernantii au pornit „operatiunea anti-beton”. Teoretic, legislatia pentru protectia spatiilor verzi devenea drastica, iar proprietarii unor astfel de terenuri, fie ei institutii publice, firme sau persoane fizice, trebuiau sa pastreze „fabrica de oxigen” intacta. Mai mult, prin diferite programe, guvernantii au decis sa aloce bani „pentru iarba”, astfel incat autoritatile publice locale sa poate creste suprafata de spatiu verde pe cap de locuitor la minim 20 de mp pana in 2010 si 26 de mp pana in 2013. In plus, fiecare primarie trebuia sa intocmeasca un program riguros in care sa explice cum vor creste suprafata spatiului verde. Termenul stabilit de lege era ianuarie 2008. De atunci, insa, a trecut mai bine de o jumatate de an si cele mai multe primarii tot n-au reusit sa respecte obligatia. De fapt, mai toate legile care vizeaza spatiul verde par facute pentru a fi incalcate. In ianuarie 2007, a fost publicat in Monitorul Oficial un alt act normativ care obliga primariile de orase si municipii sa intocmeasca niste registre ale spatiilor verzi, pe baza carora sa fie realizat ulterior un registru national al spatiilor verzi. Legea prevedea ca „Registrul national al spatiilor verzi si registrele locale ale spatiilor verzi se vor constitui pe baza normelor tehnice elaborate de autoritatea publica centrala care raspunde de amenajarea teritoriului, in termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi, si se vor actualiza anual”. Numai ca normele ce trebuiau elaborate de Ministerul Dezvoltarii Lucrarilor Publice si Locuintelor (MDLPL) nu au intrat in vigoare nici astazi. Asa ca nici termenul de realizare a registrelor spatiilor verzi – 1 ianuarie 2008, nu a fost respectat. In Maramures, cel mai disputat caz de acest fel a fost tesut in jurul registrului spatiilor verzi din Baia Mare. Mai ales in timpul campaniei electorale, s-a tot batut apa-n piua ca Primaria Baia Mare n-are un astfel de registru, iar oficialii primariei declarau ca s-a trimis o inventariere autoritatilor de mediu, dar registrul nu poate fi intocmit fara norme metodologice. Pe site-ul Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului a fost facuta o prima inventariere a „datelor din teren”, pe fiecare oras si municipiu din tara, care s-a conformat legii. Numai ca, nici pe lista nu apare nicio localitate din Maramures. Dar primariile care incalca legea nu pot fi sanctionate din cauza bajbaielii Guvernului. Claudia Simon, comisarul sef al Comisariatului judetean Maramures din cadrul Garzii Nationale de Mediu, a declarat ca nu se pot aplica amenzi pentru nerespectarea legii pentru ca nu exista inca normele metodologice: „Normele metodologice au fost discutate si aprobate la nivelul comisiei din Camera Deputatilor, nu au fost publicate in Monitorul Oficial. Pana la aceasta data, noi nu avem cunostinta de publicarea lor in Monitorul Oficial, desi stim ca sunt aprobate undeva in cursul lunii iulie”. Simon spune ca, recent, Garda de Mediu a avut o actiune de control care a vizat constructiile ridicate ilegal pe spatiile verzi. Iar concluziile sunt sumbre: „S-a inceput la actele de reglementare emise, certificat de urbanism, autorizatie de constructie, autorizatiile de mediu sau avizele necesare, si s-a ajuns la concluzia ca in 80% din cazuri nu s-a solicitat aviz de mediu pentru schimbarea destinatiei terenului si pentru constructia respectiva”. Practic, potrivit legii, constructiile neautorizate, ridicate pe spatii verzi, ar trebui demolate. Numai ca, fiind stramba, legea nu poate fi aplicata. Mai mult, pe cand sa se limpezeasca apele si, intr-un final glorios, normele metodologice sa intre in vigoare, se vorbeste de modificarea legii. Asa ca, termenul pentru intocmirea registrelor ar putea fi amanat cu inca un an. 86 de milioane pentru spatii verzi Din 25 august pana in 5 septembrie, autoritatile locale pot depune la Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile proiecte pentru extinderea sau infiintarea de spatii verzi. Guvernul a aprobat suma de 86 milioane de lei pentru continuarea „Programului de imbunatatire a calitatii mediului prin realizarea de spatii verzi in localitati”. In cadrul selectiei, au prioritate proiectele din localitatile cu numar mare de locuitori, care propun o suprafata mare de plantare si in care se vor planta copaci in numar mare. In conformitate cu Ghidul de finantare, aprobat prin Ordinul ministrului Mediului si Dezvoltarii Durabile nr. 1166/2007, autoritatile locale trebuie sa pregateasca, in vederea depunerii solicitarii de finantare, un dosar care sa cuprinda urmatoarele documente: • cererea de finantare; • copia legalizata a hotararii consiliului local; • copia certificatului de inregistrare fiscala; • documente care sa ateste regimul juridic al terenului pe care se realizeaza proiectul; • studiul de fezabilitate; • proiectul tehnic. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.